DACUL si LUPUL din noi.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

În Dacia străveche, pe zone relativ extinse, copiii grav bolnavi după ce erau supuşi unor practici magice de vindecare, erau numiţi de către vraci Lupi, vietăți de care se speria până și moartea.

12310532_969012516520041_7043958988713852838_nÎn Dacia, calendarul pastoral este structurat pe două anotimpuri: iarna simbolizată de lup, personificare a întunericului şi frigului, vara simbolizată de cal, personificare a luminii şi căldurii. Între aceste divinităţi zoomorfe şi cei mai cunoscuţi aştri care măsoară timpul pământenilor, Luna şi Soarele, sunt tainice legături: lupul admiră astrul lunar, căruia îi cântă noaptea urlând, calul admiră astrul solar, pe care îl ajută, conform unor legende populare, să urce zilnic de la răsărit până la zenit.

De regulă, la latitudinea geografică a României lupii se strâng în haite prin luna noiembrie pentru o perioadă COLECTIVĂ de hoinăreală: colindă, se distrează și, evident, atacă ”dușmanul” împreună, se împrietenesc, se iubesc şi se aleg perechile reproducătoare pentru un nou sezon, haideți însă, să vedem cum cântă lupii noștri din Carpați, când se întâlnesc la sfat în haite:

  • Când ne-am opus să credem în altceva decât în moșii noștri Zei, ne-au numit păgâni și au aruncat cu bolovani în noi.
  • Când am ținut piept legiunilor, imperiilor străine fără să ne vindem țara, ne-au ”intitulat” barbari și-au râs de noi.
  • Când ne-am opus mizeriei și săraciei, ne-au definit vampiri și lupi turbați și ne-au hăituit prin munți, tuneluri, păduri și printre văi.
  • nd au văzut că tot aici suntem, nesăbuiți și plin de noi, ne-au șters din hărți, legende și istorie, să nu mai știe nimeni și nimic în viitor de noi.
  • Când au văzut că putem purcede fără ei, vindecându-ne rănile și sufletele-n șoaptă, prin intermediul sacrei rugăciuni, ne-au numit demoni și ne-au ars, ne-au luat și pielea de pe noi. C-așa-i la noi.
  • Însă un singur lucru n-au putut: Să șteargă din noi, golul care trebuie umplut.
  • Spiritul de dac, de lup adevărat, pe care ei nu l-au simțit în vene niciodată.
  • Un lucru nu au putut acapara: Bunul Sfinx ce străjuiește în splendoarea sa.
  • Un singur lucru nu au putut dezmoșteni: Focul viu și sacru din jurul inimii.
  • Un lucru nu au putut distruge și alunga: Dacia, Lupii cei albi, Zamolxe în natura sa.
  • Aici am fost și vom rămâne printre nori, în munți, pe șesuri, pe plaiuri însorite și cărări.
  • Suntem lupi bătrâni, puternici, ce vom veghea neîncetat păcatul ce l-ați propagat. Iar când ne veți auzi urlând la Luna plină-n-zori, atunci să vă temeți și să știti că am devenit cu adevărat Nemuritori … c-așa-i la noi !

12348042_947349908690187_8948770128497605418_n

 

In cunoscutele cântece funerare din jud. Gorj, sufletul decedatului este sfătuit la înmormântare să aleagă lupul ca sfătuitor şi prieten de drum pentru a ajunge în Rai:

Şi-ţi mai va ieşi / Lupul înainte, / Să te înspăimânte, / Să nu te spăimânţi, / Frate bun să-l prinzi, / Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Ş-a potecilor. / Şi el te va scoate / La un drum de plai, / La fecior de crai / Să te ducă-n Rai, / C-acolo-i de trai; / În dealul cu jocul / C-acolo ţi-e locul; / În câmp cu bujorul, / C-acolo ţi-e dorul.

În unele legende şi credinţe populare urletul/cântecul lupilor ar fi cântece cu care se adresează unor divinităţi ale lor (Sântpetrul Lupilor, Filipul cel Mare şi Sântandreiul) să le împlinească diferite dorinţe. Astăzi însă, agresivitatea unor animale (hiene) corupte caraghioase, cu școli, culegeri și diplome contrafăcute, dezonorează trecutul glorios al lupilor în ceea ce privește joncțiunea dintre transparență, iubire și adevăr.

  Împăratul Traian, despre geto-daci (“De bello dacico” – carte pierdută din care s-au păstrat citate în alte lucrări):
“Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zamolxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile.”
 Pitagora, despre geți (“Legile morale și politice”): 

“Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți, pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”

Strabon, despre Burebista („Geografia”):

“Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani.”
 Horațiu, despre pericolul dacic în secolul I î.Ch.(Ode):
“Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte  interne, să fie nimicită de către daci și etiopieni: aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii – n.n.) se pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”
 Dio Casius, despre Decebal („Istoria Romană”)
„Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora în vremea aceea domnea Decebal. Duras, care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal de bună voie domnia, pentru că era foarte priceput în planurile de război și iscusit în înfăptuirea lor, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și să se retragă la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător și se pricepea să folosească izbânda, dar și să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din această pricină, multă vreme a fost un dușman de temut pentru romani”
lup-150_5a012c9631e27dLUPUL SIHASTRU

În păduri înalte, în timpul nopții negre,
Sub luna-cea plină, cea cu luciri funebre,
Se-aude-un lup sihastru, ce urla cu turbare,
Căci și-a pierdut poporul, și-acum aceasta-l doare.

Iar eu îl caut prin pădure, trecând prin umbra nopții,
Să-i amintesc că dacii nu au pierit cu toții;
Și-l rog cu întristare, pe mine să m-ajute,
Căci frații noștri vor ca țara lor s-o uite.

Puțini au mai rămas cei ce-și iubesc poporul,
Și multi sunt cei ce vor să ne distrugă dorul,
Iar eu, neputinciosul, din calea lor dispar,
Căci ei sunt prea puternici, și lupta mi-e-n zadar.

11999059_909449275813584_7125127951709799860_nDe-aceea vin la tine, și-ți cer să mă ajuți,
Căci numai tu, străbune, mai poți să îi înfrunți,
În oameni să învii dorința lor cea veche,
Să fim din nou un neam,… un neam fără pereche!

Auzind acestea, lupul a început să urle,
De răsună în noapte întreaga sa pădure,
Și-a așteptat în taină, din cer să se coboare
Un lup bătrân și alb și fioros și mare.

Și m-a-ntrebat îndată, vorbind în românește:
-Cine ești tu de spui asemenea poveste?
Poporul nostru-i sfânt, nu cade în păcat!
-Știu că poporu-i sfânt, dar poate a uitat…

11953025_899441866814325_2586249782546024058_nGândindu-se în taină, grăbit el a strigat,
Și sute, mii de lupi au apărut îndat’
Și au pornit la lupta c-o furie turbată
Să amintească dacilor ceea ce-au fost odată.

Când lupta s-a sfârșit, cu pierderi mari și grele,
Tot noi am biruit, și ne-nchinam la stele!
Iar marele lup alb s-a-ntors la Zalmoxis,
Și de-acolo sus, din ceruri, cu dragoste ne-a zis:

Acum la voi rămâne povara-această mândră:
Să apărați poporul, limba și țara noastră sfântă,
Să fiți în veci puternici, bărbați biruitori,
Să nu uitați că sunteți din nou nemuritori!

Când legea noastră veche a revenit în țară
Eu m-am bucurat pentru întâia oară;
Acum în minte-mi zace, frumos, un singur gând:
A biruit definitiv poporul nostru sfânt!

Vechea religie avea la 30 noiembrie, cu o zi și-o noapte după celebrarea  bunului Sfinx, o sărbătoare foarte puternică, închinată lupului, lupilor și divinației, în vederea aflării ursitului sau ursitei. După creștinare, numele sfântului a fost preluat, atribuindu-i-se diminutivul de Andrelușa și pus patron peste cele mai inteligente și mai temute sălbăticiuni din pădurile noastre: LUPII.

lupiPentru îmblânzirea și înduplecarea lor, de Sfântul Andrei erau interzise toate felurile de munci, dar mai ales cărăușia, scoaterea animalelor la lucru.
Perioada cuprinsă intre 30 noiembrie si 30 decembrie este și răstimpul în care lupii se împerechează și umblă în haite conduse de o căpetenie, un animal mai bătrân, numit și Pastor, învestit cu puteri supranaturale. Pastorul lupilor cunoaște faptele și gândurile oamenilor și are asupra lor drept de viață și de moarte.
Așa se face că pe unii îi iartă, iar pe alții nu. Haita primește ordine precise, pe care le îndeplinește întocmai. Totuși, pare-se, în perioada împerecherii lupii sunt foarte blânzi; la fel de blânzi ca mieii. Există mărturii despre întâmplări ce se constituie în adevărate miracole.

LUPUL SIHASTRU.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)