Crinul Getic Imparatesc (simbol al NEMURIRII) si Legenda Celor din Vale

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Credința în nemurire specifică Geților de Aur, cei trecuți prin cataclismul planetar, s-a transmis peste milenii, perpetuând astfel și o formă de curaj specifică poporului ce locuiește acest sfânt pământ, iar Crinul Getic Împărătesc, care are peste 2300 de ani vechime, este unul dintre simbolurile Nemuririi.

453În mormântul getic princiar de la Sveștari (Bulgaria), cariatidele – crini, de la înălțimea tăriilor unde sunt postate (partea superioară a mausoleului funerar), pe întreg perimetrul camerei mortuare, protejează cu vârtejul dansului lor ritualic regenerator, trupul regelui get, oferindu-i șansa unei noi reveniri la viață …

Acest simbol floral milenar getic – Crinul Împărătesc – reprezentat de un crin sau un lotus stilizat, este semn al Fiului – Floare, al Zeului Nefertem („Copii sunt ca florile”) din Biserica Veche Valahă Egipteană, aparținând vechii triade sfinte formate din Ptah (Zeul Moș, Zeul Mumie), Sarmis (Leoaica, Forța Vieții) și Nefertem.

Bobocii de lotus apar frecvent pe fialele de argint ale principilor geți de pe ambele maluri ale fluviului Dunărea, trecând apoi în timp în rozetele alambicate și multicolore, așa zise gotice (getice), de pe fațadele bisericilor și catedralelor, cu ale căror turle și turnuri a fost străpuns cerul (în locul Cornului de Aur, a Rhytonului ritualic), într-un act sfânt al hierogamiei, prin care se solicită fecunditatea și fertilitatea tuturor celor aflate în cer, apă și pământ.

Deşi iniţial  simbolistica florilor a avut  forme  diferite de la o  regiune sau  de  la  o  ţară  la alta, ba chiar opuse în anumite cazuri, întrepătrunderea valorilor   între    culturi   a   facilitat „împrumuturi” în ambele  sensuri,  rezultând un aproximativ unic  limbaj  al florilor,  „vorbit” azi pe toate meridianele Terrei. Astăzi, când  vrei să alegi o plantă de  apartament sau  un  buchet de flori drept cadou, e bine  să ţii  cont  de  semnificaţiile florilor, mai  ales  dacă  ai un  mesaj special   de  transmis. Dintre toate florile, mai special poate fi Crinul. El este un simbol al purității, al perfecțiunii, al milei și maiestății în cele mai multe culturi.

3-CabiriCrinul a simbolizat odată lumina și principiul masculin, datorită formei falice a pistilului său. În mitologia greco-romană, floarea este sacra pentru Hera, deoarece se spunea că a fost stropită cu laptele ei, iar pentru Artemis fiind un semn al virginității sale. Potrivit tradiției creștine crinul s-a născut din lacrimile de regret vărsate de Eva când a părăsit Grădina Raiului. În iconografia creștină, crinul este mai mult asociat cu Fecioara Maria și astfel și cu arhanghelul Gabriel, care este pictat ținând un crin în mână, în timpul Bunei Vestiri, simbolizând castitatea, dar și Iosif este pictat uneori cu un buchet de crini înfloriți în mână.

Tulpina crinului simbolizeaza religiozitatea Mariei, frunzele — umilința ei, petalele albe — virginitatea, iar parfumul – divinitatea ei. Această floare a devenit un atribut al tuturor sfinților. Christos este pictat uneori ca judecătorul lumii cu un crin în gură, în acest caz floarea reprezintă îndurarea, în timp ce un crin împreună cu o sabie simbolizează inocența și vinovăția. Crinul era emblema regală a Bizanțului (Constantinopol; Cea de a doua Romă), dar și a Franței. Gladiola este uneori considerată un crin stilizat. Cu cele trei petale ale sale, crinul simbolizează Trinitatea și virtuțile triple ale dreptății, speranței și carității. Irisul (sauStânjenelul) și crinul au simboluri identice, ambele reprezentând lumina și speranța. Datorita frunzelor sale ascuțite, stânjenelul poate fi numit gladiolă și este emblema durerii Fecioarei Maria.

Floarea a fost numită după Zeița greacă a curcubeului căreia i-a fost dedicată și poate simboliza puntea dintre Dumnezeu și om. Pentru chinezi, stânjenelul simbolizează afecțiune, grație și frumusețe solitară. Simbolul „Fleur – de – lys” (sau „Fleur – de – lis”), ce înseamnă în limba franceză „floare de crin”, este un simbol heraldic floral mult folosit. Acest simbol prezintă un crin sau lotus stilizat, simbolizând per­fecțiunea, lumina și viața și este simbolul regilor Franței.

În legenda fran­ceză ce îl menționează, un înger i-a dat un crin de aur lui Clovis, împăratul merovingian al francilor, când acesta s-a convertit la creștinism, în anul 496 d.Hr., ca simbol al purificării sale. Se spunea că atunci, Clovis a adoptat acestă emblemă, inspirat și de nuferii fluviului Rin, care l-au îndrumat spre un vad ferit pe unde a putut să treacă apa și să obțină victoria în bătălie. Din secolul al XII-lea crinul a devenit simbolul regalității fran­ceze. Louis al Vll-lea l-a folosit pe scutul său și se crede că „lys” este de fapt o prescurtare de la „Louis”. Între anii 1340 și 1801, regii englezi au folosit și ei această em­blemă, dar pe hainele armatei, simbolizând astfel revendicările lor la tronul țării vecine, Franța.

picture9Deoarece simbolul este alcătuit dintr-un crin triplu, floarea de crin poate reprezen­ta de asemenea și Trinitatea Sfântă, pe Fecioa­ra Maria, Creația și Regalitatea, precum și trupul bărbatului, mintea și sufletul acestuia. Asam­blarea acestui simbol floral trinitar pe capătul unei sulițe îi oferă noi valențe, de putere marțială masculină.

Mergând pe firul permanenței acestui simbol al religiei getice vechi, vom cerceta un monument funerar getic valoros ce trebuie menționat și care se află pe malul drept al Dunării, în Bulgaria, în apropierea localității Shveshtari. Acesta este unul dintre cele mai frumoase morminte geto-trace identificate vreodată în Bulgaria. Descoperit în anul 1982 sub Movila Ginina, în timpul unor excavări arheologice, mormântul de la Sveshtari reprezintă un monument unic al arhitecturii funerare geto-trace, iar importanta sa este cu atât mai mare pentru noi, românii, cu cât aici pare să își doarmă somnul de veci unul dintre regii emblematici ai istoriei noastre antice, Dromihete. Acest rege get de la anul 300 î.Hr. era conducătorul unor triburi geto-trace ce își aveau centrul în marea cetate Helis din apropiere. După moartea lui Alexandru cel Mare, conducerea imensului imperiu a fost preluată de către Lisimah. Acesta dorea să cucerească și zona geografică în care se aflau triburile getice conduse de regele Dromihete.

Relatările istoricilor povestesc despre vitejia acestuia, dar și despre remarcabila diplomație de care a dat dovadă în raport cu Lisimah. Mărimea impresionantă a movilei tumulare care ascunde mormântul princiar o plasează pe primul loc în rândul celor 26 de movile din necropola tumulară, care se întind pe doi kilometri, în partea de vest a localității Shveshtari (7,5 metri în lungime, o lățime a fațadei de 6,5 metri și o înălțime interioară maximă de 4,45 metri).

6_dromihetePotrivit ziarulnatiunea.ro, al carui director este Cezar Mihalache, decorațiunile interioare ale construcției funerare respectă stilul curentului elenistic din acea perioadă, însă motivele religioase reprezentate sunt de origine geto-tracică. „Mormântul regal”, așa cum este cunoscut, datează din secolul III î.Hr. și este compus dintr-o anticameră și douăcamere mortuare construite pentru conducător și soția sa. Intrarea este poziționată asimetric față de cupolă și este decorată cu fresce de formă rectangulară. Ornamentele celei mai mari camere mortuare sunt extrem de bogate. Aici aflăm patru coloane dorice și una în stil corintic ce susțin o friză (parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri și caneluri), aflată deasupra intrării. Între acestea sunt cuprinse reliefurile sculptate a zece cariatide ce „se nasc” din corola unor flori de crin, reprezentante cu mâinile ridicate deasupra capetelor și încremenite într-un gest etern de venerare (crinul, ca și floare regală; zece cariatide, ca semn al misteriosului „IO”, Marele Zeu).

Crinul (cunoscut și ca iris, stânjenel, săbiuță) este o plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare (sau galbene, roșii, albastre, etc), în formă de pâlnie și cu un miros foarte puternic (Lilium candidum). Floarea crinului este de o albeață strălucitoare (Gr. bizantin KRÌNON, sl. krinŭ (DAR), cf. bg., sb. krin, alb. krinë (Vasmer, Gr., 84) (Dicţionarul etimologic român). CRIN, -CRINÍE elem. „secreție, excreție” (< fr. -crine, -crinie, cf. gr. krinein, „a secreta”) (Marele dicţionar de neologisme). ….crin, crini s.m. (er.) vagin. (Notă: această definiţie este preluată din „Dicţionar de argou al limbii române”, Editura Niculescu, 2007). În această lumină floarea de crin apare ca și floare cu potență creativă („secreție”; „vagin”), iar fetele – cariatide sunt „boboci” de floare, neîntinate (fecioare). Cele 10 flori de fete însoțeau dincolo de moarte pe marele nostru rege get Dromichete. 10 ca număr al simbolului getic „IO”, purtat de toți marii conducători geți, reprezintă pe Marele Zeu, Singurul conducător, numit și „Voie – vo – da” („Cel care dă voie”). Aici divinitatea supremă este de natură feminină, fapt confirmat și de pictura murală din acest mormânt. În acest tablou Dromichete primește din partea zeității supreme o coroană de lauri, pentru viața sa specială pe Pământ, pentru îndeplinirea misiunii pentru care a fost creat de aceasta. Marea Zeiță a Cerului era cea care coordona fertilitatea planetei, a tuturor regnurilor aflate aici (vegetal, animal, uman). Ea era reprezentată de multe ori printr-o femeie – pasăre, sau o pasăre de baltă (legătură cu apa; ex.: barza). Ea este reprezentată și prin Marea Mitră (Uter, Născătoarea), de aceea coifurile principilor geți sunt create în formă de mitră, dar și Papa de la Roma are pe cap tot o mitră (Mitruță, Du-mitru).

79bbdb498be80aa92c2d39b2b3322dc5Copacul era foarte important în religia preoții druizi și folosit în diferitele ritualuri („Omul de răchită”). Existau Păduri Sfinte din care nu se tăia absolut nici un lemn, niciodată. Stejarii seculari erau priviți precum generalii de armată; erau „generalii” unui alt regn pământesc, regnul vegetal fără de care nu pot exista celelate două regnuri, cel animal și cel uman. De aceea și trofeele de război, după o mare bătălie erau dedicate unui arbore, ce devenea ax central al trofeului, pe care se adăugau armele și cuirasele acaparate în luptă. Simbolul Pomului Vieții este unul dintre cele mai importante simboluri ale antichității, venind din negura timpului, de pe vremea Geților de Aur.

Zânele stăpânesc toate plantele și mai cu seamă pe cele medicinale, cărora le dau sau le iau virtuțile salutifere. În puterea lor se află și plantele miraculoase, de tipul „iarba fiarelor”, plante care indică prezența comorilor, plante care luminează noaptea, ori plante care permit deschiderea tuturor lacătelor și ferecăturilor. Unele plante poartă chiar nume de iele (ca și în cazul lui „IO” (Negru Vodă, Cel ce dă voie), Ielele sunt cele puternice (IO – IE…; Forța Vieții, Fecunditatea, Renașterea): Sânziană, Drăgaică, Zânioară, Zânișoară, Iazmă, Nălucă, Zmeoaică, ori derivate ale acestor nume, precum: Ciurul Zânelor, Sita Zânelor, Coarda Ielelor s.a.m.d …

 

LEGENDA CELOR DIN VALE

În spatele porții din Muntele Sfânt, gânditori, STRABUNII stau și așteaptă! Zamolxe ține în mâinile sale Piatra Sacră, care și-a schimbat culoarea în roșu săngeriu. Străbunii, au trimis soli la Cei din Vale pe Moș Leandru, Muntean, Pelasg-Fiul Cerului și al Pământului, Getic-Copilul cu Inimă de Aur, Vuiet de Stăncă și Fiul Munților, conduși de Marele Lup Alb și Deceneu-Marele Preot al geto-dacilor.

12366295_960467474023701_308601679636923273_nSfinxul-Străjerul Munților Sacri, veghează neclintit! Cu voia Străbunilor, va fi iarăși Om din Neamul Oamenilor, atunci când va sosi timpul dezrobirii, al adevărului și al luminii, pentru Cei din Vale. Însă anii curg, la fel și secolele, vin vremuri din ce în ce mai grele peste poporul ales al lui Zamolxe, peste Cei din Vale. Solii au primit poruncă, să nu intervină în viața cotidiană a acestora, ci doar să ducă mesajul de trezire.

Moș Timp, la cererea lui Zamolxe, le transmise solilor, ca Cei din Vale, să aprindă focurile pe dealuri, buciumurile să sune. Focurile pe dealuri sau aprins, acum de-abia mai pălpăie, focurile … Buciumurile sună … sună, hăuie munții și văile, să se trezească Cei din Vale, să se ridice, să…

Acum focurile aproape că s-au stins, iar din sunetul buciumurilor, parcă a rămas doar o șoaptă efemeră, parcă a rămas… o șoaptă. Cei din Vale sunt nehotărâți, poate că nu a sosit încă timpul.

-Lasă-i să mai sufere, pînă la ultimii doi; un băiat și o fată! Spuse el, gândind cu voce tare și solii se uitară, nedumeriți la Marele Preot!

Solii repetară și ei, fără însă să termine, cele spuse de Deceneu- Marele Preot al geto-dacilor;

– Poate că nu a sosit încă timpul, lasă-i să… iar vorbele lor se pierdură, duse de un vânt ce se porni dintr-o dată, parcă de cei care așteptau răspuns în Muntele cel Sfânt!

De ce oare sunt nehotărăți aceștia, se întreabă Muntean, doar am trăit printre ei și știu ce fel de oameni sunt?

Deodată, mintea i se lumină pentru o clipă, ca apoi fața să rămână întunecată ca noaptea, cea mai neagră.

Veneticii și popoarele care s-au aciuat pe nesimțite, unii după alții, pe meleagurile sfinte ale Celor din Vale, da… da, asta trebuie să fie!

Au intrat ca viermii cei neobosiți, până au devenit majoritari, acolo unde Străbunii avuseseră cel mai vast imperiu, schimbând tot ce se putea schimba, iar Cei din Vale, din acel popor de odinioară, au rămas ca o umbră palidă, ca o șoaptă efemeră, gărboviți sub povara necazurilor și a neputinței, a neputintei de a se răscula, împotriva celor care le-au luat țara, a celor fără de suflet și fără de Dumnezeu.

Puțini au fost cei care au avut curaj, puțini au fost cei care au cerut ajutor Străbunilor, dar aceștia s-au pierdut ca șoapta-n vânt, luați în derâdere de Cei din Vale și de multe ori batjocoriți de frații din același neam.

untitledZamolxe și Străbunii au auzit însă strigătul neputinței, au simțit necazurile și greutatea covârșitoare a Celor din Vale. Nu pot să facă însă nimic, nu pot să-i ajute, pănă când tot neamul lor, vor striga după ajutor și se vor scutura de jugul asupritor al celor născuți din colb de copite și din putreziciunea pămăntului.

Străbunii, nu pot interveni decât dacă neamul și tărâmul sfânt sunt în pericol. De aceea au trimis solii, ca să-i trezească pe Cei din Vale.

Se pare că nu a sosit timpul, se pare că Cei din Vale, deși încovoiați de povara cumplită și apăsătoare a colonilor și veneticilor, au uitat de Străbuni, au uitat că ei sunt urmașii civilizatorilor Eurasiei și până în centrul Africii.

Cei din Vale, ar putea să se trezească din această letargie a morții, ascultând pe frații lor, care s-au trezit mai de mult, ar putea fi ajutați, dacă ar auzi solii veniți cu poruncă de la însăși Zamolxe și Străbunii.

Ar putea da… numai că indiferența și nepăsarea Celor din Vale, i-au dezamăgit pe soli, cu toate că au văzut, realitatea cruntă în care se zbat Cei din Vale- urmașii poporului sfânt al Străbunilor. Solii au hotărât însă, să se întoarcă în Muntele Sfânt Koga-Ion, acolo unde îi așteptau Străbunii, împreună cu Zamolxe, eroul zeificat al geto-dacilor.

Au plecat așadar cu toții, înapoi la Zamolxe, încovoiați de răspunsul Celor din Vale, răspuns dat de indiferența sau neputința acelora, iar focurile pe dealuri aproape că s-au stins, au rămas doar cățiva tăciuni…câțiva care mai fumegă, iar buciumurile aproape că s-au tocit, de atâta hăuit .

DSC05205 (2)Înăuntrul Muntelui Sfânt, nerăbdători, aproape de stânca uriașă, ce slujea de poartă, Zamolxe și Străbunii stau și așteaptă răspunsul Celor din Vale.
Sfinxul stă de veghe, până când din depărtare încep să se zărească solii Lupul Alb, Deceneu, Moș Leandru, Muntean, Pelasg- Fiul Cerului și al Pământului, Vuiet de Stîncă, Getic- Copilul cu Inimă de Aur Moș Timpul și Fiul Munților.

Sfinxul, le deschide poarta și intrară toți la cei din Neamul Oamenilor… la Străbuni.
Deceneu spune:
-Mărite Zamolxe, tu cel mai luminat din Zeii geto-dacilor, cel în care Piatra Sacră și-a găsit stăpănul, află că Cei din Vale nu au înțeles porunca ta!
-Ce răspuns au dat aceștia, întreabă Zamolxe?

Moș Timp, îi spuse Măritului Zeu că Cei din Vale nu au înțeles porunca dată, din cauză că Fii Celor din Vale și-au lăsat țara, pe mâna popoarelor fără Dumnezeu, cei mai mulți plecînd în bejenie, slugi la porți străine.
-Păi, nu v-am dat poruncă să le spuneți, să aprindă focurile pe dealuri… să răsune buciumurile? Îi întrebă Zamolxe.

11201929_965214166899876_3501647721728417607_nMarele Lup Alb, la rândul său, povestește Marelui Zeu, cum s-au făcut și rânduit toate cele, pentru trezirea din amorțeala letargică a Celor din Vale, numai că aceștia nu au avut urechi să audă și nici ochi care să vadă.

Câțiva au auzit și au văzut, ba chiar au și vorbit celor care încă mai dormeau, dar ecoul trezirii, precum și vorbele solilor, nu se făceau încă auzite!

Zamolxe, cerând mai multe lămuri, fu rândul lui Moș Leandru să răspundă.
-Mărite Zamolxe, Cei din Vale poate că ar vrea să se trezească dar nu pot din cauza celor pe care aceștia i-au primit in casele lor și în obcina lor. Cei născuți din colb de copite s-au înmulțit fără de măsură și au început să îi extermine pe capete, la fel vă spun și eu ca și cei dinaintea mea că Cei din Vale au fost constrănși să plece în bejenie, la porți străine, lăsând țara pe mâna veneticilor și al neamurilor fără de credință, neam de migratori, oameni sângeroși si mâncători de păstramă crudă, bătucită pe crupa calului.

-Am înțeles, le răspunse Zamloxe, solilor!
-La sfat voi solilor si voi Măriți Străbuni, să ținem sfat și să vedem ce soartă să le hărăzim Celor din Vale, le vorbește tuturor Zamolxe, cu fața gânditoare și cu adăncă frămăntare sufletească, la care Deceneu Marele Preot   răspunse;

-Mărite Zamolxe, iartă-mă că îndrăznesc, vreau să vă mai spun câteva vorbe!
-Vorbește Deceneu, ce ai pe suflet?
-Mărite Zamolxe, mai avem totuși un ultim lucru de făcut, pentru trezirea Celor din Vale. Să trimitem pe Spiritul Străbun să le vorbească și să le umple ființa, poate așa vor înțelege, poate așa vor auzi și vor vedea, poate așa se vor trezi din somnul letargic al morții.
– Facă-se voia ta, Deceneu! Îi răspunse Zamolxe, lui Deceneu-Marele Preot al geto-dacilor.
Am să trimit pe Spirit Străbun, să le vorbească Celor din Vale, să-i învețe de la început cine au fost ei, cât de viteji și de înțelepți și ce țară măndră aveau odată aceștia. Vor trebui să audă și să vadă, apoi vor înțelege!

11953025_899441866814325_2586249782546024058_n– Vom mai aștepta pănă când flăcările focurilor din deal și sunetul tulnicelor vor ajunge până la poarta Muntelui Sfănt și atunci Sfinxul ne va deschide. Dacă nici atunci, după reântoarcerea Spiritului Străbun, Cei din Vale nu vor auzi și nu vor vedea, vom ieși și cu Lumina Pietrei Sacre vom începe curățenia cea mare.

Acesta a fost sfatul ținut de Măritul Zamolxe, împreună cu Marii Străbuni și solii din Muntele Sfănt!

Voi ce credeți?
A sosit oare vremea, să aprindem focurile pe dealuri și să sunăm din buciume?

A sosit oare vremea să ne trezim din somnul letargic al morții sau/și să îi rugăm pe Străbuni să ne ajute?!

Dezrobirea Geto-Daciei

La Porți Străine, cerșit-am bogăție
Dar orb am fost și n-am văzut să fie
În țara mea… neasemuită glie
Și slab am fost din fire
Căzut-am în genunchi
Și rupt de libertate
O cârpă ca să fie!?
Din ochi, să-mi curgă șiroaie
Lacrimi de foc și sânge,să-mi cadă-n pământ
Nemângâiat să fiu, de vise și de stele
Că obcina-m lăsat, ca pe-o iluzie vie

Frâu liber să dau, zăgazurilor firii
Acum, la ceas târziu al serii arămii
Si amaru-mi sugrum din piept
Ca cel din urmă test.
Și dac-o fi, o viață ar fi să mai am
Aș cerne Pleiade în sita cea străbună
Meteori, aș pune să ducă speranța
Visului sacru, de Spirit Străbun.

Zile-s târzii și timpul se-adună
Iar eu mă vindec, cu sică străbună
Falxul de foc, îmi zguduie mâna
Înțelepciunea străbună îmi mîngăie ființa
Și Marele Lup Alb, mă așteaptă la bucium.

Acum sunt bine
Găsitu-mi-am destinul
Cuvânt întrupat, cu sica-mi pe limbă
Aștept doar o poruncă să fiu
Răzbunare străbună și armă adâncă.

De la Muntele Sfânt, Zamolxe Străbunul
Mesager mi-a trimis cu poruncă
Viața deșartă să-mi las, nălucă de fum
Să sui Ko-Ga-Ion-ul, fără zăbavă
C-a colo m-așteaptă în grabă
Chiar el Zamolxe Părinte Străbun și Moș Timpul.
Poruncă să-mi dea, să duc-napoi în Vale
Că Moș timpul răgaz nu mai dă
Celor din Vale…să mâie la luptă.

Zamolxe Părinte Străbun,
Ce ține în mâini Piatra cea Sacră
Străbunii cu toți laolaltă
Deceneu cu Leandru și Omul
Getic-Copilul cu Inimă de Aur
Muntean, cu Lup Alb, Străjer
Și cu Vuiet de Stincă
Pelasg-Fiul Cerului și al Pămîntului
Cu Fiul Muntelui.

Timpul din urma-sosit
Cu toții sunt gata de luptă
S-alunge stirpea păgână
Aciuată-n pămînt străbun și glie sfântă
Hoarde nebune, ce spumegă încă
Si roade ca viermele-n pârg
A țării sămânță.

Pe aripi de gând, nălucă nebună
La Cei din Vale-am ajuns cu poruncă
Răgazul să-l lase la urmă
Să mîie la luptă…

Și-a fost cea luptă, din noapte spre zi
Zamolxe Străbunul cu Piatra cea Sacră
Prăpăd că făcea în gloata păgână
Care gemea-ntr-al morții suspin
Și-n amarnică trudă…

Toți Cei de Sus, preget nu dădură
Si fiecare s-a luptat cu avânt și spor
De la Mama Străbună.
Vuiet cumplit, prăpăd pe măsură
Piereau colonii, ca vântul pustiu
Intr-o fugă nebună.
Pierit-au ei… pierit-au cu toții
Păgîni și coloni de Țară Strabună
Și duși pe vecie și fum de nălucă
În zarea cea lungă.

Poporul din Vale
E liber acum și așa o să fie
Cât Unicul Dumnezeu Cel Veșnic și Bun
Îl va ține ține pe Glie.
Zamolxe Părinte Străbun, le-a spus Celor din Vale
Să țâie în veci aprinsă- Flacăra Vie
De Neam, de Glie- Pămîntul Străbun
Din bucium să sune.

Fuioare de fum să zgârâie,
Al Muntelui Sfânt creștet în vânt.
De-ar fi ca alt neam de coloni să se-mbie
De-al Țării pământ și Apa cea Vie
În veci să rămână această poruncă
Zis-a Zamolxe cu Piatra cea Sacră în mână
Că cine-o pofti la Apa cea Vie, venin cumplit să le fie
Pămîntul Străbun, înfricoșat mormânt să-i îmbie

Așa a lăsat Dumnezeu pe pământ
Fiu al Luminii, lanț veșnic să fie
Legătură divină-ntre om și pământ
Lăsat să fie, de-apururi moștenire.
Iar ciuma pămîntului,coloni și păgîni
Născuți din colb de copite
Să-și vadă de drum, pe alte meleaguri
În eterna pustie.

Nota autorului: Am adus în completarea acestei legende, poemul dacic, Dezrobirea Geto-Daciei, pe care l-am scris ceva mai tîrziu. Sper să vă placă!

Surse : http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/08/17/crinul-getic-imparatesc deceneuinteleptul.wordpress.com/2015/04/25/legenda-celor-din-vale-3

Autor: Șandru Aron

 

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)