Barbaricum ?

Pentru noi Dunărea sau toate râurile din Balcani nu erau granițe, ci doar ape interioare în TERRA VALACHORUM.
Cine sunt Valahii ? Valahii (sau vlahii) era numele dat de către alte popoare, populațiilor din Europa care vorbeau limba latină, in fapt, că era limbă românească arhaică și le spuneau în mai multe feluri: valah, vlah, blac, flac, valon, walach, welsh, volcae, voloh, vlahorinchini, blagha, bolohoven, blackumenn, olah, toți erau cei care vorbeau o altă limbă, decât germanică pentru germanii din Evul mediu, precum erau și barbarii pentru greco-romaniI din antichitate.

 


Unii ne-au făcut barbari, alții vlahi, dar noi tot ăștia suntem: pelasgo-geții care au populat Europa cu oile și cu plugul sau cu arma să ne apărăm avutul !

Iar dacă pescarii sau plugarii nu scriau cronici mincinoase despre împărății mari și fantasmagorice, cum au alții, asta nu înseamnă că bagajul cultural nu se preda oral din generație în generație.
Mai mult, în istoria dreptului există un model valah, cunoscut ca primul model de drept, fiind menționat masiv în documentele cancelariilor principatelor românești, ceea ce reprezintã o mãrturie fundamentalã a existentei vechiului Drept Valah, Jus Valachum (vezi Satul în Moldova medievalã, Editura Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti, 1986, p. 55-58).

În latină, Dreptul Valah poartă denumirea de Lex Antiqua Valachorum or Jus Valahicum/Valachorum.
Se poate afirma ca Dreptul Valah este primul model de drept international european, având aplicabilitate dincolo de granițele statale.

Dreptul Valah avea o parte economică și una juridicã, ce nu puteau fi încãlcate. În relația cu instituțiile responsabile cu impunerea și asigurarea respectãrii legii proprii statului respectiv, vlahii rãspundeau uzual la orice interpelare a acestora cu formula:
”Du-mã la stãpânul tãu, am dreptul valah”, prin care aducea la cunoștință că poseda un drept special.

Vlahii au protestat împotriva celor care ”au îndrãznit sã intervinã și sa încalce privilegiile recunoscute ale vlahilor”, dupã cum se menționeazã în documentele anului 1447.

Ca exemplu jurisdicțional valah, până în anul 1598, domnii valahi din cetatea Făgărașului primeau la numirea în domnie și titlul de Duce de Făgăraș, invocându-se ”Jus antiqum Vaivodarum valachiae Transalpinae”.

Practic valahii sunt prezenți și astăzi pe întreg teritoriul Europei, dar predominant în aria Carpaților din România, Ungaria, Ucraina, Polonia, Serbia, Slovacia, Cehia. În Cehia exista chiar o ”regiune autonomă a vlahilor” denumită Valahia moravã (în ceha: Moravská Valaška), cap de pod pentru continuitatea civilizației vlahilor de-a lungul Carpaților. Denumirea de ”Vlahi” apare pentru prima oară în anul 976 în scrierile cronicarului grec Ioan Skilițes.
Dio Cassius în ”Istoria romană” (22,6) scrie:

”Dacii locuiesc pe ambele maluri ale Istrului, dar cei ce locuiesc dincoace de fluviu – lângǎ țara tribalilor – țin cu plata birurilor de Moesia și se numesc moesi, afară de cei așezați foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poartă numele de daci, fie că sunt geți, fie cǎ sunt traci din neamul dacilor, care locuiau odinioarǎ în Munții Rodopi.”

Scriind despre ambasadele lui Priscus la curtea lui Atila, (probabil în Banatul de astăzi) din anul 448, istoricul Lisseanu arată că bizantinii au găsit sate cu case de tip colibă spre deosebire de corturile nomazilor. Localnicii se ocupau cu agricultura fiind sedentari. În descrierea lui Priscus, localnicii sunt numiți ”scyți”.

Istoricul Zosimos (Zosimos, Istoria contemporană, IV, 34) scrie…. Theodosius II respinse pe sciri și pe carpodacai …peste Istru. Carpodacai e o mențiune a autohtonilor daci sau carpi din secolul al V-lea.

Ne-au amețit cu numele lor de nici ei nu mai știau cum să le spună la unii și aceiași, adică cei care vorbeau o limbă românească arhaică. Ne spuneau ba geți, ba traci, ba daci, ba scyți, ba carpi, ba tribali sau moesi, ba vlahi, dar noi eram același vechi și arhaic popor. Mai treceau câteva sute de ani și ne trezeam cu alt nume de botez pentru vechii băștinași carpato-dunăreni.

Apariția cuvântului βλάχοι (Vlahi) în scrierile lui Skilițes și în ”Compendiul” lui Kedrenos este legată de lipsa lor din Imperiu timp de mai bine de două veacuri, datorată extinderii stăpânirii bulgare asupra teritoriilor locuite de românofonii orientali, numiți Власи în bulgărește.

Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvântul ”Vlahi” arată că denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii au avut o colonie lângă capitală, arătând cât sunt de răspândiți.
Istoricul Theophylact Simocatta a scris despre Blachernae în legătură cu câteva evenimente din secolul al VI-lea, din timpul împăratului Mauricius.

Pentru sec. al VII-lea, Isidor din Sevilla a scris în secolul al VIII-lea lucrarea Etymologiarum Libri Viginti arătând că ”dacii” din vremea lui ar fi urmașii goților. Cosmografia anonimului din Ravenna compusă după anul 680, ”Dacia… care se numește și Gepidia” indică venirea nomazilor gepizi.

Pentru secolul al VIII-lea, istoricul Stelian Brezeanu scrie că primele date precise despre românii de la Sud de Dunăre, numiți ”vlaho-rinhini” (posibil ”vlahii de la râul Rynhos”), apar într-un document istoric referitor la mănăstirea Kastamonitou, scris în secolul al XVII-lea, dar bazat pe o sursă bizantină din secolul al IX-lea. Conform documentului, în vremea iconoclasmului (secolul al VIII-lea) la Sfântul Munte s-au așezat treizeci de familii de vlahorinchini. Aici, însușindu-și educația religioasă sunt botezați și devin creștini.
Secolul al IX-lea, Iosif Genesios a folosit denumirea de „geți” (getae) într-o relatare legată de participanții la răscoala lui Toma Slavul din anul 821.

O scrisoare a lui Emmerich din Elwangen către Grimaldus, abația St.Gall menționează românii nord-dunăreni cu numele de daci (anul 860):

…”gentes innumeras… Sunt his Germanique truces et Sarmata bellax-atque Getae nec non Bastarnae semina gentis-Dacorumque manus et Martia pectori Alani.”

Chiril și Metodiu au avut mai mulți discipoli în secolul al IX-lea, dintre care doi au propovăduit creștinismul în randul slavilor rămași printre românii deja creștini din Tările Române: Jandov în Dacia (probabil Transilvania) și Moznopon în Alpibus Vallachicis (probabil Valahia Transalpina).

Secolul al X-lea, în Gesta Hungarorum menționează că românii din Panonia și Transilvania au fost atacați de nomazii unguri.
Lexiconul Suidas din secolul al X-lea arată că la acea vreme Dacii sunt numiti Pecenegi. Acest lucru înseamnă că de fapt pecenegii au ocupat vechea Dacie, care era locuită în acel timp de români.

În anul 938 Ibn al-Nadīm a publicat lucrarea Kitāb al-Fihrist (Indexul cărților arabe) în care a menționat ”turcii, bulgarii, vlahii” (folosind termenul Blagha’ pentru vlahi) și alte popoare. Identificarea Blagha’ cu românii a fost făcută de Dodge și Spinei. Denumirea de vlahi era deja utilizată încă din secolul al VIII-lea, când au fost identificati „vlahorinchinii” în Balcani.

Cronicarul arab Mutahhar al-Maqdisi, care a trait în secolul al X-lea a menționat printre vecinii popoarelor turcice pe slavi, Waladj (vlahi), alani, greci și alte poopoare.

Cronica lui Nestor descrie fapte din secolul al X-lea, arătând că nomazii unguri „au alungat vlahii (din Panonia și Transilvania) și le-au luat pământurile”. Datele despre vlahi din Cronica lui Nestor sunt confirmate de cronica Gesta Hungarorum.

În secolul al XI-lea, vlahii sunt menționați pentru prima dată în Moldova cu ocazia unei bătălii care a avut loc pe Râul Alta în apropiere de Kiev în anul 1019. Vlahii au participat la războiul civil pentru conducerea Kievului luând partea unui principe local. În tabăra opusă vlahilor erau varegii (vikingii) care au consemnat mai prezența vlahilor în bătălie sub denumirea „Blokumenn”.
Vlahii din Moldova sunt menționați ca participanți alături de pecenegi (sau cumani) în bătăliile de la Chiraleș (Jud. Bistrița Năsăud) și Oradea Mică (Kisvarda) în Ungaria.

Vlahii sunt menționați în 1040 sub numele de „geți” și „daci”  în Polonia participând la război în vremea ducelui Cazimir.
Ana Comnena descrie românii în Alexiada folosind termenii vlahi, dar și daci: „dacii locuiesc pe pantele de Nord ale munților Haemus (Hercinici în unele traduceri), iar macedonenii pe pantele de Sud.”
Foucher de Chartres a menționat participarea românilor la Prima cruciadă din 1095 utilizând denumirea de daci. A mai menționat și că o parte din cruciați au trecut prin „țara ungurilor”. Chartres face astfel distincție între daci și unguri.

În secolul al XII-lea, cuvântul ”Vlahi” este folosit de Ghiorghios Kedrenos și de Nichita Honiatis relatând Răscoala Asǎneștilor din 1185 : împăratul Isaac Anghelos (1185-1195) […] zgârcindu-se să cheltuiască pentru serbările de nuntă din banii vistieriei, îi aduna fără cruțare din propriile ținuturi; și a jecmănit, din meschinărie și alte orașe din părțile Anhialos-ului (azi Pomorje în Bulgaria), pe furiș, dar mai ales și i-a făcut sieși și Romeilor (bizantinii) dușmani pe barbarii din Muntele Haemus, care mai înainte se numeau „misieni”, iar acum se cheamă „vlahi”. Aceștia, încredințați în nepătrunderea ținutului în care locuiau și bizuindu-se pe cetățile și posadele lor, care sunt și foarte numeroase și ridicate pe stânci abrupte, s-au sumețit și altădată împotriva Romeilor. […] După aceea misienii au început să acționeze fățiș ca niște răzvrătiți. […] La început vlahii se codeau și fugeau de răscoala la care erau împinși de Petru și Asan…

Ulterior denumirea ”Vlahi” se răspândește în documentele istorice europene din Evul Mediu sub diferite forme : Walachen (germ.), valaques (fr.), vlachs sau wallachians (engl.), velascos sau valacos (sp.), velaci sau valacchi (ital.), volohi sau Włochy (rus., pol.), vlasi (serb., bulg.), oláhok sau vláchok (magh.), vláhoi (neogr.), iflaklar (turc.) și variante (moshovlahi, kuțovlahi, mavrovlahi sau morlahi…).
Înainte de 1991, istoriografia română nu a folosit niciodată calcul lingvistic ”Valahi”, nici pe cel de ”Valahia” pentru Țara Românească, cel mult apăreau cuvântul ”Vlahi” pentru romanicii sud-dunăreni și cuvântul ”Vlahia” în titulatura bisericească ”Mitropolia Ungrovlahiei”.

Odată cu înmulțirea traducerilor aproximative din lucrări străine, a apărut obiceiul greșit de a folosi în limba română „Valahi” pentru Români înainte de 1859 și ”Valahia” pentru Țara Românească. Dicționarul Enciclopedic acceptă ”valahică” numai pentru faza geologică astfel denumită în scara stratigrafică internațională.
Originea numelui este legată de lingvistica germanică: aceeași origine duce la cuvintele ”welsh” și ”wallon” în alte părți ale Europei pentru populațiile locale considerate romanice (ex. Prințul … de Wales). Mai târziu, forma cuvântului s-a nuanțat, oarecum schimbat în funcție de utilizatori.

De exemplu, Italia în limba poloneză este numită ”Włochy”, iar in limba maghiara ”olasz” sunt italienii, iar ”oláh” sunt românii.
Civilizația valahă prezintã similitudini frapante de-a lungul Carpaților în ceea ce priveste etnografia, folclorul sau economia ruralã și are comună o parte a vocabularului, păstrat atât în arhaisme dialectale cât și în toponimia montană.

Peste tot, simbolurile cioplite pe obiectele de lemn sunt asemănătoare. Practic, dacã exceptãm aspectul exterior al caselor din bârne de lemn, interiorul locuințelor este de multe ori identic pânã la amãnunt în toate regiunile amintite.

Aceste lucruri în sine pot reprezenta o dovadă că grupurile de valahi au fost la origine un singur popor: dacii erau getii din zona carpato-balcano-danubiano-pontica.
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)