Calusul – practica straveche de vindecare

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Inca din Evul Mediu, obiceiul Calusului a uimit prin maiestria dansului si frumusetea costumatiei. Desi regasit in toate teritoriile locuite de romani, geografia acestui obicei arata varietate de la o regiune la alta si de la un secol la altul.

Jocul Căluşarilor este unul dintre cele mai vechi dansuri populare româneşti. Bărbaţii care doreau să intre în ceata căluşarilor se adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor, în afara satului, pe malul unei ape, unde, în mod ritual, depuneau un jurământ de respectare a regulilor cetei şi a condiţiilor respectării purităţii rituale în perioada Rusaliilor.

220px-CalusarPentru 10 zile ei trăiau într-un timp sacru. În această perioadă ei purtau un costum specific cu zurgălăi la picioare, câte o bâtă, iar de dormit dormeau pe sub streşinile bisericilor pentru a fi feriţi de atacurile Rusaliilor. Ceremonialul cuprinde practici şi invocaţii magice, dansuri şi acte rituale executate de un grup de bărbaţi strict ierarhizat: Mut, Vătaf, Ajutor de Vătaf, Stegar  şi Căluşari de rând. Starea grupului este una de coeziune mistică. După spargerea cetei, bărbaţii se întâlnesc în sat salutându-se ca după o absenţă îndelungată şi totul reintră în normal.

Fiind un obicei românesc practicat de Rusalii, călușul reflecta, tot atat cultul unui străvechi Zeu cabalin numit de tradiţia populară: Căluş, Căluţ, Călucean. Unele piese din arsenalul căluşarilor poartă şi ele denumiri care amintesc de numele Zeului (căluş, cal), mişcările dansului simbolizând  tropăiturile şi comportamentul cabalin. Dansul căluşarilor pe lângă venerarea Zeului este şi un prilej de adorare a strămoşilor intrucat, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de Vară. Ceremonialul în sine se pierde în negura timpurilor pelasge şi cuprinde taine care cu greu mai pot fi desluşite azi. De pildă, se ridică întrebarea: cine este Zeul  în onoarea căruia se dansează şi care se numeşte Căluş?

In ansamblul manifestarilor traditonale romanesti, Calusul cuprinde elemente specifice cu conotatii distincte, fapt care-i confera o pozitie unica. Scenariul ritual cuprinde trei secvente semnificative, in care relatiile dintre interpreti (calusari) si colectivitate difera. Astfel secventa de inceput, Ridicarea Steagului – Juramantul si cea finala Spargerea Calusului se desfasoara in cadrul restrans al cetei. Aceste parti ale ritualului sunt inconjurate de mister, satenilor fiindu-le interzisa participarea. Secventa mediana, Jocul Calusului a avut si are drept cadru de manifestare satul, “scena” pe care ceata evolueaza si intra in relatie cu colectivitatea.

Eficienta mare a jocului Calusarilor rezida din caracterul ermetic si misterios care invaluie ceata. Tenacitatea in a nu dezvalui vreun secret s-a dovedit atat de puternica, incat pana astazi numeroase aspecte legate de atributiile sacre ale vatafului, de pilda incantatiile rostite la intrarea sau iesirea din ceata, sa ramana necunoscute. Zicatoarea olteneasca “Nu se spune, ca-n Calus“ ilustreaza pe deplin ermetismul cetei si caracterul ei de asociatie secreta

Nicolae Densuşianu în lucrarea sa „Dacia Preistorică

Poseidon, cunoscut de romani sub numele de Neptun, se bucura de o dublă onoare în cadrul  religiei pelasge. El era considerat ca Zeu al mării, dar şi primul  care a domesticit calul l-a călărit şi l-a înhămat la care. Deşi Poseidon este cunoscut mai ales ca stăpân al mării, totuşi numele său, îl leagă mai mult de arta echitaţiei. Densuşianu ne tălmăceşte  numele de Poseidon sub înţelesul de cel ce stă pe cal sau călăreţul. Iată deci cine este Căluşul, zeul patronimic al căluşarilor! Iar legătura căluşarilor cu Moşii ne dezvăluie faptul că Poseidon/Neptun este tot una cu Zal-moxe, Zeul Moş, Zamolxe, unicul zeu al lumii pelasgo-dace!

 

Semnificaţiile ritualului

Potrivit quadratus.wordpress.com, în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, căluşarii însoţiţi de lăutari se duc într-un loc secret din moşia satului lucru ce aminteşte de misteriile zamolxiene. Ei se îmbracă în haine obişnuite dar  poartă cu ei şi costumele şi bâtele specifice. Excepţie face doar „Mutul” personificarea vie a Căluşului/ Poseidon. Vătaful sau conducătorul grupului de căluşari, poartă cu sine o prăjină  de 4-5m,o năframă albă, aţă roşie, panglici din care este confecţionat mai apoi „steagul” căluşarilor. A se observa, că albul şi roşu sunt culori sacre ale dacilor, desemnând  Gemenii Divini sau Dublul Zamolxe: Apollo şi Artemis, aici este o alta poveste, la fel de frumoasa …

La taina naşterii căluşului, operaţiune ce se mai numeşte şi Legatul Căluşului, nu iau parte decât căluşarii.  Este momentul când se face  Ciocul Căluşului, un lemn cioplit în forma de cap de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care sunt puse plante vindecatoare, insa şi nişte aţe cu măsura căluşarilor. Aceştia depun jurământul de credinţă faţă de ceată şi de Zeu şi sunt iniţiaţi în noul rol  prin săritul peste Căluş. Faptul în sine este o reiterare a vechiului ritual dacic  de intrare a tinerilor în rândul unei confrerii războinice. Din acel moment ei se salută după formula „Halai sa”, nechează precum caii, mestecă usturoi pentru a protejaţi împotriva spiritelor rele …

D8Ceata se deplasează pe la casele sătenilor, practicând un dans magic, sacru şi profan în acelaşi timp, bazat pe mişcările calului. Pe parcursul dansului  Ciocul Căluşului este purtat în traistă sau pe braţe doar de „mut” sau de „vătaf”, spectatorii neputându-l vedea doar câteva momente în care acesta este scos din traistă pentru a-l arăta gazdelor. Din nou o rămăşiţă de cult arhaic, întrucât  Strabon ne spune” Zeul suprem dacic (Zamolxe- n.n) este fără nume , fără calificare”. Deci un soi de „deus otiosus” un Dumnezeu ascuns care se face cunoscut  doar prin atributele sale  devenite zei  în mitologiile popoarelor care au luat contact cu pelasgo-dacii!

Principalul protagonist al dansului este „mutul” care-şi permite să nu asculte de vătaf, să pedepsească dansatorii care , prin absurd, ar greşi mişcările dansului. Spun prin absurd deoarece  un asemenea ritual nu permite greşeala, greşeala aducând după sine  ineficacitatea  ritualului apotropaic (apărător). În cadrul ritualului Vătaful are rolul Marelui preot zamolxian căruia se supun toţi dacii inclusiv regele, daca nu era chiar el rege iar Mutu  este Zeul însuşi  din această cauză el  putând să-şi permită a „nesocoti” voinţa vătafului! Căluşarii şi dansul lor colindă în ziua de Rusalii întreg satul  ferind bătăturile în care joacă de spirite rele şi aduc belşug.

untitledMarţea de după Rusalii, ritualul ia sfârşit prin „spargerea Căluşului”, după care căluşarii se duc şi îngroapă  Ciocul căluşului într-un loc retras de unde-l vor scoate abia în anul următor cu ocazia unui nou legământ. Atât cele trei zile de desfăşurare a ritualului cât şi îngroparea Căluşului ne aduc aminte de legenda  zamolxiană. Marele Preot Zamolxe, ne spune Herodot , confirmat de Strabon, s-a retras într-o peşteră unde a stat timp de trei ani iar dacii l-au jelit ca pe un mort. Iniţiatul murea pentru oameni  pentru a renaşte în lumea spiritului fiind cunoscător al tainelor zamolxiene.

Valenţele ritualului căluşarilor

Jocul căluşarilor, în tradiţia populară, are diferite valenţe. Între acestea amintim:

  • Transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea în timpul jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a blidului cu seminţe pentru însămânţarea ogoarelor
  • Grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea tinerelor soţii care intrau în Hora căluşarilor de la sfârşitul jocului
  • Vindecarea persoanelor „luate de Rusalii” prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu bâta de Mut sau Vătaf sau de la Căluşul supus unei morţi rituale, denumită „Doborârea Căluşarului”, la omul bolnav
  • Alungarea Rusalcelor prin ameninţare cu bâta, prin  practicarea unor scenarii războinice, folosirea unor plante magice, prin invocarea unor formule magice  în timpul jocului de către căluşari şi prin  gălăgia produsă de zurgălăi ş chiotele scoase de căluşari în timpul joculu

Toate aceste aspecte au facut ca in straturile populare ceata calusarilor sa capete o aureola deosebita, pozitia de calusari sa fie privita si tratata de restul lumii ca o stare deosebita de vindecare. A fi calusar insemna a fi om ales, inzestrat cu o serie de insusiri si calitati, precum si cu o tarie spirituala care il facea apt sa se supuna in totalitate restrictiilor impuse de o traditie ancestrala. De altfel, se crede ca insasi virtuozitatea la joc este data de o forta cereasca …

BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVA:

  1. Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed. Rosmarin,1996
  2. Mircea Eliade, De la Zamolxe la Gingis-Han, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică,1980
  3. Nicolae Densuşianu, Dacia  Preistorică, Ed Arhetip,200

Surse orientative – crestinortodox.ro, quadratus.wordpress.com

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)