Getii de Aur. Prima intrupare a lui Zamolxe

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Cu aproximativ 2 milioane de ani în urmă pe întreaga suprafaţă a Terrei, se constata o riguroasa răcire a climei, al cărei punct culminant a fost inregistrat prin inmagazinarea unor cantităţi uriase de gheaţă ce acopereau o vasta parte a continentelor şi lanţurilor muntoase (vezi geografia Cuaternarului).

Intr-adevar, acest fenomen nu este unic în istoria geologică a Pamantului, insa el detine o importanţă aparte în stabilirea şi finisarea structurii fizico-geografice a Terrei, cat si edificarea perioadei premergatoare ce are la baza procesul civilizatiei omului modern. Cuaternarul se divide in doua perioade deosebit de importante, Pleistocen – unde au avut loc cel puţin 6 glaciaţiuni importante, care au alternat cu perioade interglaciare: GÜNZ, MINDEL, RISS, WÜRM, BIBER, DONAU şi Holocen – care cuprinde intervalul de timp foarte scurt (circa 10 000 ani), ce s-a derulat de la retragerea ultimului gheţar – pana astazi, caracterizată prin apariția zonelor actuale de climat, de floră și de faună și prin tranzitia omului de la industria pietrei cioplite la industria pietrei slefuite și apoi la unelte mai evoluate.

DSC05704

Caldarea glaciara Malaiesti (iunie 2015) Masivul Bucegi.

Tot atat, in intervalul Cuaternarului a avut loc orogeneza alpina, cand s-a produs cutarea geosinclinalelor din partea sudică a Europei, dublată de incalecarea sedimentelor si formarea panzelor de sariaj. Geosinclinalul aplino-carpatic s-a format in urma unei evidente coleziuni de proportii, care a implicat doua forme uriase de sedimente rigide: structurile hercinice (situate la nord) si, desigur, unitatile africane (situate la sud). Aceste procese complexe existente au generat ”nasterea” lantului muntos alpino-carpato-himalayan, care se extinde de la Oceanul Atlantic pana la Oceanul Pacific, tot atunci formandu-se, desigur, si structurile piramidale din Carpati, insa si controversatele tuneluri care ”emit” necontenit o diversificata paleta de supoziti.

”În prezent, cele mai vechi unelte sunt datate în jur de 2,6 milioane ani. În aceste condiţii, dacă s-ar dori definirea Cuaternarului în funcţie de apariţia liniei umane, ar trebui să fie cunoscută cu precizie epoca formării acestei linii. Pe de altă parte, această linie apare aproape exclusiv în Africa, unde ea se va menţine cel puţin 1 milion ani înainte de a migra în Asia şi în Europa, motiv pentru care elementele de corelaţie cu alte continente ar lipsi” declara J. Chaline la un congres de specialitate in anul 1985.

In acelasi chip, potrivit operei incontestabile “Civilizaţiile Europei vechi”- 1978, de Guido A.Mansuelli, putem mentiona: ”Pe timpul ultimei glaciaţiuni, Wűrm, nu se cunosc decât două centre de locuire umană, unul în vest, în aria Pirineilor (plus Grimaldi) şi altul în est, în aria Carpaţilor romanesti. Splendidele civilizaţii vestice din Pirinei, ca şi cea din Grimaldi (vestul Italiei), au dispărut, fără urmă, acum aproximativ 11.000 de ani. Această zonă a fost repopulată dinspre gurile Dunării (acolo unde clima a fost mult mai blandă) abia 4-5 mii de ani mai târziu, astfel că, apare logic, ca şi limba din Carpaţii romanesti să fi urmat aceeaşi cale. Nu a existat nimeni altcineva, în spaţiul Dunării de Jos, decât triburile getilor de aur, neamul românesc, până acum 3900 de ani, când se presupune că ar fi “venit” grecii, astfel că e firesc ca “româna primară” să fie prima limbă a Europei”
William Schiller, arheolog american, explica negru pe alb in Readers Digest -”Civilizatia s-a nascut acolo unde traieste astazi poporul ruman, raspandindu-se apoi spre rasarit si spre apus!” Desigur, sunt nenumarate studii, argumente, culegeri si descoperiri care propulseaza tara noastra in topul celor mai de seama civilizatii de pe Terra …
omul-gravetian

Peisaj cu oamenii gravetiani de pe teritoriul tarii noastre.

D.J. Hays şi A.W. Berggren consideră că fenomenele de apariţie sau de dispariţie a anumitor specii, care servesc drept bază pentru determinarea limitei Neogen-Cuaternar, se leagă de episodul paleomagnetic Olduvai ce s-a desfăşurat în intervalul 1,9-1,67 milioane de ani din timpul epocii Matuyama. Deşi această părere pare să fie acceptată de majoritatea cuaternariştilor, există însă şi păreri care împing începutul Cuaternarului până către sfârşitul episodului Kaen (2,43 milioane ani) din epoca paleomagnetică Gauss.

Desigur, au fost evidentiate si mici glaciaţiuni, percepute de oamenii obişnuiţi, chiar dacă nu au fost de mare amploare. Pretutindeni am fost întăriţi în incredintarile noastre, în mod direct, cam până în jurul anului 500 d.Ch., de către Moşii (Zeii) popoarelor, conducătorii spirituali înălţaţi ai societăţilor umane, ce au fost în mijlocul lumii, consolidand credinţele oamenilor în intuiţiile lor, învăţându-i şi canalizandu-i în utilizarea experienţei lor în condiţiile pământene.

După această data, dansii (Mosii) s-au retras treptat in tihna vesnica, lăsând popoarele să-şi cunoască singuri încrederea sau lipsa de încredere în forţele proprii, după caz, având grijă în general să estompeze efectele vibraţiilor activităţilor lor curente. Cu toţii avem învăţăturile din trecut ale Zeilor (Moşilor) şi experienţa proprie, cu care trăim destinele noastre. Şi vom trăi în acest mod, fără conducerea lor directă, până când ne vor reveni puterile de altădată şi vom conştientiza până unde am ajuns prin forţele noastre proprii în evoluţiile noastre cu grad înalt de dificultate. În acest fel vom şti şi cum ne-am croit vieţile, insa şi cum am fi putut face totul mai calm, mai înţelegător, mai iubitor, iar totul va fi bază de învăţătură în continuare pentru viitoarea noastra înălţare spirituala …

Daca privim harta Europei vom vedea că „Româniile” sau „Vlahiile” se întind peste tot pe acest bătrân continent. Cu surprindere vom afla că locuitorii acestor regiuni sunt în principal ciobani, mari crescători de animale, care iubesc înălțimile munților, de care se simt legați. De ce sunt atât de depărtate și de fragmentate aceste „Românii” sau „Vlahii”? Pentru că locuitorii lor (vlahi, cuțovlahi, istroromâni, fârșeroți, aromâni, meglenoromâni, etc.) sunt urmași direcți ai strămoșilor daco-geto-tracilor, adică ai Geților de Aur primordiali.

heroCel mai mare şi important fenomen din istoria umanităţii a fost acţiunea fără precedent a Geţilor de Aur, ce prin elita lor – Cavalerii Danubieni – au acţionat exemplar la ceas de grea încercare pentru specia umană şi au adunat în Aria Getică – Vatra Vechii Europe – din jurul Mării Negre toate seminţiile pământului, după un cataclism planetar fără precedent, ce a distrus 98% din umanitate. Le-au oferit tuturor casă şi masă, cultură şi ştiinţă, organizare şi coordonare, spre refacerea Pomului Vieţii fiecărui neam în parte. Au fost toţi ca fraţii pentru un timp, iar când Aria Getică nu i-a mai putut hrăni pe toţi, a început marea roire a neamurilor (a rasei albe, zisă şi caucaziene) şi aşezarea lor pe planetă, aşa cum îi ştim localizaţi astăzi. Datorită Marii Legi a Uitării, dovezile au stat ascunse. Acum analizele ştiinţifice bazate pe ADN-ul uman au început să aducă la lumină Adevărul.

Formați ca mare popor și mare cultură atunci, ei au rămas fideli acelorași principii de viață și în prezent, acceptând toate urgisirile sorții. Atunci când Marele Potop a spălat întreaga planetă, ucigând 98 la sută din populație, în Vatra Vechii Europe au fost strânse toate semințiile salvate. Turmele uriașe de animale ale Geților de Aur au hrănit marea enclavă a supraviețuirii umane din Aria. După ce și-au înmulțit neamul, fiecare dintre seminții a pornit spre vechile vetre și au repopulat planeta pustiită.

 
dac1Urmașii Geților de Aur, fideli unor principii, după ce au ridicat valuri de pământ-balize spre a semnala viitorimii până unde se vor mai ridica apele planetare și în viitor, și-au luat un nume care să spună ceva despre faptul că sunt autorii celui mai mare eveniment din istorie, respectiv salvarea omenirii din Marele Potop, Marele Val Ucigaș, și și-au spus vlahi (Wallah; „Cei trecuți prin valul ucigaș al potopului”, „Cei ce au trecut prin peretele de apă”). De aceea urmașii Geților de Aur, dacii, se „țineau de munți”, iar urmașii lor, vlahii pot fi găsiți doar pe înălțimile munților din Europa, având în grijă mari turme de animale, turme care au salvat omenirea de la dezastru de multe ori. Populații migratoare și călătoare, cele care foloseau mai des văile apelor și terenurile șese, au așezat aici orașe, s-au organizat și și-au cerut independența față de celelalte state, izolând astfel pe acești matusalemici urmași ai Geților de Aur, ce nu coborau des din munții lor dragi.

Denumiri toponimice date acum mii de ani au rămas și în prezent, ca o amprentă vizibilă a existenței acestor „Românii”, pe care nu mai doriți să le recunoașteți astăzi. Astfel, „Romanja Planina” și „Stari Vlah” sunt două podișuri în răsăritul Bosniei și apusul Serbiei, „Vlahina” este un masiv muntos între Serbia și Bulgaria, „Vlahoclisura” și „Vlachata”, dar și alte toponime asemănătoare sunt în Grecia de nord, „Vlasic” este un masiv muntos între Bosnia și Serbia. Dacă „Vlahia Mare” (Megali Valacheia) se afla în Tesalia (Grecia), „Vlahia Mică” în Acarnania, „Vlahia Albă” în Moesia (de-a lungul Dunării de Jos), „Vlahia Neagră” sau „Morlahia” în Dalmația și sudul Bosniei, „Vlahia de la Srem” pe râul Sava, „Vlahia de la Onut” pe Nistru, „Vlahia moravă” în munții Beskizi din N-E Cehiei, toate aceste „țări” române nu vorbesc decât despre Marea Geție de peste întreaga Europă, despre Aria de la ultima Zidire a Lumii postapocaliptice, cea în care trăim și astăzi. Întreaga Europă – atâta câtă se putea locui – a fost odată Geția de Aur! Vlahiile getice (românești) aflate și astăzi în întreaga Europă sunt dovada!

În Europa mai dăinuiesc zeci de „Romanii populare” (de fapt „Vlahii getice”), de la Marea Nordului (insula olandeză Walcheren), la Marea Neagră, trecând prin Belgia (Valonia, din Ardennes), Franța (Welschii din munții Vosges) și munții Alpi (unde dăinuiește „Limba romanșă” și avem multe toponime cu „Walchen”). Ele nu au apărut în Evul Mediu, așa cum ne transmit prin operele lor istoricii noștri, și nu s-au ascuns în adâncul munților sau pădurilor. Ele vin din istoria milenară a geților și au o misiune căreia le-au rămas fidele și în ziua de astăzi. În caz de cataclism planetar, doar ei, cei agățați de munți și de cer, cu turmele lor de animale și produsele acestora, vor putea din nou să salveze neamul omenesc

 

79bbdb498be80aa92c2d39b2b3322dc5

Simbol sacru al Daciei.

PRIMA INTRUPARE A LUI ZAMOLXE

Având în vedere inerţia celor trei mii de ani de matriarhat, era oarecum normal să apară o rezistenţă puternică faţă de noile tendinţe. Tot mai mulţi băieţi dovedeau, încă de la naştere, că au capacităţi deosebite, pe care înainte doar fetele le aveau. Preotesele comunităţilor geto-dace remarcau, de asemenea, că se năşteau tot mai puţine fete având puteri şi talente native, capabile de a asigura continuitatea matriarhatului.

Marile preotese dispăruseră în cele din urmă (către 2.000 î.Hr.) şi nimeni dintre preotesele comunităţilor nu mai avea „chemarea” pentru a deveni mare preoteasă. Pe de altă parte, s-au observat modificări în structura elementală, precum şi în cadrul regnului vegetal şi animal. Toate acestea au determinat în cele din urmă decăderea matriarhatului.

Crezând că este vorba de o „luptă a Zeilor”, preotesele geto-dace nu au vrut să recunoască schimbările şi nici nu concepeau o egalitate cu bărbaţii. Au apărut între timp mici revolte ale bărbaţilor. Aceştia simţeau că pot fi egali femeilor şi nu mai acceptau anumite condiţii umilitoare. Revoltele erau repede înăbuşite în sânge deoarece nu aveau nicio şansă în faţa luptătoarelor (amazoanelor). Pentru a se evita conflictele în viitor, preotesele au promis că vor instaura egalitatea între femei şi bărbaţi. Li s-au promis totodată bărbaţilor că vor avea parte de acelaşi regim de pregătire şi iniţiere pe care îl aveau şi femeile. Cele mai multe preotese nu acceptau însă „şcolarizarea” bărbaţilor decât pentru prima treaptă, prin urmare le era interzis accesul şi controlul asupra forţelor subtile. Bărbaţii nu ştiau acest lucru, iar o perioadă de câteva sute de ani societatea a continuat să fie tot sub o formă de matriarhat.

040Între timp, preotesele simţeau cum totul pare să se încline în favoarea bărbaţilor şi că trebuie făcut ceva în acest sens. Au apărut chiar tabere între preotese. Unele considerau că tendinţa de egalizare este normală, în timp ce altele considerau că este imposibil acest lucru, deoarece numai ele pot „ţese” copii şi numai ele pot da viaţă, prin urmare ar fi fost un sacrilegiu în faţa vieţii acordarea de drepturi egale bărbaţilor. Multe dintre ele considerau că animalele au decăzut din cauza faptului că masculii au început să domine femelele şi exista riscul ca şi oamenii să ajungă la o decădere profundă.

Pentru că s-au opus tendinţelor de schimbare, preotesele geto-dace au avut parte de numeroase reacţii din partea grilei energetice planetare. Pas cu pas, capacităţile lor au scăzut, iar pentru accesul şi controlul energiilor subtile erau nevoite să suporte o pregătire mult mai dură. Observând aceste aspecte, preotesele au remarcat faptul că pot compensa lipsurile şi restricţiile prin acumularea de putere militară şi bogăţie. Pe de altă parte, au reuşit să promoveze o serie de superstiţii şi temeri legate de accesarea puterilor elementale şi ale regnului vegetal şi animal, anume pentru a descuraja tendinţele de autocunoaştere şi autoperfecţionare, pe care unii bărbaţi păreau să le manifeste în mod solitar.

Însă odată cu noile schimbări din structura grilei energetice planetare aveau loc schimbări şi din multe alte puncte de vedere. Din cauza continuării dominaţiei femeilor, Legea Genului şi Legea Polarităţii manifestau „deviaţii” în structura energetică a omului, precum şi în structurile energetice de grup (egregori).

Observându-se tendinţele de conservatorism din partea preoteselor, s-a hotărât că este cazul de o intervenţie din Înalt. Zamolxe urma să se întrupeze pentru prima dată în cadrul noii ere de după Atlantida. Urma să aducă egalitatea între femei şi bărbaţi în zona spirituală, şi să reaşeze spiritualitatea pe noi baze.

A trebuit să treacă prin teste extrem de dure pentru a demonstra că este la acelaşi nivel cu preotesele. Legenda lui Heracle (Herakles) şi a muncilor sale se trage din urmele pe care prima întrupare a lui Zamolxe le-a lăsat pe acest pământ. Deşi legenda lui Heracle pare să fi apărut în cultura elenă în primul mileniu al secolului trecut (circa 600 î.Hr.), ea a avut loc cu adevărat în jurul anilor 1.500 î.Hr. pe aceste meleaguri. Se ştie că grecii au „elenizat” o mulţime de Zei şi eroi din zona tracică şi egipteană. La fel au făcut şi romanii…

Interesant este că grecii au cules legenda atât de la fenicieni cât şi de la egipteni, şi au fost atât de impresionaţi de ea încât au adoptat-o imediat. La fel de impresionaţi au fost apoi şi romanii, Heracle intrând şi în panteonul lor (sub numele de Hercules). Din păcate, pe meleagurile natale ale lui Heracle, amintirea lui s-a stins la puţin timp după ce a părăsit planul fizic.

Totul a început în jurul anilor 1.500 î.Hr. Matriarhatul cunoştea o perioadă de decădere accentuată. Preotesele geto-dace deveniseră doar o umbră a ceea ce erau odinioară. Acele preotese care încercau să păstreze intactă tradiţia de pregătire şi iniţiere (şi care erau de acord cu acordarea de drepturi egale bărbaţilor get0-daci) au fost nevoite să se retragă în centre izolate, departe de comunităţile de oameni. Acestea erau cunoscute ca preotese ale munţilor.

DSC05976Zamolxe a venit pe lume într-o zonă muntoasă din exteriorul arcului carpatic. Viaţa sa a fost cu totul specială, încă de la început. Structura sa energo-informaţională a fost în aşa fel alcătuită încât tot ceea ce făcea era în acord cu planul dinainte stabilit. Nu a avut o copilărie asemenea celorlalţi. Deseori se cufunda în trăiri şi contemplări numai de el ştiute şi prefera singurătatea în liniştea pădurilor de la poalele munţilor. Avea o relaţie tainică cu natura, o relaţie înnăscută, ca o simbioză specială. Simţea tăria stâncii în oasele sale, izvoarele curgând în venele sale şi adierea vântului în suflul său. Era una cu natura şi ştia acest lucru. Nimeni şi nimic nu-l putea despărţi de ea. Simţea o atracţie nespusă şi pentru bolta înstelată. De mic copil îşi întindea mâinile spre cer, crezând că poate reuşeşte să atingă măcar o stea.

S-a întâmplat ca într-o noapte să simtă o legătură specială cu cerul, iar una dintre stele părea să fie mai aproape de el. A plecat îndată spre munte, crezând că dacă se va sui în vârf, ar fi reuşit să atingă steaua. Ajunse în cele din urmă în vârful muntelui… dar steaua dispăruse. A crezut că poate noaptea e pe sfârşite. A aşteptat-o cuminte pe următoarea, crezând că steaua lui va apărea în cele din urmă. Nu a apărut. A mai aşteptat încă o zi. Vedea cum celelalte stele sunt la locul lor, dar steaua lui lipsea. Atunci a fost lovit de un dor atât de sfâşietor încât şi-a promis că nu va mai privi niciodată cerul. Plânsul amar al copilului a fost auzit de către una din preotesele muntelui. Aceasta a rămas surprinsă de curajul deosebit al acelui băieţandru. Nici măcar adulţii nu cutezau să se plimbe noaptea pe crestele munţilor. Când a văzut ochii copilului şi-a dat seama că îndărătul lor se ascundea un foc mistuitor.

181Preotesele i-au sfătuit pe părinţi să lase băiatul în seama lor deoarece are un destin special, iar el avea nevoie de o pregătire pe măsură. Au căzut de acord ca băiatul să fie pregătit pentru toate treptele de iniţiere. Şi părinţii au fost în cele din urmă de acord ca băiatul lor să fie crescut şi educat de preotese. Acestea erau cunoscute ca fiind persoane care au o bunătate şi o puritate deosebită a sufletului, comparativ cu preotesele comunităţilor, avide de bogăţie şi putere. În momentul când ar fi început pregătirea, Heracle trebuia să părăsească definitiv casa părintească.

Timpul a trecut pe nesimţite, iar tânărul Heracle urma să înceapă pregătirea. Astfel, în decursul a numai trei ani, Heracle a fost pregătit corespunzător cu tradiţia milenară a preoteselor şi a reuşit să treacă cele două trepte. A trecut cu bine de toate încercările dure, care erau coşmarul oricărei aspirante. Toate iniţierile au fost încununate de succes. Trecuse cu bine de toate încercările la care erau supuse luptătoarele; dovedise agilitate şi măiestrie atât în mânuirea armelor cât şi în mânuirea sufletului şi a minţii. Coborârea în infernul forţelor telurice şi elementale a fost ca o joacă pentru el. La fel de uşor a reuşit să stăpânească şi energiile regnului vegetal şi animal.

Confruntarea cu preotesele comunităţilor urma să aibă loc în curând. Ştia că acestea vor face totul pentru a demonstra că bărbaţii nu pot avea capacităţile femeilor, şi că va trebui să se confrunte, pe lângă probele normale, şi cu altele.

DSC06084Văzând că stăpâneşte perfect toate cunoştinţele cu privire de plante, arbori, pietre şi modul optim de tratament şi întrebuinţare, în funcţie de ciclurile solare, lunare şi poziţia unor corpuri cereşti, preotesele i-au pus la încercare mintea şi sufletul, căutând să-l încurce în toate modurile posibile. Foarte curând şi-au dat seama că fusese pregătit mult mai bine decât erau ele şi că trecuse uşor chiar şi de temutele iniţieri ale treptei a doua. Urmau deci să-l pună la încercare conform cu pregătirea dură din treapta a doua.

Testele grele la care a fost supus Zamolxe în prima lui întrupare, s-au păstrat în memoria umanităţii ca fiind „Muncile lui Heracle”. Din cauza anumitor considerente, cele 12 munci s-au păstrat în mod codificat.

Fiul lui Zeus (conducătorul zeilor) şi al Alcmenei (o muritoare), Heracle şi-a manifestat încă de timpuriu puterile deosebite. La 10 luni ar fi ucis cu mâinile goale doi şerpi trimişi de Hera, iar la 18 ani a ucis leul din Citaeron, care ataca cirezile tatălui său. Ulterior îi scapă pe tebani de sub jugul lui Erginus şi, drept răsplată, regele Creon i-o dă de soţie pe fiica sa, Megara. Cu Megara, Heracle va avea mai mulţi copii. Legenda spune că Hera îi va lua minţile lui Heracle, iar acesta îşi ucide copiii. Cuprins de remuşcări teribile, Heracle consultă oracolul din Delphi şi află că, pentru ispăşire, Apollo îl trimite să slujească 12 ani lui Euristeu.

Uciderea copiilor simbolizează „uciderea” concepţiilor sistemului matriarhal (reprezentat de Hera), iar beneficiarul muncilor, Euristeu, reprezintă potenţialul de putere pe care îl poate atinge un om.

Bibliografie orientativa: Misterele scolii zamolxoene – Remer Ra, editura Orfeu, 1979; George V. Grigore – Getii de Aur – Editura: STEFADINA. Bucuresti

SURSE – Stiinta si studiul glaciatiunilor (2), Lucrari stiintifice – D.J. Hays şi A.W. Berggren, Lucrari stiintifice Geografia Cuaternarului, remerra.blogspot.ro

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)