DACIA, PREZENȚĂ VIE DE-A LUNGUL ISTORIEI

Aici, în Dacia, exista un popor, poporul geto-dac, unitar, format de milenii, cu organizații politice statale de secole, aflându-se într-un stadiu de stat centralizat cu puternice structuri politico-administrative și militare având monede, steaguri și steme distincte, cu o cultură materială și spirituală proprie, caracteristice lui. Un popor, într-un stadiu avansat de dezvoltare, cu o limbă unitară de neam latin, latina dunăreană, forjată de milenii, din ale cărei numeroase cuvinte sunt amintite de Homer și Pitagora, limbă în care a scris și poetul latin Ovidiu, cu un alfabet propriu.

Un popor, cu puternice sentimente naționale de libertate și neatârnare care a dus chiar și sub dominația romană aproape 100 de ani, lupte, războaie pentru eliberarea sa națională care, în ultimele două decenii, înaintea părăsirii forțate de către romani a pământului Daciei nord-dunărene, a și reușit să se descotorosească de armata și administrația romană.

Cu un asemenea popor cinstit, viteaz și războinic, putea, sub dominația romană, să învețe și limba romană, adică latina cultă, dar în nici un caz, la stadiul la care se afla, nu este de închipuit că și-a uitat limba, tradițiile, obiceiurile ancestrale, ci a dăinuit prin afirmarea în istorie cu același nume de daci, de Dacia, dar și cu altele, printre care și vlahi, rumâni și, mai apoi de români.

Toate teoriile și tezele autorului noului tratat de Istorie a Românilor cu privire la romanizare sunt presupusuri imaginare neargumentate științific, preluate de la scriitori străini, contrazise de felul argumentat cum prezintă în acest tratat poporul geto-dac, în parte supus dominației romane și cel liber din afara granițelor vremelnice ale imperiului care, subliniază autorii noului tratat, și-a păstrat, și sub dominație romană, toate trăsăturile sale, tradițiile și obiceiurile, inclusiv limba maternă, cu influențele de rigoare; ceea ce se apropie de acea realitate istorică susținută pertinent de marii enciclopediști români, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu, Nicolae Densușianu, dr. Nicolae Lupu, Prătescu Voinești, Nicolae Iorga, Simion Mehedinți, Emil Racoviță, Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, generalul Portocală, George Călinescu, Dimitrie Gusti și nenumăratele Fundații și Asociații nonguvernamentale ca „Noi Tracii”, „Getica”, „Renașterea Daciei”, „Academia Dacoromână”, etc., precum și „Reînvierea Daciei” din New York este patriotul dr. Napoleon Săvescu, prin străduința căruia s-au organizat până acum, la București, 3 Congrese Internaționale de Dacologie ținute la Hotel Intercontinental, cu mari rezonanțe interne și externe.

Astfel, spre deosebire de ceea ce se scria în tratatele anterioare în lucrări și tratate de istorie, că noi români suntem o plămadă etnică a romanilor și coloniștilor lor. Autorii volumului II din tratatul de istorie a românilor subliniază că ,,s-a dovedit că izvoarele narative, reliefurile Columnei lui Traian (și ale lui Decebal, adăugăm noi), știrile epigrafice referitoare la trupele auxiliare formate din daci recrutați pe teritoriul provinciei în sec. II-III, numele de persoane traco-dace din inscripții, elemente de toponimie și hidronimie majoră, anumite tezaure de monede romane și, mai cu seamă descoperirile arheologice, toate arată plenar dăinuirea poporului dac în țara lui stăpânită de Roma biruitoare. Deci, realitatea este că în cursul celor două războaie de cucerire și după anexarea unei mari părți din Dacia la Imperiu, locuitorii băștinași nu au fost exterminați ori alungați peste noile frontiere ci au continuat să existe ca populație supusă, majoritară–”(vol. II p.139).

O TEORIE LĂMURITĂ, CONTINUITATEA

La pagina 143 din același volum se precizează: ,,Rezultatele obținute de cercetarea arheologică, mai ales în ultimii 50-60 de ani, demonstrează fără echivoc continuitatea masivă a geto-dacilor în Dacia romană. În spațiul și în timpul provinciei s-a constatat dăinuirea de așezări rurale și cimitire, obiceiuri și rituri funerare, persistența a numeroase elemente de cultură materială și spirituală din timpul Daciei independente, deosebite de noile forme de civilizație aduse de romani”.

Și asemenea concluzii, care niciodată nu se găseau în lucrările de istorie românească se află prezentate pe larg în noul tratat de Istorie a Românilor. Pe teritoriul rural al provinciei se cunosc acum mai multe morminte ale populației autohtone majoritatea covârșitoare – Studiul ritualelor funerare la geto-daci arată că aceștia, ca și alte populații din imperiu, și-au menținut sub romani principalele forme de înmormântare și anumite credințe religioase din epoca Daciei independente”.(Vol.II, p. 146)

Asemenea aprecieri sunt făcute și pentru teritoriile geto-dacice neocupate de romani. Astfel, la p.404 a aceluiași vol.II se remarcă: ,,Continuitatea tradițiilor dacice este caracteristice tuturor regiunilor neocupate de romani și ele se manifestă deopotrivă în ocupațiile și activitățile economice, în modul de organizare și în arhitectura așezărilor precum și în unele produse de artă”.

Despre populația liberă din Moldova se relatează: ,,Toate informațiile pe care arheologia a reușit să le ofere, până acum arată o societate a dacilor liberi care promovează în teritoriile de la est de Carpați vechile tradiții ale civilizației dacice cunoscute din perioada anterioare cuceriri romane – Diferitele categorii de unelte și obiecte de uz casnic, accesoriile vestimentare, podoabele și vasele de lut se înscriu în tipologia generală a inventarului culturii dacilor liberi”, menționându-se aici neamurile dacice ale costobocilor și carpilor, precum și un rege al costobocilor pe nume Pieporus.(Idem, p.430-440).

Cât privește pe dacii liberi din partea vestică, în tratat se recunoaște că: Vestigiile arheologice din sudul Crișanei, ca cele de la Arad și Cicir, de pe Valea Mureșului– Sântana-Arad și Chișineu-Criș, din bazinul Crișului Alb, constând din cuptoare de ars ceramică, olărie de factură romană târzie, atestă nu numai legăturile cu provincia Dacia ci și dăinuirea dacilor în secolul al VI-lea”(II, p. 447)

Prin aceste concluzii este recunoscută și de către Academia Română continuitatea neîntreruptă multimilenară a unui brav popor, unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei, precum și autohtonitatea etnică a poporului român.
Păcat, însă, că aceste rezultate n-au fost întărite cu opinii pertinente ale unor istorici și filologi români de talie europeană ca și cu ale unor mari personalități științifice de peste hotare care s-au impus nu numai prin măiestria concluziilor lor, ci și prin noutatea acestora. Căci, iată ce scria marele nostru istoric Nicolae Iorga: „Originea neamului românesc trebuie căutată în traci care au trăit aici cu mii de ani înaintea altor popoare și aceasta ne dă dreptul de a ne considera pe noi, românii, singurii și adevărații moștenitori ai acestori locuri”, relevând că „Este vorba de un popor care, prin strămoșii săi își are rădăcini de patru ori milenare”.

În contrast cu acei „științifici”, care preamăreau ocupația romană a lui Traian, de când s-ar fi ,,născut”, ,,for-mat”, chipurile, poporul român și de când considerau că începe istoria lui, Iorga sublinia: ,,Se va porni nu de la Traian, colonizatorul în Dacia, ci de la cele mai vechi popoare din care venim de la acea rasă iliro-tracică, întâia cultivatoare a pământului, întâia creatoare de ordine politică de la Carpați-până la Arhipelag”. Susținând multimilenara existență a poporului român, ilustrul filolog George Călinescu, în discordanță cu cei ce abordau începutul istoriei românilor cu împăratul Traian, remarca: „Prin penetrația română nu s-a născut un popor nou, ci un popor foarte vechi s-a modificat prin înrâurirea altuia mai nou– nici datele istoriei nici datele istoriei, nici examenul etnologic nu confirmă tinerețea noastră. Noi suntem, în fond, geți și daci, geto-dacii reprezintă unul din cele mai vechi popoare autohtone ale Europei”. Același incontestabil adevăr îl sublinia și reputatul om de știință, Simion Mehedinți, când declara: ,,Noi românii suntem locuitorii cei mai vechi ai acestui pământ al Daciei și anume unul dintre cele mai vechi popoare ale întregului continent”…

,,Departe de a fi un popor tânăr, început cu războiul dacic, neamul românesc își are originile sale cu mult în trecut”. Marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu se declara pe deplin convins că descindea din stirpa geto-dacică.

MIHAIL SADOVEANU BĂȘTINAȘ AL DACIEI

,,Filologii autohtoni, chiar la începutul întemeierii statului nostru independent s-au gândit să afirme printr-un dicționar latinitatea noastră romană, deci noblețea noastră, deci dreptul de a ajunge un mare și puternic popor. Mărturisesc că nu înțeleg tot mai bine de ce e nevoie să se dovedească latinitatea noastră (romană) exclusivă, deci noblețea noastră de la Roma, ca să devenim un mare popor.

Aș înclina să mă bucur mai mult de o origine geto-dacică, întrucât acești vechi pământeni, geto-dacii, se bucurau de reputație excelentă în lumea antică, pe când despre romani nu se poate vorbi numai de laude. În sfârșit în ceea ce mă privește, mă simt onorat de a fi coborâtor din băștinașii care erau sub oblăduirea vechiului nostru rege-Burebista”.

Poetul național român Mihai Eminescu se considera și el descendent al marelui și viteazului geto-dac: „Era un popor brav, acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii: Roma. Era un popor nobil, acela a cărui cădere te umple de lacrimi, iar nu de dispreț și a fi descendentul unui popor de eroi, plin de noblețe, de amor de Patrie și libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost și nu va fi rușine niciodată”.

Existența etnică a poporului român, cultura lui materială și spirituală nu începe așadar, cu înfrângerea lui Decebal și cu victoria împăratului Traian, moment trecător în istorie, ea nu începe nici cu istoria geto-dacilor, părinții autohtoni ai poporului român, cum s-ar putea considera.

„Dacă vrem să vorbim de continuitate – sublinia după o cercetare atentă a vechimii noastre, Mircea Eliade – ia trebuie căutată la un nivel mult mai adânc decât cel circumscris de istoria geto-dacilor, a daco-romanilor sau a descendenților lor, românii.

Căci cultul lui Zamolxis la fel ca și miturile și simbolurile care stau la baza folclorului religios al românilor, își au rădăcinile într-o lume de valori spirituale care precede apariția marilor civilizații ale Orientului Apropiat și ale Mediteranei”.

De aceea, începutul istoriei noastre este cel ancestral, precum preciza Nicolae Densușianu: „Istoria noastră nu începe cu Herodot iar ceea ce afirma „părintele istoriei” despre daco-traci se referea la o perioadă târzie a istoriei noastre. Homer și războiul troian erau un punct de reper, dar înainte de Homer și mai înainte de greci a existat o civilizație anterioare celei elene, al cărui leagăn s-ar afla la Dunărea de Jos”.

ISTORICII STRĂINI ȘI DACIA

La aceeași concluzie ajung și numeroși oameni de știință străini care au fost atrași de universul fascinant al cercetării istoriei noastre multimi-lenare. Subliniind vechimea autohtoni-tatea și continuitatea multimilenară a poporului nostru, remarcabilul om de știință ceh Jiulius Jung conchidea: „Consângenitatea vlahilor sau românilor de astăzi cu străbunii lor daci de dinainte de 2000 de ani o do-vedește în chipul cel mai convingător, uniformitatea înfățișării lor exterioare, nu numai trăsăturile feței și felul părului, ci chiar și portul pe care poporul l-a păstrat neschimbat, așa cum ni-l arată nemuritoarele figuri ale învinșilor, ostași daci ce se găsesc pe monumentele de artă ridicate pentru preamărirea învingătorului lor, Traian. Non datur saltus in natura!”.

Subliniind aceeași vechime și continuitatea multimilenară a poporului român, istoricul francez Albert Armand, în anul 1936, aprecia: „ Acesta (poporul român) este unul dintre cele mai vechi popoare și cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamului, fie că e vorba de traci –, de geți sau de daci, locuitorii pământului românesc au rămas aceeași din Epoca neolitică, era pietrei șlefuite până în zilele noastre, susținând astfel printr-un exemplu poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam”.

Poate tocmai de aceea, când Badea Cârțan pleca din țară, admirând columna lui Traian și a lui Decebal de la Roma italienii au strigat uimiți: ,,Doamne! A coborât un dac de pe Columnă!”.

Articol apărut în „Dacia Magazin”,
semnat de prof.dr. Augustin Deac

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)