Focul viu

Focul este un element purificator esenţial. Pe energia sa tainică se bazează adeseori o multitudine de procedee de purificare. Asimilat cu forţa de pătrundere a minţii şi cu energia fascinantă a luminii, focul devine în mod natural un aspect semnificativ major, care joacă un rol foarte mare în cadrul proceselor de iluminare.

Descoperirea focului în urmă cu milioane de ani a marcat începutul civilizaţiei. Contrar unor opinii insuficient argumentate ştiinţific, nu a existat niciun trib primitiv care să nu fi cunoscut focul. Focul este singurul element pe care fiinţa umană poate să-l producă, fiind de aceea semnul unei anumite asemănări a oamenilor cu Divinitatea. Diferite mituri antice spun că focul se afla, la origine, doar la dispoziţia zeilor şi că tocmai de aceea omul a trebuit să-l răpească.

La modul general, focul este un enigmatic element subtil masculin, în opoziţie cu apa, care este un enigmatic element subtil feminin. În universul fiinţei umane, focul este asociat energiei subtile vitale, plexului solar, energiei procreatoare. De asemenea, el mai este corelat şi cu starea de iluminare spirituală, cu procesele de regenerare şi de întinerire (revelate într-un mod criptic prin intermediul mitului păsării Phoenix) şi chiar cu energia subtilă mitică a Soarelui.

Când este folosit cu înţelepciune, la momentul potrivit, focul poate avea şi o acţiune purificatoare, deoarece este capabil să distrugă răul. De exemplu, în Antichitate se considera că focul este întotdeauna capabil să facă să dispară trupurile vrăjitoarelor şi ale fiinţelor demoniace. Tot el făcea de asemenea să dispară (altfel spus, anihila) urmele păcatelor în Purgatoriul creştinilor.

Fiinţele umane capabile să pătrundă în profunzime semnificaţia misterioasă a focului au înţeles deja enorm şi au o altă viziune interioară, mai ales atunci când se află pe o cale spirituală autentică. Cea mai formidabilă descoperire a omului a fost aprinderea focului. Batanii înţelepţi spun că esenţa fundamentală a focului este eterul enigmatic (AKASHA TATTVA), ce este mereu prezent, etern. Din acesta apare misterul real şi misterul aparent al focului.

Prin intermediul aprinderii focului, clarvăzătorii antici au reuşit să întrevadă unele secrete ale universului, iar apoi a devenit cu putinţă pentru ei să asculte vocea interioară ce conduce la singurul Dumnezeu, care se află deasupra tuturor zeilor. Cei iniţiaţi afirmă că focul cel tainic al aerului apare din focul apei şi apoi se manifestă împreună cu energia tainică a spaţiului şi cu energia tainică a timpului.

Trupul fiinţei umane se consumă întocmai ca o lumânare. Putem analiza compoziţia unei lumânări, însă dacă dorim să analizăm compoziţia unei flăcări, descoperim cu uimire că nu este cu putinţă, oricâte eforturi am face. Orice societate umană va fi întotdeauna precum un foc înconjurat de cărămizi. Pe parcursul vieţii sale, fiecare om se consumă întocmai ca o lumânare. Şi dacă nu este capabil să se regenereze şi să renască din propria cenuşă precum pasărea Phoenix, la un moment dat trupul său va muri. Atunci, vrând-nevrând, el va părăsi definitiv această lume şi va trece în lumea de dincolo (universulastral).

O lumânare, chiar şi una zdravănă de nuntă sau de botez, greşeşte atunci când crede că în realitate focul este ea. Când privim cu atenţie şi luciditate în jurul nostru, descoperim că, de fapt, focul este etern. Aprins sau stins, vizibil sau invizibil, focul rămâne de fiecare dată el însuşi.

În adâncul unui templu străvechi, demult uitat, o pură şi fermecătoare fecioară păzeşte un vas magic ce conţine focul sacru, miraculos, creat de vântul cel subtil şi de apa cea subtilă, acesta este semnul focului ce există şi aici pe pământ. Această lume, aceeaşi pentru toţi, pentru că Dumnezeu Tatăl a creat-o aşa, a fost, este şi va fi întotdeauna un perpetuu foc viu, fie cu manifestări arzătoare, fie cu manifestări pâlpâitoare, fie cu momente de stingere. Acest foc este făcut dintr-o nesfârşită şi ascunsă energie arzătoare.

Cei înţelepţi spun că nu trebuie să aprindem niciodată un foc atunci când deocamdată nu ştim dacă vom fi apoi capabili să-l mai stingem.

Focul Universal parcurge o cale invizibilă şi este totodată stăpânul nebănuit al Soarelui şi al Lunii. Fie atunci când locul unde arde este un cămin, fie atunci când este aprins într-o peşteră, fie atunci când arde degetele celor năuci şi neatenţi, fie atunci când el este pentru noi un refugiu, focul rămâne acelaşi, flăcările sale rămân aceleaşi.

Se poate spune că focul are o dublă semnificaţie, de unde decurge ambivalenţa ce l-a marcat întotdeauna în imaginaţia umană. Când este luată în considerare latura sa fastă, binefăcătoare, el este înainte de toate simbolul sacru al existentei căminului domestic.

Iniţiaţii ştiu că atunci când Îi consacrăm lui Dumnezeu o ofrandă de foc şi lumină şi primim un răspuns afirmativ, favorabil, avem astfel certitudinea că focul ce devine lumină este alchimizat, transformat şi proiectat / transferat în lumea de dincolo (universul astral), unde se manifestă ca un foc tainic subtil. El devine astfel o energie distinctă pe care cel sau cea căreia îi este consacrată o are la dispoziţie şi se poate folosi de ea în fel şi chip doar în bine, aşa cum noi, oamenii, ne folosim de curentul electric în locuinţa noastră, beneficiind de avantajele pe care ni le procură energia sa misterioasă, energie care ne zgâlţâie şi ne sperie când atingem un fir neizolat prin care trece curent electric de 220V.

Potrivit  www.astrodeva.ro, obiceiul străvechi (ce încă persistă pe anumite continente) care implică mersul cu picioarele goale pe cărbuni aprinşi, fără ca fiinţa respectivă să se ardă sau să fie rănită în vreun fel se numeşte (în limba greacă) pirobastia. El se afla la originea unui binecunoscut ritual de purificare, apărut cu mult timp în urmă, care se realiza neîntâmplător la începutul fiecărui an nou. El mai este practicat şi astăzi în Tibet, în cea de-a cincisprezecea zi a primei luni din an.

Potrivit www.wordpress.com, în India vedică, focul era aproape în unanimitate considerat un simbol central. Să ne amintim de AGNI – zeul focului, de INDRA – zeul trăznetului (VAJRA) şi al fulgerului sau de SURYA – Soarele.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)