SFINCSII DIN CARPATI. Portaluri catre Universuri Paralele?

Se vorbeşte de ceva vreme, atât în mediile ştiinţifice, cât şi printre cunascatorii amatori de universuri mutliple, despre deplasarile în timp, găurile de vierme (canale de trecere) din spaţiul cosmic şi portalurile inter-dimensionale, ,,descoperidu-se,, ecuaţia ce atestă posibilitatea existenţei universurilor paralele. Care o fi ? Interesant! Acestora li se adaugă multe texte vechi, de arhivă, precum şi experienţe bizare, trăite de oameni care au văzut astfel de portaluri.

 

Afbeeldingsresultaat voor sfincsii din carpati

 

Prezentăm, pentru inceput, potrivit, www.efemeride.ro, povestea unui iubitor de munte,  ce s-a confruntat cu o astfel de evidenta.

Asadar, POARTA DIN CARPATI (poveste adevarata)

Mărturii ale existenţei portalurilor au existat din cele mai vechi timpuri. Deşi martorii nu au putut localiza ambele puncte pe care le leagă între ele portalul, aceştia au putut vedea poarta existentă în locul descoperit în mod accidental. O astfel de mărturie este şi cea a domnului E.H., care va fi redată în mod parţial în cele ce urmează. Aceasta este, probabil, cea mai cunoscută mărturie a observării unei porţi pe teritoriul României. Domnul inginer E.H. ieşise la pensie în anul 1988 şi hotărâse să se dedice cât mai mult posibil pasiunii sale pentru drumeţii montane. În anul 1990, această pasiune l-a adus faţă în faţă cu o poartă aflată în zona masivului Piatra Mare.

„Era ziua de 22 septembrie 1990, pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favorite, Piatra Mare pe la Şapte Scări. Părăsisem cursul izvorului şi începusem un fel de… rătăcire intenţionată, ca să mai schimb ceva din monotonia cărării. Drumeagul meu urca către o culme împădurită şi, la un moment dat, am zărit ceva bizar, ca o sclipire, în dreapta mea; soarele reflectat într-un obiect. Când am zărit-o prima dată, lucirea era undeva cam la vreo 20, 30 de metri către culme. Am început să urc, dar n-am mai văzut nimic. În mod evident, eram în alt unghi faţă de lumina soarelui.

Un portal are rolul de a lega două puncte diferite, separate de întinderea (continuum-ul) spaţio-temporală. Portalurile pot lega două puncte distincte din cadrul aceluiaşi univers, două puncte distincte din două universuri paralele, două planuri de existenţă separate sau două puncte separate de dimensiune temporală.

Pe plan ştiinţific, portalurile se aseamănă cu „găurile de vierme” sau pot funcţiona având la bază „găuri de vierme”. În fizică, „găurile de vierme” sunt spaţii de trecere, „scurtături” între spaţiu şi timp. Există două tipuri de „găuri de vierme”: cele care pot fi traversate şi cele care nu se pot traversa. „Găurile de vierme” care pot fi traversate permit călătoria cu o viteză mai mare decât viteza luminii. În timpul călătoriei prin „gaura de vierme”, se foloseşte o viteză mai mică decât viteza luminii, iar timpul de traversare prin gaura respectivă este mai mic decât timpul în care o rază de lumină ar călători între cele două puncte în afara „găurii de vierme”.

După câteva minute de urcat, am început să-mi pun oarece întrebări: eram într-un mic luminiş, totul îmi era vizibil, dar nu vedeam niciun obiect capabil să reflecte lumina. Eram pe cale să plec mai departe, când am văzut… Era o formă eliptică, verticală, pe care nu o sesizam decât prin modificarea luminii. Pe şosele, din cauza căldurii la sol, peisajul este deformat, unduit, ca şi cum ar fi privit printr-un geam curb. Acelaşi lucru, cu o deformare în unghiuri drepte, îl aveam eu în faţa ochilor. Era un brad în spatele formei: porţiunea de trunchi din spatele elipsei ciudate era deformată, voalată. M-am apropiat şi am constatat cu uimire că nu vedeam niciun obiect material care să poată genera un asemenea efect. În locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arăta ca o diafragmă, o suprafaţă eliptică întinsă în aer, aparent concavă. Mai uimitor era faptul că din spate, forma respectivă nu mai exista. M-am interpus între ea şi bradul despre care v-am mai spus şi n-am mai văzut-o. Nici nu mai ştiam unde era. A trebuit să revin în poziţia iniţială pentru a o vedea din nou.

Elipsa avea cam 1 metru, 1 metru şi 20 în diametrul mare, adică înălţimea, şi maximum 40 de centimetri în cel mic, în lăţime. Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect transparentă, în afară de fenomenul de unduire, de voalare a spaţiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede, adică fenomenul de alterare optică se termina brusc.

M-am fâţâit câteva clipe în jurul ei şi apoi am încercat să o ating. Din fericire, un fel de instinct m-a făcut să iau mai întâi o creangă de brad de pe jos. Prima dată am atins marginile elipsei. Creanga întâmpina o rezistenţă elastică, ca şi cum aş fi apăsat un balon. Elipsa se deforma foarte puţin în locul în care apăsam eu, dar rezistenţa era de netrecut, după doar câţiva centimetri câştigaţi. Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am întâmpinat niciun fel de rezistenţă: creanga intra fără probleme în forma aceea ciudată, dar nu mai era vizibilă. Era ca un fel de gaură în care vârful crengii dispăruse total; în tot acest timp, continuam să văd perfect peisajul unduit din spate. Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime şi dispăruse pe jumătate înăuntru. Când am retras-o, am văzut cu groază că nu mai avea decât 20 de centimetri lungime. Porţiunea intrată în forma aceea dispăruse cu totul. Capătul era perfect secţionat, ca şi cum un ferăstrău de mare precizie ar fi funcţionat de partea cealaltă. Atunci m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost mâna mea în locul crengii…

Am repetat operaţia cu alte crengi, apoi am legat o piatră cu sfoară şi am aruncat-o în elipsă; rezultatul a fost de fiecare dată acelaşi: orice pătrundea în acea formă nu se mai întorcea. Se făcuse cam târziu şi m-am hotărât să plec mai departe, către cabană. Ca să recunosc locul, am însemnat toţi brazii din luminiş cu un cuţit.

Am ajuns la cabană puţin după prânz. Îl cunoşteam pe cabanier şi i-am povestit toată întâmplarea. Omul mă ştia, aşa că nu şi-a bătut joc de mine. Mi-a spus că el n-a văzut niciodată aşa ceva în pădure, dar că totul e posibil şi că nu s-ar mira dacă ar fi vorba de vreo nouă drăcovenie de-a armatei.

Seara, la masă, s-a apropiat de mine Ştefan, băiatul cabanierului, un puşti de 12 ani. Îl cunoşteam destul de bine şi din cauza asta a venit la masa mea fără timiditate.
– Am auzit ce aţi vorbit la prânz cu tata, mi-a spus el. Ştiti, eu am văzut stafia din pădure!

Am început să-l descos şi am aflat că Ştefan era împreună cu doi ciobani, când a zărit prima dată elipsa. Curios din fire, a revenit de mai multe ori în acel loc; tot de la el am aflat că forma trece prin cel puţin două faze distincte: când are aspect transparent (starea în care o văzusem eu), ea permite intrarea unor obiecte; când, aşa cum o văzuse Ştefan o singură dată, devine albicioasă şi ceva mai mare, funcţionează în sens invers, adică este închisă pentru noi şi lasă obiecte din partea cealaltă să treacă prin ea.

M-am întors în Piatra Mare după două săptămâni. De data asta, am mers direct la cabană, l-am luat pe Ştefan şi am plecat către locul cu pricina. Cu noi a venit şi un băiat de la o stână din apropiere, unul dintre cei care îl însoţiseră pe Ştefan în preumblările sale prin pădure. Pe drum, el mi-a povestit o întâmplare şi mai stranie legată de elipsă: cu două luni în urmă, din ea ar fi ieşit («ţâşnit» spusese băiatul) ceva ca o minge mare, albă; aceasta s-ar fi rostogolit fără direcţie prin pădure şi orice încercare a ciobanului de a o găsi ar fi eşuat.

Ajunşi în luminiş, dezamăgirea noastră a fost imensă: nu mai era niciun fel de elipsă. Pur şi simplu dispăruse. Numai brazii marcaţi de mine îmi dădeau certitudinea că nu visasem.

Pe tot timpul iernii am rămas în Bucureşti şi, treptat, forma din pădure mi-a ieşit din minte. Apoi, în februarie 1991, un prieten căruia îi povestisem toată întâmplarea mi-a făcut o vizită. Era foarte agitat şi mi-a arătat o revistă germană în care apărea un material despre fenomene similare celui observat de mine. Articolul menţiona existenţa unei organizaţii care studia ciudatele elipse, O.D.R.G. (Open Doors Research Group, «Grupul pentru Cercetarea Porţilor Deschise»). Le-am scris o scrisoare în care povesteam tot ce văzusem şi auzisem şi, în luna aprilie, am primit din partea lor un colet. Îmi scriseseră o scrisoare de mulţumire pentru informaţiile furnizate, asigurându-mă că poarta văzută de mine a intrat pe listele lor. Pe lângă scrisoare, îmi trimiseseră mai multe materiale din care am aflat totul despre Porţile Deschise.

,,Semnificatia Carpatilor este asemanatoare in mai multe scrieri vechi. Astfel, in sumeriana, KUR-PAT/es/I inseamna Muntele printilor si se aminteste ca inainte de Potop, au domnit 8 regi in 5 orase, timp de 241.200 de ani. Apoi tablitele sumeriene spun ca “…a sosit Potopul, iar dupa Potop au venit la domnie regii popoarelor din munti…”, potrivit mediilor.

Gerelateerde afbeelding

 

Energiile inteligente

In Muntii Bratocea, la capatul uneia dintre culmi gasim o alta stinca ciudata. Localnicii ii spun Faunul, iar numele spune totul despre vechimea pietrei. Si aici, ca si in celelalte locatii unde se gasesc sfincsi, masuratorile energetice au aratat un flux iesit din comun. Batrinii spun ca demult de tot, Zeus insusi, ranit in lupta cu titanii, si-ar fi gasit refugiu intr-o pestera de sub sfinx si ar fi fost ascuns de un faun care l-a ingrijit si i-a vindecat ranile. Tot faunul a fost cel care s-a sacrificat pentru regele zeilor atunci cand titanii s-au oprit in preajma muntilor cautindu-si prada. Dupa ce s-a vindecat, Zeus s-a intors la lupta si si-a recucerit Olimpul, iar cu un manunchi de fulgere a sculptat actuala stinca, in semn de omagiu pentru salvatorul sau. Uneori si ziua si noaptea, sfincsul pare sa ia foc. Unii spun ca se vad fulgerele lui Zeus, altii spun ca sunt flacari de comori.

 

Gerelateerde afbeelding

 

Doar radiestezistii afirma ca, in realitate, e vorba despre niste incarcaturi energetice exceptionale, care se pot vedea si in plan fizic. Puterea lor este atit de mare, incit, daca nu ar fi controlate ar putea arde jumatate din Romania pe o adincime de circa doi metri, sustine domnul Pavel Codrescu, unul dintre cei care au masurat, pina la ora actuala, energiile din jurul citorva sfincsi. Domnia sa si cei cativa colaboratori au efectuat o experienta inedita in zonele studiate. La o adincime de jumatate de metru, au ingropat un trei obiecte: unul de argint, unul de aur si unul dintr-un aliaj oarecare, pe care le-au lasat un an intreg. Se urmarea efectul energiilor asupra diverselor metale. “Am pornit de la ideea ca in antichitate sacerdotii foloseau mai mult aur si argint si mai putin alte metale”. La dezgropare, argintul era de o culoare verde inchis, aurul nu avea nimic iar aliajul respectiv era pur si simplu topit. O explicatie logica nu a putut fi data experimentului.

“Pentru ca ar fi trebuit sa acceptam ca energiile din zonele respective sunt… inteligente si au anumite preferinte metalice. Iar asta nu e totul. Culoarea argintului nu a fost niciodata aceeasi. La Toplet argintul a avut o culoare albastra, aurul a capatat o vaga nuanta rosiatica, iar in Bucegi, argintul a fost acoperit de o pelicula rosie”. Nimeni nu poate explica anomaliile respective decat prin… componenta energetica diferita intre zone.

DSCF0990

 

Paznicul de seara

Se ajunge relativ usor, de pe drumul turistic care duce de la Cabana Ciucas in virf, fiind situat pe unul din abrupturile sudice ale Tigailor Mari. Privirea sfinxului este indreptata catre apus, mai exact catre locul din care, in religia crestina, vin luptatorii negativi, cei cunoscuti si sub numele de diavoli. Localnicii spun despre sfinxul lor ca ar fi fost, la origine, un inger de-al lui Dumnezeu. Ingerul trebuia sa pazeasca o inchisoare in care Stapinul ceresc ii aruncase pe diavoli. Dar paznicul nu a fost suficient de vigilent si diavolii au scapat si au fugit catre soare-apune. Atunci ingerul, de rusine, l-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lase acolo, in locul unde daduse gres. Iar Dumnezeu l-a ascultat si l-a transformat intr-un paznic de piatra. Cei care ajung in preajma Paznicului pot simti mici furnicaturi in palme si sunt cuprinsi de o stare de moleseala. Unii pun asta pe seama lipsei de oxigen la inaltime, dar oamenii locului stiu ca acesta e semn ca locul e viu. Si oricum, nimeni nu are curajul sa doarma in zona. Mai ales ca nu foarte departe de acel loc, mai exista o stinca denumita sugestiv “Mina dracului”.

 

 

Punct de reper pentru calatoriile spatiale

Pentru existenta Sfincsilor din intreaga lume, exista si o alta explicatie. In cartea sa intitulata “Cartea trecutului misterios”, francezul Robert Charoux spune ca pe glob exista locuri speciale, numite puncte ale dragostei, in care energiile se aduna si se contopesc. Nu este vorba despre energiile normale ci despre energiile primordiale, cele din care a fost format pamintul si care poarta intreaga informatie despre planeta noastra. In acele puncte ale dragostei energetice, in care energiile terestre si cele celeste converg, Pamintul a “nascut” diverse forme zoomorfe de piatra. Cei care ajung sa controleze acele puncte pot controla viata si moartea pe Terra. Din acest motiv exista o permanenta lupta in umbra pentru a controla centrele de energie primordiala. Numai ca acestea nu pot fi controlate material, ci spiritual si energetic.

Un alt loc special se gaseste in Muntii Calimani, in rezervatia “12 Apostoli”, unde pot fi vazute o serie de stinci cu diverse reprezentari antropomorfe. Ani de zile oamenii au crezut ca au de-a face cu niste toane ale naturii, dar in 1987 un student descoperea pe Valea Paltinu, un megalit straniu, care reprezenta o figura bizara insotita de cateva simboluri solare.

Afbeeldingsresultaat voor Muntii Calimani, in rezervatia “12 Apostoli”

S-a afirmat la vremea respectiva ca insemnele solare sunt cele mai vechi din lume, dar descoperirea nu a avut ecou, parte din cauza birocratiei comuniste, parte din dorinta puterilor oculte de a face cit mai putin zgomot in preajma centrelor de putere energetica si spirituala. Mai mult, au fost voci care au sustinut ca zona ar fi una tamaduitoare, dar nu a fost demonstrat nimic din punct de vedere stiintific. Trecand apoi in Ceahlau, intr-un luminis la care se ajunge dupa un urcus nu chiar la indemina oricui, se gaseste o stinca ciudata, de cremene, inconjurata de mai multe formatiuni antropomorfe.

hs2xzb

Este vorba de ceea ce localnicii au numit Dochia si care are o inaltime impresionanta de nu mai putin decat 20 de metri. La baza stincii este un mic izvor, despre care oamenii spun ca ar avea proprietati curative. Aici vin, de la departari mari, pentru a umple bidoanele si sticlele de plastic cu apa curata, apa sfinta ce izvoraste direct din stinca. Legendele care inconjoara stinca sunt numeroase si nici una nu e mai “tinara” de 2.000 de ani. Unii spun ca Dochia ar fi fost, in fapt, fiica lui Decebal preschimbata de zei in stinca pentru a nu fi prinsa de romani. Se spune ca Traian insusi o urmarea pe fata si cand a vazut puterea vechilor zei ai dacilor si-a oprit armatele si nu a mai inaintat. Oricum, pasionatii de OZN sustin ca in preajma Dochiei s-ar fi vazut cele mai multe obiecte zburatoare stranii din 1980 incoace.

Afbeeldingsresultaat voor Paznicul de seara

Florea Mihai, unul dintre acestia, afirma ca Dochia este, nici mai mult, nici mai putin, decat primul punct din cadrul calatoriilor spatiale care folosesc gaurile de vierme pentru a scurta durata calatoriilor. “Chiar si asa, consumul de energie este mare si aici, la Dochia, ei fac prima reincarcare a navelor. Poate parea de domeniul fictiunii, dar orice aparat electric pe baterii functioneaza mult mai mult acolo sus, decat este prevazut a se intampla. Asta din cauza curentilor energetici din apropiere. Dochia a fost folosita de mii de ani ca punct de reper pentru calatoriile spatiale…”. Daca este sau nu adevarat, ramine ca timpul sa ne arate.

“Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap”

Sfinxul-de-la-Toplet-Valea-Cernei-630x472In apropiere de Orasul Herculane, de-a lungul Cernei, pe soseaua catre Orsova, se gaseste un alt Sfincs, cel de la Toplet, ascuns privirilor turistilor, dar de a carui existenta stiu iubitorii muntelui. Se ajunge ceva mai greu la el, din cauza drumului anevoios. Si el este inconjurat de legende si povestiri fantastice. Si daca stim ca Nicolae Densusianu a localizat Muntele Sfint Kogaionon putin mai jos, la Dunare, in apropiere de Portile de Fier, nu ne mai miram de nimic. Sub Sfinxul de acolo se spune ca ar fi ingropate ciomagul lui Hercule si piele leului prin care nu trecea nici o arma. Multi au cautat, de-a lungul anilor, cele doua obiecte mistice dar nimeni nu le-a gasit. Spun oamenii ca numai un viteaz cu inima curata le va gasi si ca acela va deveni aparatorul romanilor. Ba mai mult, oamenii spun ca o data la 100 de ani, cele doua arme pot fi vazute stralucand, timp de cateva minute.

 

“Atunci trebuie ele luate, pentru ca altminterea nimenea nu le gaseste”, afirma domnul Nicoara Matei, profesor etnolog si istoric, citind una din legendele locale. Tot domnia sa spune ca despre unul dintre eroii locali, haiducul Pantelimon, pe la 1830, oamenii spuneau ca ar fi gasit pielea de leu si ca din cauza asta nu-l atingeau gloantele poterei si ale strajilor domnesti trimise sa-l pranda.

“Dar eu mai curand cred ca dadea bani poterei si aceia nu aveau nici un interes sa-l omoare”, incheie domnul Matei. Tot de la domnia sa aflam si ca in preajma Sfinxului de pe Cerna, viperele sunt mai mari si mai veninoase.

“Eu am vazut cateva si m-au trecut fiori pe sira spinarii. Era una care sta tolanita taman pe sfinx si arata ingrozitor. Avea pe putin 2 metri si o grosime ca pe brat. Cand m-a auzit s-a ridicat ca la juma` de metru si a sisiit spre mine de m-a luat groaza. Apoi a alunecat pe stinca si s-a strecurat printr-o crapatura, chiar sub sfinx. Nu sunt copil, da` mi se facuse parul maciuca in cap. Am crezut ca nu scap de acolo”, isi incheie etnologul relatarea.

,,Vocile,, din preajma sfincsilor

Dar cea mai importanta alcatuire stincoasa de tip sfinx a fost facuta in Muntii Retezat, unde nu mai putin de sase formatiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc care inconjoara virful cu acelasi nume. Cei care analizeaza solul masivului vor remarca uimitoarea lui asemanare cu cel de pe Luna. In plus, turistii care au campat sau doar au trecut prin preajma, sustin ca nu au simtit nevoia de apa sau de mincare si ca s-au simtit foarte relaxati, chiar daca ajunsesera acolo dupa o zi intreaga de mers pe munte.

Culmea Gropsoarelor din masivul Zaganul adaposteste un alt sfinx, numit Ciobanasul. Privirea sa este orientata catre sud-est, ocrotitor. Pentru locuitorii vechi ai Romaniei, denumirea de cioban avea si o altfel de semnificatie. Simboliza stapinitorul locului respectiv, patronul turmei, al formatiunilor tribale si chiar al micilor voievodate si cnezate. Locul musteste de legende si de intamplari bizare, iar localnicii il ocolesc, spunind ca nu aduce noroc. Cei care au trecut prin preajma Ciobanasului sustin ca au auzit niste voci ciudate, vorbind intr-o limba complet necunoscuta. Vocile au incetat imediat ce s-au indepartat de Ciobanas. Sa fi fost doar niste unde radio sau altfel de unde?! In plus, nu o data s-a afirmat ca vocile care se aud in preajma stincilor si a pesterilor pot apartine si unor fantome. Dar ce sa caute fantomele in locuri pustii, pe virf de munte?

,,Satelitii celesti,,

O alta ipoteza tulburatoare a existentei sfincsilor a fost emisa de o serie de cercetatori straini si romani a fost aceea ca pietrele functionau, in realitate, acum mii si mii de ani, ca niste bizare aparate de emisie – receptie spirituala. Prin intermediul lor, zeii de dincolo de Pamint isi puteau trimite ordinele catre preoti, iar prin intermediul lor, acestea sa ajunga la oameni. Nu intamplator zonele au fost cunoscute ca fiind sfinte din cele mai vechi timpuri, iar pe virfurile muntilor s-au descoperit o gramada de urme ale unor temple vechi de mii de ani.

Sfincsii functionau nu ca aparate de radio celeste ci ca statii de amplificare, fluxurile energetice si spirituale care treceau prin ele fiind retrimise catre lumea larga. Si in felul acesta, informatiile controlate de zei ajungeau si la cele mai cunoscute oracole, printre care si cel din Delphi. Ani de zile s-a afirmat despre acesta din urma ca ar fi “functionat” ba pe seama unor gaze halucinogene care se gaseau sub oracol, ba pe seama cine stie caror mincaruri sau ciuperci cu efect halucinogen. Realitatea este putin diferita. Gazele sau mincarurile halucinogene nu ofereau informatiile primite de la zei ci il deschideau pe sacerdotul care efectua serviciul catre lumea divina. Apoi veneau informatiile celeste, care treceau prin sfincsi si se repartizau in functie de reteaua informationala creata de zei. Cum s-ar spune in zilele noastre, sfincsii indeplineau, pe vremuri, rolul satelitilor de comunicatie din zilele noastre, dar la un nivel la care satelitii nu vor ajunge niciodata.

 

 

“Cu Bucegii s-a intamplat altceva. Strainii au stiut dintotdeauna ca acolo sunt secrete nemaipomenite care pot da stapinire asupra lumii si a popoarelor. Si cum sa ajunga sa caute acele secrete, fara a fii remarcati? Asa ca au folosit cozile de topor romane si au introdus Bucegii in circuitul turistic. In felul acesta, printre turisti, cautatorii de comori spirituale isi pot pierde urma usor printre ceilalti si pot parea oameni obisnuiti” afirma domnul Marian Dumitrescu, geologog si specialist in energia pietrelor.

 

/Ceahlau_2014/ceahlau_-_trasee_turistice.jpg

CEAHLAU, potrivit www.carpati.org

Rcomandari: Legenda Străjerului din Carpați

Legenda poate fi accesată și citită pe site-ul CONFLUENȚE LITERARE, în linkul de mai jos:

Sursele noastre de astazi: http://bindiribli.ro, www.9am.ro, https://ro.wikipedia.org, https://cultural.bzi.r0, geografilia.blogspot.be,/www.efemeride.ro 

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)