Argumente din secolele trecute care arată că ţara noastră trebuia să se numească “Dacia”!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Tara noastră se numeşte România dintr-o „mare eroare istorică”: ea ar trebui să se numească Dacia, dar numele de România a fost impus de Vatican şi de către statele occidentale, ce voiau astfel să supună poporul român inventându-i origini latine. Operaţiunea a reuşit graţie şi unor trădători din rândurile noastre, oameni ademeniţi de papistaşi şi îndoctrinaţi la Vatican.

Mai mult: dacii nici măcar nu au fost romanizaţi, deoarece ei vorbeau deja limba latină (sau, mă rog, o limbă practic identică limbii latine) atunci când romanii au ajuns pe aceste meleaguri. Despre romanizare nu poate fi vorba şi pentru că civilizaţia dacică era una veche şi net superioară, dacii fiind primii locuitori ai Europei, de unde concluzia previzibilă că noi suntem cei care am fondat Europa. Dacii stăpâneau la un moment dat aproape întreg continentul, de unde au plecat hăt-încolo, departe, ajungând (cu mult înaintea lui Columb) până în America şi chiar în Japonia. Şi germanii, şi popoarele nordice (şi multe altele) tot din daci se trag, neam căruia i se datorează şi câteva din marile invenţii ce au marcat destinul omenirii, cum ar fi roata şi primul alfabet.

1) Epitaful în limba grecească al unei pietre de mormânt din interiorul bisericii Golia din Iaşi, datată 1753 (deci cu circa un secol înainte de apariţia statului “România”):

Nici pământeană, nici din Dacia nu sunt, amice
Byza mea, Byza, producătoare de bărbaţi glorioşi, îmi este patria,
M’a născut Ghiorghios soţiei sale şi mama Eufrosina,
Numele meu este Sultana cea cu viaţa scurtă
Şi eram soţia lui Mihail Racoviţă,
A Domnitorului înţelept al Dacilor şi Misienilor.
Vai! vai! n’am murit în patria mea
Ci soarta m’a răpit pe pământul Misienilor
În anul al treilea şi o mie de la Hristos
Plus cincizeci, şi şepte ori o sută (=1753)
În ziua de sâmbătă a lui Ianuarie,
Cam pe la început, adecă a două zi.

Vedeţi cum se vorbeşte de domnitorul Mihail Racoviţă (care a fost şi domn al Moldovei şi cel al Ţării Româneşti) de “domnitor al dacilor şi misienilor”, în niciun caz de “domnitor al românilor”. Misienii sunt un alt nume pentru vlahi, iar aceşti vlahi sunt urmaşi ai tracilor. Aşadar, ţara noastră se putea numi “Valahia” sau “Dacia”, fiind urmaşi ai tracilor şi dacilor. Soţia sa, Sultana Racoviţă, precizează faptul că nu s-a născut în “Dacia”, ci în Bizanţ.

2) Piatra de mormânt a Smarandei Ghica, fiică de domnitor, din Biserica Sf. Gheorghe din Iaşi, datată 1738:

„Aci zace sub pământ după moartea ei / Prea strălucita Domniţă, nobila Smaranda / Fiică a piosului Egemon al întregei Dacie / Domnul Grigorie Ghica, fruntaşul / Celor din Bizanţ, atât pentru strălucirea neamului / cât şi pentru piositate / În anul 1738, Ianuar 22”.

“Egemon” este un arhaism pentru “conducător”; aşadar, Grigore Ghica (care a fost şi el domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti) este considerat a fi fost “conducătorul Daciei”, nu al “României”.

3) O lucrare germană din 1683, scrisă de compozitorul Daniel Speer (1636-1707) şi intitulată “Ungarischer oder Dacianischer Simplicissimus” adică „Simplicissimus ungar sau dac”. 

Eroul nostru porneşte din Silezia, petrece un timp în Polonia, vine apoi în Slovacia, unde studiază muzica şi participă la lupte cu turcii, intră la un moment dat în slujba unor magnaţi maghiari care îl aduc în Transilvania, unde, în cele din urmă, se angajează pe lîngă Gheorghe Ştefan, fostul domn al Moldovei (1653-1658), şi apoi pe lîngă nefericitul principe ardelean Acaţiu Barcsai. Acţiunea se petrece aproximativ între 1654-1661, continuînd apoi într-un alt roman „simplician” al lui Speer, “Turkischer Vagant”, în care eroul călătoreşte prin ţinuturile asiatice ale Imperiului otoman.

În acea vreme, s-au tipărit o sumedenie de texte geografice şi istoriografice în legătură cu deplasarea interesului politicii habsburgice către Ungaria şi Balcani; în aceste texte, apare frecvent denumirea Dacia, aplicată uneia sau alteia dintre ţările române, de cele mai multe ori însă tuturor la un loc, marcându-se astfel ideea unităţii lor iniţiale. Tot atunci, circulau cu insistenţă zvonurile despre proiectele „dacice” ale principilor ardeleni — Gabriel Bethlen şi cei doi Rakoczi — ale curţii poloneze şi chiar ale curţii de la Viena. Toate acestea nu-i puteau fi străine lui Daniel Speer. Titlul romanului indică existenţa şi mai ales consistenţa unei idei deosebit de preţioase pentru conştiinţa opiniei publice europene a epocii, dincolo de proiectele urzite de cabinetele diplomatice: ideea reînvierii vechii Dacii, a reunirii celor trei ţări române într-un singur stat, aşa cum o făcuse Mihai Viteazul.

Surse: https://www.lovendal.ro

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)