Cazanele Dunării, locul unde Carpatii imbratiseaza Dunarea. Aici sta chipul sculptat în stâncă al regelui dac, care stă de veghe la hotarul țării, în valea Mraconiei.

Legendele despre zona Cazanelor sunt numeroase. Una dintre ele dezvăluie existența unui tunel care leagă malul românesc cu cel sârbesc, pe unde fugeau pe vremuri haiducii. O altă spune că, înainte de marile bătălii, dacii beau apă din Istru, cum numeau ei Dunărea. Sângele le clocotea în vene, că apa Dunării, îi umplea de putere și îi transforma în lupi de neînvins. Chiar nemuritori, spun bătrânii pescari.

Tumultul apelor la Cazane este vegheat de ochii reci de piatra ai lui Decebal, ce stă de veghe la hotarul țării, în valea Mraconiei. Stanca a fost sculptată după modelul celei din stânca Muntelui Rushmore, în creştetul conducătorului dac fiind o cruce, însemnul creştin marcand locul de unde Decebal ar fi privit intrarea lui Traian şi a mercenarilor în Dacia. Aici au rezistat, cât au putut, dacii, a căror liniște a fost alungată de legiunile romane. Pentru a cuceri bogata Dacie, romanii au tot insistat la Cazanele Dunării săpând drumuri și ridicând poduri și viaducte pe malurile inaccesibile altfel.

Cazanele Dunării reflecta porțiunea defileului fluviului între localitățile Dubova și Ogradena, formatムdin Cazanele Mari (4 km lungime) și Cazanele Mici (3 km lungime), unde Dunărea trece printre munți, iar lățimea este de doar 180 – 250 de metri. Zona este declarată monument unic al naturii în Europa. În unele locuri apa este extrem de adâncă, ajungând până la 100 de metri, deoarece debitul apei trebuie să treacă printr-o ”spărtură îngustă”. Mulți poeți și scriitori au menționat în paginile lor ”Dunărea care fierbe” și care nu este doar o metaforă.
În aceste locuri curenţii din adâncuri sunt extrem de puternici astfel încât la suprafaţă apa dă impresia de fierbere. Barajul de la Porţile de Fier, care își leagă numele de marile proiecte comuniste, din păcate cu un impact major asupra mediului, a mai încetinit din viteza curentului, care depăşea 5 m/s (18 km/h).
Unii oameni de ştiinţă susţin că, în zona Cazanelor Dunării, s-ar găsi răspunsul la întrebările legate de apariţia impresionantului Defileu. În amonte de golful Dubovei, restul unei străvechi depresiuni, ocupată cândva de un lac intramontan, anterior defileului, se află Cazanele Mari. Aceste uriaşe gropi, separă masivul calcaros al Stirbăţului Mare, de pe malul yugoslav, de Ciucarul Mare situat pe malul românesc, iar despre ele, unii specialişti, susţin că sunt de dată recentă, şi că au apărut în condiţiile actualei circulaţii a apelor fluviului. Acolo, fundul Dunării, continuă să fie coborât, cu peste 70 de metri sub nivelul actual al Mării Negre … şi asta doar la 400 de kilometri distanţă, în linie dreaptă faţă de litoral.

În opinia profesorului Grigore Posea de la Universitatea din Bucureşti, în zona Cazanelor, acest segment al Defileului de o rară frumuseţe şi sălbăticie de numai 9 kilometri lungime, care include golful Dubovei şi valea Ponicovei, se află punctul nodal pentru evoluţia Dunării. Se presupune că Dunărea s-a instalat pe actualul curs odată cu secarea braţului de mare ce lega, cu multe milioane de ani în urmă, bazinul Getic de bazinul Panonic, iar defileul s-ar fi format treptat pe măsura ridicări Carpaţilor…

Un loc cu totul magnific din Defileul Dunării îl întâlneşti după confluenţa cu pârâul Plavişeviţa, unde bătrânul fluviu intră în cel de-al treilea sector de îngustare, Cazanele Mari, flancat de abrupturile calcaroase ale Ciucărului Mare (316 m) şi ale vecinului său sârbesc, Veliki Strbac (768 m). Pereţii Cazanelor Mari au înălţimi de peste 200 m, iar lăţimea medie a albiei este de 150 m. În pereţii Ciucărului Mare se deschid mai multe guri de peşteră, dintre care două sunt foarte interesante, Gura Ponicovei şi Veterani
Cunoscută şi sub numele de „Peştera lui Veterani“, „Peştera din Pînza Curii“ sau „Peştera Piscabara”, grota, situată la o înălţime de circa 70 de metri deasupra apei, cu o lungime totală de 173 de metri şi o lăţime de 40 de metri, are o istorie încărcată de evenimente, ale căror începuturi se pierd în negura mileniilor. Peştera Veterani îşi are originea numelui după numele lui Veterani, cel care a fost aghiotantul lui Ianovici, comandantul armatei austriece cantonate la Caransebeş şi care a refortificat peştera la sfârşitul sec. al XVII-lea. Chiar la intrare, în partea dreaptă, se vede urma căutătorilor de comori. Legendele locului spun că prin spărtura din peretele peşterii, dimineaţa, intră o rază de soare ce cădea exact pe altarul pe care dacii sacrificau păsările pe care le ofereau ca ofrandă zeilor. Povestea pare să fie confirmată de cantitatea mare de oase de păsări, găsite de arheologi în interior. Romanii, impresionaţi de această istorie străveche, dar şi pentru că grota oferea un foarte bun loc de supraveghere a navigaţiei pe fluviu, au ridicat în interior nişte ziduri, i-au mai făcut câteva întărituri şi au transformat-o într-o mică cetate, pe care au botezat-o „Peth”.
În anul 1.400, imperiul austriac ridică aici o fortăreaţă. În 1692, fortăreaţa este condusă de generalul austriac de origine italiană, FRIEDRICO VETERANI. La sfârşitul secolului XVII-lea, Imperiul Austriac ridică peste ruinele fortăreţei romane ziduri groase de 2 m şi înalte de 4 m, construind un avanpost militar fortificat. Grota putea adăposti maxim 250 de soldaţi şi era folosită ca refugiu în urma atacurilor turceşti din acea perioadă. Fântâna din centrul grotei a fost construită de prizonierii turci. Peştera a fost şi adăpostul haiducilor, în timpul celor două războaie mondiale, grota era folosită ca adăpost pentru muniţie şi hrană. În Peştera Veterani s-au identificat resturi fosile de Ursus spelaeus şi hiena de peşteră, un fragment de ceramică veche şi fosile ale unor specii endemice.
Peştera Veterani, a fost locuită cu peste 4.000 de ani în urmă. Omul primitiv a folosit-o pentru adăpost, dacii pentru a se închina lui Zamolxis, turcii şi austriecii în scopuri militare, iar astăzi, peştera este folosită de puţinii turişti pentru suvenirurile rare, iar de alţii, pentru a căuta legendarele comori ale Mariei Tereza sau ale ţarului sârb Obrenovici. Interiorul peşterii rămâne însă şi astăzi un izvor de legende, istorii şi trăiri unice.
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)