Invataturi din vechime – Perioada Zamolxiana

In jurul anului 6.000 î.Hr, dupa ce casta Fiilor legii lui Unu a parăsit zona sacra a Daciei, lăsând astfel să se desfăşoare noul program evolutiv , stramosii nostri au fost nevoiţi să dezvolte o dimensiune pura viitoarelor generaţii. Pentru a realiza aceast aspect, mai marii dacilor au selectat şi pregătit mai mulţi băştinaşi (vechii daci) pentru o noua evolutie. Acestia au fost primii iniţiaţi ai noii ERE, recunoscuţi în tradiţia strămoşească sub denumirea de ,,vechii preoti” sau ,,mosii timpului”…

11866424_901766946560421_2461511081611217526_nChiar dacă nu puteau fi pregătiţi asemenea maeştrilor preoţi atlanţi, vechii preoti daci detineau avantajul purităţii sufletului, aspect, care i-a avantajat foarte mult la înţelegerea naturii divine a omului şi a unicităţii sufletelor. In acelasi timp, entităţile superioare, au făcut „coborâri vibraţionale” până la nivelul energetic primar, în special pentru a facilita salturile de conştiinţă ale batranilor intelepti. Stramosii nostri au fost permanent activati cu entităţile superioare şi lucrau extrem de eficient cu fluxurile energetice ciclice ale naturii. Erau adevărate focare de iubire, echilibru şi înţelepciune pentru toate zonele sacre ale Daciei, care se intindeau pe o suprafata uriasa a continentului european.
 
In acest timp, cultul lui Zamolxe guverna fiecare granita din centrul Europei, regasindu-se insa si in nordul continentului, unde Dacia avea radacini inca de pe vremea inteleptului preot Deceneu, intinzandu-se in prelungirea timpului si catre nord-vest, unde se regaseste Danemarca, tara care, desigur, isi evidentia hotarul tot in regatul geto-dac, insa si pe vechile harti sub numele de Dacia.
 
Dacia la 1542 - harta a fost realizata de ioan honterus, care a desenat-o, gravat-o pe o placa de lemn si apoi a tiparit-o in atlasul sau personal denuit ''Rudimenta COSMOGRAPHICA''Dacia era intinsa de la Marea Neagra, pana la Marea Nordului, zona ce era guvernata de peste doua sute de comunitati. Tot atat, Dacia avea două semnificaţii: prima se referea la un membru al ordinului dominican sau franciscan, însemnând că persoana aparţinea Provinciei Dacia, în care erau marcate teritoriile mai multor ţări: Danemarca, Norvegia, Suedia şi Finlanda, iar a doua semnificaţie, ce însemna că persoana aparţinea ţării Dacia, pomenita si in vechile vremuri ale Evului Mediu, locul unde sunt situati Carpatii romanesti.
 
Asadar, remarcam două grupuri masive de populaţii, în două regiuni geografice diferite ale Europei, grupuri ale caror puncte cardinale genereaza aceeasi stare de spirit, cu aceleaşi nume de daci şi Dacia. Un punct este situat în estul Europei (Gradina Maicii Domnului) pe care-l stim cu totii, iar celălalt în partea de nord-vest a continentului, unde mentionam ca s-a dezvoltat Danemarca, numită şi Dacia, incluzând, tot atat, si o mare parte din Suedia, Norvegia şi Finlanda, comunitati care au fost dezvoltate sub aceleasi forme si principii.
 
12243289_942930129132165_1520201702134213580_nPunem in evidenta, potrivit informatilor, principale formule cu care stramosii nostri au dobandit energiile sufletului, ale vietii, insa si energiile elementale (pamant, apa, aer, foc). Aceste formule au apartinut unui singur tipar in vechime (scoala zamolxiana), o forta, ce urma sa dezvolte prima mare civilizatie din Europa. Cu aceste ”retete”, daca vreti, stramosii nostri au reusit sa dezvolte uriase forme de civilizatie. Iata principalele formule cu care stamosii nostri au dobandit, pacea si tainele Universului.
 
„Clipeşte cerul în ochiul de apă” 
Această simplă formulă facilitează accesul la energiile sufletului. În acest sens, învăţătorii zamolxieni foloseau vase de ceramică umplute cu apă şi „priveau” stelele cerului cum „clipesc” în ochiul de apă. Apa din vas era la rândul ei „descântată” să poată recepţiona anumite „daruri” cereşti. „Descântarea” presupunea o formă de energizare-magnetizare, şi se realiza prin intermediul câmpului energetic al învăţătorului. Ochiul de apă devenea un adevărat ochi energetic, în directă conexiune cu energia lui. În scurt timp, învăţătorul trecea de la vederea cu ochii fizici la vederea cu ochii sufletului. Informaţiile primite erau decodificate pe loc (pentru cei care aveau o intuiţie mai dezvoltată) sau în timpul visului.
 
„Şoapte de vânt în cercuri de apă” 
Aducea echilibru şi împăcare între minte şi suflet. Se aveau în vedere toate cele patru vânturi (caracteristicile lor) şi caracterul de stabilitate şi puritate al apei. Această formulă era folosită numai în apropierea apelor stătătoare (lacuri).
 
„Şoapte de munte se preling în izvor” 
Prin această formulă apa era „potenţată” de caracteristicile muntelui (forţă, echilibru, stabilitate, abundenţă etc). Apa de izvor dobândea astfel un puternic caracter energizant, având darul de a revigora trupul, sufletul şi mintea.
 
„Răsărit şi amurg în sărut de curcubee”
Avea darul de a concentra energiile pozitive din timpul zilei. Imaginea are o influenţă deosebit de puternică pentru corpul mental şi emoţional. Este o formulă extrem de puternică, datorită comprimării temporale şi a puterii energiilor, prin curcubeu, Dumnezeu îşi ţine legământul cu omenirea.
 
Trebuie amintit ca, pentru accesarea energiilor aerului, discipolii erau instruiţi să folosească atât puterea suflului (respiraţia conştientă), cât şi capacitatea de hrănire a pielii. Pielea este un organ care nu doar respiră, dar se şi hrăneşte cu diverse energii subtile.
 
„Stropi de soare înveliţi de rouă”
Aducea vitalitate, regenerare, bucuria de a trăi. Această formulă trebuia să fie „simţită”. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, se umbla cu picioarele goale peste roua ierbii şi, efectiv, senzaţia resimţită era una deosebită. Prin intermediul acestei formule se accesau energii speciale.
 
„Florile schimbă şoapte cu luna”
Folosea aceeaşi tehnică precum cea expusă mai sus, doar că se foloseşte luna în loc de soare. Pentru a realiza conexiunea energetică cu acest proces (flori-lună), discipolul stătea treaz în nopţile cu luna plină (atunci erau mai puternice energiile lunii).
 
„Arborii schimbă şoapte cu Soarele”
Conexiunea energetică aducea echilibru, forţă, vitalitate, stabilitate, încredere.
 
11953025_899441866814325_2586249782546024058_nDeşi învăţătorii zamolxieni nu aveau cunoştinţă despre circuitele energetice ale pielii (precum anticii chinezi), acest lucru nu însemna că erau inferiori în cunoaştere. Ba dimpotrivă, acest lucru arată că vechii chinezi pierduseră multe din contactul cu energiile elementale (pamant, apa, aer, foc). Zamolxienii erau interesaţi doar de obţinerea capacităţii de accesare a energiilor elementale, ca mai apoi să fie lăsate să circule liber (atât în interior cât şi în exterior). Cei mai mulţi preferau să se plimbe singuri prin pădure. Târziu, în noapte, se întorceau la coliba împletită din jurul arborelui. Se considera ca legătura tainică pe care discipolul şi-a făcut-o cu arborele îl ajuta să-şi limpezească mintea şi să-şi liniştească sufletul. Fiecare dintre ei considera că puterile primite trebuiau folosite numai pentru a-i ajuta pe oameni să redevină ceea ce fuseseră candva. Cu toţii au înţeles că asupra lor gravita o mare responsabilitate, şi că vor avea foarte multe de făcut în viitor …

 
Surse informative – foto: http://remerra.blogspot.ro/, D.A.C, REMER RA,  Scoala zamolxiana,
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)