Cum ar fi lumea daca aceste adevaruri spirituale ar fi recunoscute in mod oficial?

Daca aceste adevaruri ar fi cunoscute si puse in practica de toata lumea, atunci intreaga omenire s-ar putea schimba enorm. Invidia, razboiul, dusmania, ura, egoismul… toate aceste lucruri ar putea disparea intr-o clipita, iar tot ce ar ramane ar fi doar iubirea, pacea si linistea spirituala.

1. Noi, oamenii, suntem fiinte spirituale aflate intr-o calatorie. Inainte de a ne naste in acest corp fizic, ne-am planificat un moment in timp, in care vom incepe sa ne trezim si vom sti sa raspundem la intrebarile: “Cine suntem si ce cautam aici?” Pantecele mamei noastre a fost pentru noi ca un tunel de uitare si am stiut dinainte care este cel mai mare risc: acela de a nu ne mai aminti niciodata, in aceasta viata. Nu am fost niciodata deconectati de la sursa noastra de Lumina; provocarea noastra este aceea de a ajuta sa creasca pilonul nostru interior de Lumina, in amintirea a ceea ce suntem cu adevarat.

2. Sufletele noastre nu mor niciodata; nu vom schimba decat vehiculul. Atunci cand este timpul sa deconectam cordonul vietii de la corpul nostru fizic, sufletul nostru se ridica in afara corpului fizic. Luam cu noi experienta vietii noastre, dar concentrarea ni se schimba la un nivel usor diferit de vibratii. Nu vom mai avea aceeasi forma fizica intr-o viata viitoare – si asta, pentru ca sufletul nostru nu are forma. Fiecare viata ne aduce mai multa experienta si intelepciune.

3. Totul este energie ce vibreaza la o anumita frecventa. Toate lucrurile vii de pe Pamant au constiinta – chiar si pietrele si copacii. Fiecare lucru este conectat la “arborele vietii” sau la o sursa de energie infinita. Ne puutem conecta la constiinta copacilor si pietrelor si putem chiar initia conversatii cu ei, pe frecventele lor particulare de vibratie. Corpurile noastre sunt 90% apa si pot fi programate si modelate catre o anumita frecventa de vibratie, prin ganduri, sunet, culoare si dragoste. In momentul in care am inteles vibratiile, atunci putem vindeca orice boala sau indispozitie din organism, prin schimbarea vibratiei.

4. Gandurile noastre ne creeaza realitatea. Toate gandurile sunt energie care se manifesta in ceea ce vedem ca realitate. Intotdeauna, a fi constienti de gandurile noastre este unul dintre primii pasi in asumarea responsabilitatii in ceea ce priveste co-crearea propriei realitati. Este un concept simplu, dar necesita constientizare si munca. In cazul in care fiecare persoana de pe Pamant si-ar indrepta gandurile catre pace si dragoste, atunci in lume nu ar mai exista nici razboi si nici tiranie. Concentrandu-ne pe ganduri negative, vom crea o frecventa de vibratie mai mica; daca ne vom concentra pe ganduri pozitive, putem creste frecventa de vibratie. Realitatea noastra este o manifestare a ceea ce cream prin modelele noastre de gandire.

5. Ne aflam aici, pentru ca am fost asteptati aici.

Exista mai multe rase si dimensiuni de fiinte pe aceasta planeta: ingeri, heruvimi, arhangheli, cei de pe Sirius etc. Noi ne-am oferit voluntar pentru a fi aici, in acest moment – raspunzand astfel apelului planetei Pamant, care a strigat dupa ajutor. Am venit aici din alte galaxii, universuri si cosmosuri. Multi au venit aici de fiecare data cand a existat o sansa pentru a obtine o “varsta de aur”, dupa “cadere”.

6. Cei mai multi dintre noi ne-am mai intrupat aici inainte, de mai multe ori, cu scopul de a ne pregati pentru viata aceasta.

Exista suflete care sunt aici pentru a fi conducatori sau indrumatori de cale spirituala, dar exista si suflete care au dorit sa fie aici, doar pentru a ajuta la cresterea vibratiei rasei umane. Multi dintre noi avem mai multe “clase” de absolvit, pentru a deveni proprii maestri, in procesul reincarnarii.

7. Nu suntem niciodata singuri.

Nu am putea exista aici, fara ajutorul ghizilor nostri spirituali, fiinte vibrationale inalte, de Lumina, care au facut pacturi cu noi pentru a ne a ajuta in calea spre inaltare. Acesti ghizi spirituali exista pe un alt nivel vibrational sau dimensional decat al nostru si, prin urmare, cei mai multi dintre noi nu ii putem vedea. Ei sunt mereu cu noi si asteapta cu rabdare sa le cerem ajutorul. Ei ne respecta liberul arbitru si nu pot intervene, daca noi nu le cerem acest lucru. Cele mai multe indrumari vin din interior, ca o intuitie, printr-un proces de telepatie; mesajele pot veni, de asemenea, si de la alti oameni, care sunt un fel de “intermediari” ai ghizilor nostri spirituali.

8. Timpul este o iluzie.

Avem un trecut si am fost deja in viitor. Majoritatea particulelor noastre de energie (sufletele noastre) exista intr-un loc fara timp. Timpul este creat cu scopul de a experimenta si face parte dintr-un experiment controlat. Meditatia este cheia pentru a ne intoarce in locul fara timp, acolo putand gasi toate raspunsurile.

9. Inaltarea nu inseamna a merge undeva.

Ea este o stare de a fi, o concentrare spre constientizare si o constiinta intr-o frecventa vibrationala mai inalta. Nu mergem nicaieri, ci pur si simplu redescoperim locul din care credeam ca suntem plecati. Noi suntem deja ceea ce ne dorim sa fim; doar trebuie sa fim din nou constienti.

10. Iubirea este totul.

Gasirea si reconectarea la sentimentul de iubire este cel mai important lucru pe care il putem face noi, ca oameni. Iubirea neconditionata este cheia pentru a ne intoarce la Sursa. Fara iubire, nimic nu e.

www.almeea.com

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)