Legenda Celor din vale

În spatele porții din Muntele Sfânt, gânditori, STRABUNII stau și așteaptă! Zamolxe ține în mâinile sale Piatra Sacră, care și-a schimbat culoarea în roșu săngeriu. Străbunii, au trimis soli la Cei din Vale pe Moș Leandru, Muntean, Pelasg-Fiul Cerului și al Pământului, Getic-Copilul cu Inimă de Aur, Vuiet de Stăncă și Fiul Munților, conduși de Marele Lup Alb și Deceneu-Marele Preot al geto-dacilor.

12366295_960467474023701_308601679636923273_nSfinxul-Străjerul Munților Sacri, veghează neclintit! Cu voia Străbunilor, va fi iarăși Om din Neamul Oamenilor, atunci când va sosi timpul dezrobirii, al adevărului și al luminii, pentru Cei din Vale. Însă anii curg, la fel și secolele, vin vremuri din ce în ce mai grele peste poporul ales al lui Zamolxe, peste Cei din Vale. Solii au primit poruncă, să nu intervină în viața cotidiană a acestora, ci doar să ducă mesajul de trezire.

Moș Timp, la cererea lui Zamolxe, le transmise solilor, ca Cei din Vale, să aprindă focurile pe dealuri, buciumurile să sune. Focurile pe dealuri sau aprins, acum de-abia mai pălpăie, focurile … Buciumurile sună … sună, hăuie munții și văile, să se trezească Cei din Vale, să se ridice, să…

Acum focurile aproape că s-au stins, iar din sunetul buciumurilor, parcă a rămas doar o șoaptă efemeră, parcă a rămas… o șoaptă. Cei din Vale sunt nehotărâți, poate că nu a sosit încă timpul.

-Lasă-i să mai sufere, pînă la ultimii doi; un băiat și o fată! Spuse el, gândind cu voce tare și solii se uitară, nedumeriți la Marele Preot!

Solii repetară și ei, fără însă să termine, cele spuse de Deceneu- Marele Preot al geto-dacilor;

– Poate că nu a sosit încă timpul, lasă-i să… iar vorbele lor se pierdură, duse de un vânt ce se porni dintr-o dată, parcă de cei care așteptau răspuns în Muntele cel Sfânt!

De ce oare sunt nehotărăți aceștia, se întreabă Muntean, doar am trăit printre ei și știu ce fel de oameni sunt?

Deodată, mintea i se lumină pentru o clipă, ca apoi fața să rămână întunecată ca noaptea, cea mai neagră.

Veneticii și popoarele care s-au aciuat pe nesimțite, unii după alții, pe meleagurile sfinte ale Celor din Vale, da… da, asta trebuie să fie!

Au intrat ca viermii cei neobosiți, până au devenit majoritari, acolo unde Străbunii avuseseră cel mai vast imperiu, schimbând tot ce se putea schimba, iar Cei din Vale, din acel popor de odinioară, au rămas ca o umbră palidă, ca o șoaptă efemeră, gărboviți sub povara necazurilor și a neputinței, a neputintei de a se răscula, împotriva celor care le-au luat țara, a celor fără de suflet și fără de Dumnezeu.

Puțini au fost cei care au avut curaj, puțini au fost cei care au cerut ajutor Străbunilor, dar aceștia s-au pierdut ca șoapta-n vânt, luați în derâdere de Cei din Vale și de multe ori batjocoriți de frații din același neam.

untitledZamolxe și Străbunii au auzit însă strigătul neputinței, au simțit necazurile și greutatea covârșitoare a Celor din Vale. Nu pot să facă însă nimic, nu pot să-i ajute, pănă când tot neamul lor, vor striga după ajutor și se vor scutura de jugul asupritor al celor născuți din colb de copite și din putreziciunea pămăntului.

Străbunii, nu pot interveni decât dacă neamul și tărâmul sfânt sunt în pericol. De aceea au trimis solii, ca să-i trezească pe Cei din Vale.

Se pare că nu a sosit timpul, se pare că Cei din Vale, deși încovoiați de povara cumplită și apăsătoare a colonilor și veneticilor, au uitat de Străbuni, au uitat că ei sunt urmașii civilizatorilor Eurasiei și până în centrul Africii.

Cei din Vale, ar putea să se trezească din această letargie a morții, ascultând pe frații lor, care s-au trezit mai de mult, ar putea fi ajutați, dacă ar auzi solii veniți cu poruncă de la însăși Zamolxe și Străbunii.

Ar putea da… numai că indiferența și nepăsarea Celor din Vale, i-au dezamăgit pe soli, cu toate că au văzut, realitatea cruntă în care se zbat Cei din Vale- urmașii poporului sfânt al Străbunilor. Solii au hotărât însă, să se întoarcă în Muntele Sfânt Koga-Ion, acolo unde îi așteptau Străbunii, împreună cu Zamolxe, eroul zeificat al geto-dacilor.

Au plecat așadar cu toții, înapoi la Zamolxe, încovoiați de răspunsul Celor din Vale, răspuns dat de indiferența sau neputința acelora, iar focurile pe dealuri aproape că s-au stins, au rămas doar cățiva tăciuni…câțiva care mai fumegă, iar buciumurile aproape că s-au tocit, de atâta hăuit .

DSC05205 (2)Înăuntrul Muntelui Sfânt, nerăbdători, aproape de stânca uriașă, ce slujea de poartă, Zamolxe și Străbunii stau și așteaptă răspunsul Celor din Vale.
Sfinxul stă de veghe, până când din depărtare încep să se zărească solii Lupul Alb, Deceneu, Moș Leandru, Muntean, Pelasg- Fiul Cerului și al Pământului, Vuiet de Stîncă, Getic- Copilul cu Inimă de Aur Moș Timpul și Fiul Munților.

Sfinxul, le deschide poarta și intrară toți la cei din Neamul Oamenilor… la Străbuni.
Deceneu spune:
-Mărite Zamolxe, tu cel mai luminat din Zeii geto-dacilor, cel în care Piatra Sacră și-a găsit stăpănul, află că Cei din Vale nu au înțeles porunca ta!
-Ce răspuns au dat aceștia, întreabă Zamolxe?

Moș Timp, îi spuse Măritului Zeu că Cei din Vale nu au înțeles porunca dată, din cauză că Fii Celor din Vale și-au lăsat țara, pe mâna popoarelor fără Dumnezeu, cei mai mulți plecînd în bejenie, slugi la porți străine.
-Păi, nu v-am dat poruncă să le spuneți, să aprindă focurile pe dealuri… să răsune buciumurile? Îi întrebă Zamolxe.

11201929_965214166899876_3501647721728417607_nMarele Lup Alb, la rândul său, povestește Marelui Zeu, cum s-au făcut și rânduit toate cele, pentru trezirea din amorțeala letargică a Celor din Vale, numai că aceștia nu au avut urechi să audă și nici ochi care să vadă.

Câțiva au auzit și au văzut, ba chiar au și vorbit celor care încă mai dormeau, dar ecoul trezirii, precum și vorbele solilor, nu se făceau încă auzite!

Zamolxe, cerând mai multe lămuri, fu rândul lui Moș Leandru să răspundă.
-Mărite Zamolxe, Cei din Vale poate că ar vrea să se trezească dar nu pot din cauza celor pe care aceștia i-au primit in casele lor și în obcina lor. Cei născuți din colb de copite s-au înmulțit fără de măsură și au început să îi extermine pe capete, la fel vă spun și eu ca și cei dinaintea mea că Cei din Vale au fost constrănși să plece în bejenie, la porți străine, lăsând țara pe mâna veneticilor și al neamurilor fără de credință, neam de migratori, oameni sângeroși si mâncători de păstramă crudă, bătucită pe crupa calului.

-Am înțeles, le răspunse Zamloxe, solilor!
-La sfat voi solilor si voi Măriți Străbuni, să ținem sfat și să vedem ce soartă să le hărăzim Celor din Vale, le vorbește tuturor Zamolxe, cu fața gânditoare și cu adăncă frămăntare sufletească, la care Deceneu Marele Preot   răspunse;

-Mărite Zamolxe, iartă-mă că îndrăznesc, vreau să vă mai spun câteva vorbe!
-Vorbește Deceneu, ce ai pe suflet?
-Mărite Zamolxe, mai avem totuși un ultim lucru de făcut, pentru trezirea Celor din Vale. Să trimitem pe Spiritul Străbun să le vorbească și să le umple ființa, poate așa vor înțelege, poate așa vor auzi și vor vedea, poate așa se vor trezi din somnul letargic al morții.
– Facă-se voia ta, Deceneu! Îi răspunse Zamolxe, lui Deceneu-Marele Preot al geto-dacilor.
Am să trimit pe Spirit Străbun, să le vorbească Celor din Vale, să-i învețe de la început cine au fost ei, cât de viteji și de înțelepți și ce țară măndră aveau odată aceștia. Vor trebui să audă și să vadă, apoi vor înțelege!

11953025_899441866814325_2586249782546024058_n– Vom mai aștepta pănă când flăcările focurilor din deal și sunetul tulnicelor vor ajunge până la poarta Muntelui Sfănt și atunci Sfinxul ne va deschide. Dacă nici atunci, după reântoarcerea Spiritului Străbun, Cei din Vale nu vor auzi și nu vor vedea, vom ieși și cu Lumina Pietrei Sacre vom începe curățenia cea mare.

Acesta a fost sfatul ținut de Măritul Zamolxe, împreună cu Marii Străbuni și solii din Muntele Sfănt!

Voi ce credeți?
A sosit oare vremea, să aprindem focurile pe dealuri și să sunăm din buciume?

A sosit oare vremea să ne trezim din somnul letargic al morții sau/și să îi rugăm pe Străbuni să ne ajute?!

 

Dezrobirea Geto-Daciei

La Porți Străine, cerșit-am bogăție
Dar orb am fost și n-am văzut să fie
În țara mea… neasemuită glie
Și slab am fost din fire
Căzut-am în genunchi
Și rupt de libertate
O cârpă ca să fie!?
Din ochi, să-mi curgă șiroaie
Lacrimi de foc și sânge,să-mi cadă-n pământ
Nemângâiat să fiu, de vise și de stele
Că obcina-m lăsat, ca pe-o iluzie vie

Frâu liber să dau, zăgazurilor firii
Acum, la ceas târziu al serii arămii
Si amaru-mi sugrum din piept
Ca cel din urmă test.
Și dac-o fi, o viață ar fi să mai am
Aș cerne Pleiade în sita cea străbună
Meteori, aș pune să ducă speranța
Visului sacru, de Spirit Străbun.

Zile-s târzii și timpul se-adună
Iar eu mă vindec, cu sică străbună
Falxul de foc, îmi zguduie mâna
Înțelepciunea străbună îmi mîngăie ființa
Și Marele Lup Alb, mă așteaptă la bucium.

Acum sunt bine
Găsitu-mi-am destinul
Cuvânt întrupat, cu sica-mi pe limbă
Aștept doar o poruncă să fiu
Răzbunare străbună și armă adâncă.

De la Muntele Sfânt, Zamolxe Străbunul
Mesager mi-a trimis cu poruncă
Viața deșartă să-mi las, nălucă de fum
Să sui Ko-Ga-Ion-ul, fără zăbavă
C-a colo m-așteaptă în grabă
Chiar el Zamolxe Părinte Străbun și Moș Timpul.
Poruncă să-mi dea, să duc-napoi în Vale
Că Moș timpul răgaz nu mai dă
Celor din Vale…să mâie la luptă.

Zamolxe Părinte Străbun,
Ce ține în mâini Piatra cea Sacră
Străbunii cu toți laolaltă
Deceneu cu Leandru și Omul
Getic-Copilul cu Inimă de Aur
Muntean, cu Lup Alb, Străjer
Și cu Vuiet de Stincă
Pelasg-Fiul Cerului și al Pămîntului
Cu Fiul Muntelui.

Timpul din urma-sosit
Cu toții sunt gata de luptă
S-alunge stirpea păgână
Aciuată-n pămînt străbun și glie sfântă
Hoarde nebune, ce spumegă încă
Si roade ca viermele-n pârg
A țării sămânță.

Pe aripi de gând, nălucă nebună
La Cei din Vale-am ajuns cu poruncă
Răgazul să-l lase la urmă
Să mîie la luptă…

Și-a fost cea luptă, din noapte spre zi
Zamolxe Străbunul cu Piatra cea Sacră
Prăpăd că făcea în gloata păgână
Care gemea-ntr-al morții suspin
Și-n amarnică trudă…

Toți Cei de Sus, preget nu dădură
Si fiecare s-a luptat cu avânt și spor
De la Mama Străbună.
Vuiet cumplit, prăpăd pe măsură
Piereau colonii, ca vântul pustiu
Intr-o fugă nebună.
Pierit-au ei… pierit-au cu toții
Păgîni și coloni de Țară Strabună
Și duși pe vecie și fum de nălucă
În zarea cea lungă.

Poporul din Vale
E liber acum și așa o să fie
Cât Unicul Dumnezeu Cel Veșnic și Bun
Îl va ține ține pe Glie.
Zamolxe Părinte Străbun, le-a spus Celor din Vale
Să țâie în veci aprinsă- Flacăra Vie
De Neam, de Glie- Pămîntul Străbun
Din bucium să sune.

Fuioare de fum să zgârâie,
Al Muntelui Sfânt creștet în vânt.
De-ar fi ca alt neam de coloni să se-mbie
De-al Țării pământ și Apa cea Vie
În veci să rămână această poruncă
Zis-a Zamolxe cu Piatra cea Sacră în mână
Că cine-o pofti la Apa cea Vie, venin cumplit să le fie
Pămîntul Străbun, înfricoșat mormânt să-i îmbie

Așa a lăsat Dumnezeu pe pământ
Fiu al Luminii, lanț veșnic să fie
Legătură divină-ntre om și pământ
Lăsat să fie, de-apururi moștenire.
Iar ciuma pămîntului,coloni și păgîni
Născuți din colb de copite
Să-și vadă de drum, pe alte meleaguri
În eterna pustie.

Nota autorului: Am adus în completarea acestei legende, poemul dacic, Dezrobirea Geto-Daciei, pe care l-am scris ceva mai tîrziu. Sper să vă placă!

Sursa: deceneuinteleptul.wordpress.com/2015/04/25/legenda-celor-din-vale-3

Autor: Șandru Aron

VIDEO: MAICUTA DIN CARPATI

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)