Apa sfanta a DACILOR, credinta in NEMURIRE si Legenda Marelui OM

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Dincolo de natura misterioasă a Masivului Bucegi, sacralitatea zonei oglindește fără rezerve forme specifice științei lui Zamolxe, care, în ansamblul lor, propăvăduiesc aura străveche de purificare și revitalizare a trupului. Știința vindecătoare a străbunilor noștri geti, daci, traci, sau ”daoi”, cum li se mai spuneau, se bucură de atâta faimă în antichitate, încât remediile folosite de aceștia erau recomandate de marii medici ai patinei timpului în scrierile lor.

Coincidență, sau nu, privitor la centrul de greutate al acestui aspect, potrivit izvoarelor, legendelor străvechi, Zamolxe și Artemis s-au născut în ziua 7 luna 7. Până să se retragă în lumea sa, Zamolxe era considerat de către daci Tatăl Celei de-a șaptea Porți, ce contura înțelepciunea celor șapte Zei. Era unicul Zeul care unea Cerul cu Pământul și Oamenii cu Zeii, singura entitate, care făcea slujbele și jertfele Zeilor, călăuzindu-i pe daci către cer.

cheile-orzei

Cheile orzei.

”Fiecărui neam, și-a zis Zamolxe, le-am dăruit câte un lucru magic pentru a păstra armonia pământului. Am să dau acum dacilor, cele 12 discuri solare ce dau putere, înțelepciune și dragoste, fiindcă, iată, ei sunt cei mai legați de pământul pe care trăiesc, ei iubesc cel mai mult apele și pădurile și caii, ei îmi pomenesc cu cel mai mare respect numele.
Am să fac din ei un neam mare și de temut și ca să fie așa, voi trimite pe copila zânei Bendis, cea care sălășuiește în lacul sfânt, să le dăruiască și sabia Soarelui, cea ce despică piatra în două”.

Încă din vremuri demult apuse, atunci când Moșii (Zeii) guvernau și propăvăduiau pacea pe pamânt, ținutul sfânt se remarca prin plaiurile sale înflorite, profund înzestrate de mireasma plantelor vindecătoare, dar și prin esența vie, apa, care izvorea neîncetat din grotele reci și întunecate ale Bucegiului. În inima sa, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, undeva pe versantul Estic al masivului, la o altitudine de aproximativ 1300 de metri, într-un loc cunoscut de peste două milenii, despre care legendele amintesc că era zona inițiatică a strămoșilor noștri, se află un loc unic pe planetă, care ascunde o sursă de apă misterioasă.

Șapte izvoare, un loc deosebit, uitat de lume, unde, alături de discipolii săi, Zamolxe ținea cursuri de medicină și trata afecțiunile în ansamblul lor, ținând cont că acestea aveau repercursiuni atât asupra corpului fizic, cât și asupra psihicului. Strămoșii noștri erau înzestrați cu cunoștiințe solide asupra efectelor plantelor și apelor termale, însă stăpâneau și metodologii avansate de preparare a tincturilor și unguentelor medicinale. Foarte important este faptul că dacii se ocupau şi de chirurgie, disciplină descoperită nu de mult prin intermediul arheologilor pe teritoriul țării noastre.

cascada 7 Izvoare vedere din satelit

Cascada Sapte izvoare – văzută din satelit.

Informațiile desecretizate de curând, indică faptul că, încă de pe timpul lui Ceaușescu, siguranța națională avea indicii despre aceste izvoare tămăduitoare, izvoare ce au fost analizate încă din primavara anului 1935, atunci când mediile academice, spre surprinderea a multor servicii, au adus rezultate incredibile.

Surprinzător este faptul că, după o multitudine de analize efectuate cu privire la chimia apei, cercetătorii au ajuns la concluzia că această apă nu prezintă forme nocive, poluante, adică n-a fost gasită nicio bacterie care să poată influența (chimic negativ) valoarea O pozitiv a acesteia. Mai mult, atât experții în chimie/fizică cât și geofizicienii au mărturisit că ceva nu-i în regulă cu această apă, al cărei debit este de aproximativ câteva sute de litri pe secundă, întrucât nu s-a detectat nicio formă de azotaţi sau azotiţi, cei din urmă clasificând-o fără rezerve, una dintre cele mai pure ape potabile de pe Terra.

20150508_143834-1024x576Într-un timp cronometrat de serviciile secrete române, ținându-se cont, desigur, de curiozitatea ”tovarășei Elena”, au urmat şi alte cercetări, inclusiv ale specialiștilor străini, însă rezultatele au rămas de fiecare dată neschimbate. Menționam că, apa conține o doză consistentă de calciu, însă și un plus de magneziu și sodiu, iar pe vremea comuniștilor, se vehicula că singurii care consumau această apă erau, evident, doar cuplul Ceaușescu și animalele sălbatice care guvernau incontestabila zona.

Se presupune că cele şapte izvoare reprezintă chiar “apa sfântă” a dacilor. Aceştia credeau că izvoarele dețin puteri miraculoase de vindecare. De altfel, pe scuturile de luptă ale dacilor se afla şi simbolul acestui loc magic, pe care l-au și denumit, potrivit științei dacice, “Zona Nemuririi”.

De fapt, în opinia noastră, absolut toată apa care izvorăște din Masivul  Bucegi este guvernată de aceleași proprietăți miraculoase, însă, întreg masivul, potrivit științei, baladelor străvechi, este un hotar de o valoare inestimabilă.

  •   Valea Superioară a Ialomiţei era văzută ca apa sfântă a traco-daco-geţilor, care au numit-o Naparis-Cerescul, datorită faptului că izvora de sub Vârful Omu. Arheologii au descoperit de-a lungul timpului o serie de obiecte creştine vechi, dar şi mai multe biserici îngropate de-a lungul cursului acestui râu.
  • Râul Ialomiţa izvorăşte din Munţii Bucegi şi îşi desfăşoară albia, potrivit științei noastre, subteran/suprateran pe o lungime de 400 kilometri, având o reţea hidrografică de 3.131 kilometri.
  • Ialomița izvorăşte de fapt, de sub o stâncă curbată, ce are o poveste interesantă, numită Mecetul Turcesc, stâncă pe care montaniardul Ioan Turcu din Zărneşti o numise la 25 august 1886 “La Biserică”. Cursul de apă pe prima sa porţiune de izvor se numeşte Valea Bisericii care, mai în aval, după ce sare Cascada Obârşiei, devine Valea Obârşiei, zonă, care este înzestrată cu funcții la fel de miraculoase (vezi Gura de Rai).
    025

    Lacul Bolboci, lângă Cabana Bolboci – Munții Bucegi.

Potrivit lucrării Enciclopedia Târgoviştei, pe stânca ce găzduieşte sediul Arhiepiscopiei Târgovişte, un profesionist al arhitecturii şi pasionat arheolog, Cornel Ionescu, a săpat pe la începutul mileniului al III-lea, în spaţiul bisericii cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului’ şi “Sf. Antonie cel Mare” (Creţulescu), secolul XVII, actualul paraclis arhiepiscopal. Chiar sub temelia paraclisului au fost descoperite rămăşiţele unui set de şase bisericuţe care adăposteau obiecte ceramice dacice şi de ceramică roşie romană.

Arheologul Lucioasa Oance, de la Muzeul de Istorie din Târgovişte, a participat la mai multe săpături în zona Râului Ialomiţa şi crede că în zona cuprinsă între cartierul Suseni şi Valea Voievozilor avem de-a face cu o populaţie de geto-daci liberi. Iată declarația sa:
”Dacă este să facem o legătură între credinţa trăită de strămoşii românilor care trăiau lângă Apa Sfântă şi încreştinarea în procesul de etnogeneză românească se poate vorbi despre ideea că trecerea de la adoraţia lui Princeps Deorum / Capul lui Dumnezeu (Zeus Karaios) / Zamolxis (Zeul Moş) / Întemeietorul, al cărui tron ar fi fost muntele Cogaionon (Vârful Omu), la adoraţia lui Dumnezeu şi a Fiului Iisus fiind întruparea pământeană a Creatorului întregului Univers”.
daci-columna

Columna lui Traian. Simbolul Nemuririi pe scuturile dacilor.

Fiind de interes maxim, prin anii 1981 –1982, şi societatea Hidrotehnica a efectuat studii cu privire la misterioasa apă din inima Bucegilor, iar după aflarea rezultatelor, Nicolae Ceauşescu a cerut ca toată zona să fie închisă. El a fost informat că șapte izvoare este sursă de apă fără pereche pe Terra, cunoscută încă din timpul dacilor, și că, potrivit istoriei, există un simbol al celor şapte izvoare redat chiar pe Columna lui Traian. Ceaușescu ar fi ordonat imediat Departamentului secret din acea vreme ”Umbre în Carpați” ca zona să fie păzită și protejată secundă după secundă cu prețul vieții lor.

Lui Ceaușescu i-a sunat bine, mai ales că, acolo, s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv. Din păcate, după cum știm, nu a apucat prea mult să savureze prea mult din apa lui Zamolxe. Dosarele de la Şapte Izvoare au fost redeschise după ‘90, iar testele recente au arătat că informaţiile lui Ceauşescu nu erau chiar departe de realitate. Iată declarația unuia dintre cercetători:

Este chiar zona de care am vorbit, de pe versantul estic al masivului Bucegilor, apa ciudată de aici constituind obiectul unui studiu de laborator încă din 1927, studiu continuat în perioada interbelică de către academicianul Gheorghe Murgeanu și de către o societate franceză. Testele au dovedit că apa de la „Șapte Izvoare” are toți indicatorii calitativi, un standard superior tuturor surselor de apă cunoscute în lume, numărul bacteriilor fiind zero, ca și poluarea cu azotați și azotiți. Ceaușescu a fost plăcut impresionat că, în urma ultimelor studii făcute la Hidrotehnica, în zona Cheilor Zănoagei, la Izvoarele Ialomiței ar exista un nucleu energetic pozitiv al nemuririi. 

Este imposibil ca dictatorul să nu fi discutat cu tovarășa problema, mai ales că acesteia i se aducea în fiecare zi cu elicopterul de la Olănești apă minerală proaspătă pentru afecțiunile de care suferea, în special ale tubului digestiv, fapt confirmat și de mărturiile militarilor care au intrat în contact cu aceasta în orele dinaintea execuției și care arăta că, neavând spray-uri asupra sa sau parfumuri, degaja un miros foarte greu, ca de cadavru.

  • Camil Roguski, care a fost arhitectul de interior al familiei Ceaușescu vreme de câteva decenii, își amintește că în fiecare zi se aducea o cisternă de apă plată de la Câmpulung, folosită numai la spălarea vaselor, cu toate că la casa principală din Primăverii exista un puț adânc de o sută de metri cu apă pură.
  • În consecință, Ceaușescu a cerut ca perimetrul în care se află ȘAPTE IZVOARE de la Scropoasa să fie închis circuitului turistic și să se limiteze accesul la datele cercetărilor. OK, dar de ce doar apa de la ”ȘAPTE IZVOARE” ?
20150508_143834-1024x576

Șapte Izvoare.

Cercetătorii au două ipoteze privind puritatea celor “Şapte izvoare”. Prima se referă la faptul că este posibil să treacă printr-un câmp magnetic, fiind curăţată astfel de toate impurităţile. A doua ipoteză implică existenţa unui zăcământ de argint pe lângă care trec izvoarele, fiind împiedicată astfel dezvoltarea bacteriilor. Totuşi, nu se ştie dacă vreuna dintre aceste variante este cea reală, astfel că zona rămâne în continuare învăluită în mister. Iată declarația surprinzătoare a Dr. ing. Ion Olteanu din vara anului 2003 pentru cotidianul Libertatea:

”Dosarele de la „Șapte Izvoare” au fost redeschise în 1990, iar testele moderne confirmă că apa izvorăște dintr-o grotă, unde se află un imens lac subteran, cu un debit de 4.000 litri/secundă. Izvoarele sunt într-adevăr unele dintre cele mai pure surse naturale de apă plată din lume, datorate unor anomalii ale magnetismului Terrei, încă neștiindu-se cauza și efectele ce le pot avea anomaliile respective asupra organismului uman.”

453

Simbolul nemuririi pe armele si coifurile dacilor.

În completarea acestei declarații bioenergeticienii spun că în zonă există energii pozitive foarte puternice. De altfel, de-a lungul vremii, au existat şi mărturii ale unor oameni care au susţinut că s-au vindecat miraculos de anumite afecțiuni pe baza acestei miraculoase ape.

P.S. Cea mai bună variantă de a ajunge la această minunată zonă este DN 71 Târgovişte – Sinaia. Părăsiţi DN 71 şi intraţi pe DJ 713 – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiu. De la Cuibul Dorului faceţi stânga spre platoul Padina, pe drumul asfaltat recent şi mergeţi până ajungeţi la Campingul Zănoaga. De la Campingul Zănoaga există indicator Lacul şi Cabana Scropoasa. Se trece apa pe un podeţ din capătul din stânga al campingului şi se urmează marcajul cruce albastră. Ţinând partea stângă a Lacului Scropoasa, ajungeţi la capătul Cheilor Orzei (vezi foto). Nu departe se află şi Cascada 7 Izvoare.

 Video – Bucegi Șapte Izvozre.

LEGENDA LUI OMU

Printre sihaştrii din Munţii Carpaţi circulă o legendă (Legenda lui Omu) conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus Hristos şi apoi pe Apostolul Andrei. Părintele Ghelasie de la Frăsinei vorbeşte despre o ,,taină” a trecerii dacilor la creştinism păstrată de-a lungul timpului şi transmisă de la un pustnic la altul, ca expresie a continuităţii de credinţă pe aceste meleaguri.

DSC05049

Lacul glaciar Tiganesti – Saua Tiganesti

Ne aflam in acele vremuri vechi, de mult uitate, in timpurile in care mandrul neam al Geto-dacilor era atat de bogat, incat pana si caii erau adapati in vase de aur sau de argint. Mos Timp si Zamolxe imparteau cu darnicie sfaturi drepte din locul lor ascuns din munti, iar oamenii ii ascultau cu sfintenie si supunere. Tot in munti aduceau supusii ofrande. Din acelasi spatou porneau luptele impotriva oricui avea cutezanta sa incalce teritoriul Dacilor.
Aceasta neasemuita bogatie a poporului Dac avea si partea ei rea, pentru ca asa sta randuiala pe lume: binele nu poate dura la nesfarsit.
Ori de cate ori se ivea prilejul, dusmanii hrapareti atacau Dacia, incercand sa fure cat mai mult cu putinta. Numai ca in calea cotropitorilor, Geto-Dacii aveau grija sa arda recoltele, sa otraveasca fantanile s isa ascunda odoarele in pesteri adanci, imposibil de gasit.
Vrasmasii erau atrasi spre munti si, daca faceau gresala sa cada in capcana, erau intampinati in trecatori cu ploi de sageti de care nu se mai puteau feri. Nici macar nu reuseau sa-si dea seama de unde vin si cum de-l tintuiesc atat de bine. Singura scapare era fuga.
Se intorceau acasa cu mainile goale si cu coada intre piciore, plecand insa cu mult mai putini la numar decat venisera.

DSC05696 (2)

Altarul Zeilor – drumul catre Omu.

Dusmanii erau mereu infranti si se intrebau cum reuseau dacii sa afle de atacuri pentru a se pregati in timp pentru aparare?
Ei bine, in acele vremuri, Mos Timp avusese grija ca un strajer sa stea mereu pe munte si sa priveasca in zarile indepartate, iar cand ochii lui vedeau ca hotarele erau inculcate, imediat suna buciumul pentru ca toti sa prinda de stire.
– Nimeni, vreodata, sa nu patrunda pe pamantul nostru fara sa suni indelung din bucium, intelegi? Spuse Duhul Pietrei Sacre vrednicului strajer, atunci cand ii poruncise sa pazeasca tara.
Viteazul paznic despre care vorbim era un tanar inalt si puternic si, pe deasupra celorlalti muritori de rand, avea un dar primit de la zei: privirea lui ajungea pana departe, departe, fara nici cel mai mic effort, iar legenda sune ca , daca se straduia, ochii sai reuseau sa recunoasca fata unui om de dincolo de hotarele tarii.. Cum se facuse si de ce primise chiar el acest har, nimeni nu stie. Datorita lui, insa, atat regale cat si poporul aveau parte de o pace deplina si liniste, pentru ca nimeni nu reusise vreodata sa-I surprinda nepregatiti.
Vrednicul nostrum ostean era numit simplu: Omu.
Era orfan, nimeni nu-l stiuse nicand parintii, daramite el. Crescuse in linistea muntilor si al padurilor, acestia fiind de fapt, singurii lui prieteni. Dusmani avea cu duiumul, caci la un moment dat, niste straini patrunsera chiar in tara cu gandul necurat de a-l ucide, darn u facusera prea multi pasi, pentru ca Omu ii dibuise repede, desi aveau straie schimbate si portul precum al fratilor Daci. De prieteni ducea lipsa, insa, dar nu se plangea. Asa invatase decand era mic. Cand ii era urat, vorbea cu stancile ce-l inconjurau pe crestele muntilor unde-si avea locul:
-Voi, ma intelegeti mai bine decat ar pute-o face orice glas de om, dragele mele, le vorbea Omu, si lasa apoi, cu glas tare sa se auda pasurile pe care le avea.
Zi si noapte nu facea altceva decat sa stea pe piscurile sale semete sis a priveasca in zari, spre hotare.
La inceput, cand regale aflase de puterile tanarului, il chemise in cetatea de scaun spre a-I oferi onoruri si pentru a-l tine in slujba sa. Omu il refuzase insa. N-ar fi putut trai pentru nimic in lume in fast si zgomot, intre oameni multi, dintre care nu toti erau binevoitori. Ii spuse atunci regelui:
– Stapane! Eu sunt Omu, fiul muntilor si al padurilor, orfan de parinti, cu sufletul si trupul liber. Nu pot trai aici, lucrurile ce le vad in jur nu sunt pentru mine facute. In afara de asta, cum te-as putea ajuta de aici, dintre zidurile groase, cand eu trebuie sa stau pe muntele meu pentru a veghea hotarele? Aici m-as stinge incet si nici prezenta mea nu ti-ar folosi prea mult.Daca vei porunci, stapane, atunci ma voi supune, dar , rogu-te, lasa-ma sa plec si sa te slujesc cu folos de acolo.
Impresionat de sufletul si de credinta tanarului din fata sa regale grai asa:
– Ai dreptate, fatul meu! Mergi in muntii tai si pazeste marginile Daciei asa cum numai tu stii sa o faci, iar daca vreodata vei avea nevoie de ceva, trebuie numai sa-mi dai de stire.
Atunci il vazuse Omu pentru intaia si ultima oara pe rege.

DSC04905

Strajerul – Megalit in Bucegi.

Anii treceau, Mos Timp isi depana fara contenire fuiorul, iar strajerul isi facea de fiecare data datoria fara gresala. Toate bune si frumoase pana aici, o data cu scurgerea vremii, tanarul Omu se transformase intr-un ostean puternic, un barbat in toata puterea cuvantului. Nu ca acest lucru l-ar fi suparat, dar de la o vreme incoace , un gand negru nu-I mai iesea din cap. Si iata ce-si spunea fara oprire in mintea sa:
– De pazit, pazesc eu cu drag hotarele noastre… dar uite ca tot imbatranesc. Anii trec peste mine si nu pe langa, iar sa se intoarca inapoi nici pomeneala. Daca odata cu pierderea tineretii imi voi pierde si harul vederii? Dacia va ramane descoperita, si oricine va dori va putea da navala, ori asta nu are voie sa se intample. Dusmanii sunt cu nemiluita peste tot si abia asteapte prilejul sa loveasca.
Si tot asa, mereu, zi de zi, noapte de noapte, se plimba incoace si in colo, fara a afla liniste, framantandu-se si gandind la c ear putea face. Pasamite, tara ii era maid raga decat orice pe lume si ar fi facut tot ce-I statea in putinta, pentru meleagurile lui dragi. Se gandea sa se duca la rege, acesta ii promisese sprijinul la necaz, dar in ce chip l-ar fi putut ajuta in durerea sa?
Era doar un om , nu un zeu.
Omu era din ce in ce mai chinuit in cugetul sau ca batranetea era pe cale sa-l prinda fara de intoarcere.
Simtind ce se petrece, intr-una din zile, la poalele colinei de veghe s-a aratat insusi Mos Timp, care dup ace-l privi cateva clipe pe Omu cum se framanta, urca la el si vorbi:
– Spune fiule, care-I baiul tau? Am vazut ca te roade ceva pe dinauntru si ca-I necaz mare la mijloc
Vrei oare sa parasesti postul? Eu cred ca ti-ai facut pe deplin, cu varf si indesat datoria, asa ca daca doresti acum sa-ti capeti simbria ce ti se cuvine, spune! Orisice vrere ai avea, iti va fi implinita, pentru ca meriti. Te ascult fiule, mai adauga Mos Timp zambind ingaduitor, dupa care tacu si privi chipul lui Omu.
In fapt, Duhul Pietrei Sacre stia foarte bine ce-I cu Omu, dar vroia sa-l puna la incercare. In acest timp, osteanul, vazand cu cine are de-a face, cazu in genunchi si pleca privirea.
– Nu asta e dorinta mea, stapane, spuse el, ci cu totul alt bai am in suflet, si-I povesti Duhului de-a fir a par ce-l durea atat de rau. Omu era ostean simplu si nu avea mestesugul vorbelor, asa ca I se adresa Duhului Pietrei Sacre in acelasi fel in care vorbea cu sine: Ce ma fac Stapane? Cum voi putea apara tara de-aici inainte, caci batranetea si neputinta imi bat la poarta? Apoi vorbi din ce in ce mai apris: Nu stiu exact ce voi, marite stapan, dar trebuie sa ma ajuti sa fiu in continuare la fel de ager in priviri, pentru ca vremuri grele se vor abate asupar tarii noastre dragi, si numai eu pot ajuta de aici de sus, ca hotarele san u fie inculcate. Ajuta-ma bunul meu stapan. Meleagurile sfinte ale Daciei trebuie pazite pe vecie astfel incat nimeni sa nu le cotropeasca.
Mos Timp il privi cu blandete, ii aseza o mana pe umar si grai cu voce calda:
Omu, tu nu poti avea nemurirea ca si mine sau ca bunul nostrum stapan, Zamolxis, nu ai acest har. Te pot ajuta insa, si prin tine intrega tara, in alt fel.
– Cum stapane? Spune repede, pentru ca trebuie sa o faci, striga Omu, uitand ca are in fata sa pe insusi Duhul Pietrei Sacre.
Sta in puterile mele sa te fac cel mai inalt munte. In acest chip vei putea pazi vesnic hotarele Daciei. Este singura cale in care te pot ajuta, mai mult nu pot face, nici eu nici altcineva. Omu nu a mai rostit nici un cuvant. A ridicat doar privirile spre Mos Timp, iar Duhul putu citi in lacrimile osteanului tot ceea ce trebuia sa afle. Lasa bratele pe umerii lui Omu si zambi. Osteanul incerca si el, la randul lui, sa ii zambeasca Duhului, dar nu reusi. Se simti greu, tot mai greu. Umerii ii apasau din ce in ce mai tare, rasuflarea ii umfla pieptul gata sa-l sparga.
Chipul sau atat de hotarat pana atunci, se transforma in stana de piatra, sporindu-I astfel puterea de nestramutat. Doua gauri, ca doi ochi sapati in stanca, pareau ca sorb departarile din inaltimile lor aflate chiar sub cer. Erau ochii lui Omu, vesnic aprinsi, pazind hotarele pentru eternitate.

DSC05148

Cetate de creasta catre Vf Omu (2420m)

Omu, cel mai inalt munte, mereu tanar si incordat, domina cu prezenta si forta lui intrega tara a Dacilor Liberi. Priveste in zare neobosit, prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga. Sacrificiul sau a scos din nevoi secole de-a randul poporul Geto-Dac prin vestirea la timp a necazurilor. Omu inca mai suna din buciumul sau atunci cand trebuie, dar numai cei care stiu asculta il pot auzi negresit.

Inchideti pentru putin timp, ochii si lasati-va cu gandul sa zboare pe culmile Bucegilor. Auziti buciumul?
El este! Omu!

Surse: http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/2498-Legenda-lui-omu

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)