Legenda Mărţişorului: Tânărul care s-a jertfit pentru a readuce Soarele

Potrivit mai multor surse Tradiţia Mărţişorului are o vechime de 8000 de ani (Arheologii români au găsit în aşezarea preistorică de la Schela Cladovei,  pietre de râu cu urme de vopsea albă şi roşie. Împletirea celor două culori ar putea simboliza geneza şi regenerarea vieţii).

La un popor agro-pastoral, cum era cel al geto-dacilor, calendarul popular, rezultat din cultul lunar, avea două anotimpuri. Aşadar la data de 1 Martie, strămoşii noştri serbau debutul unui nou an iar Mărţişorul era un fel de talisman, destinat să poarte noroc. El se oferea de anul nou împreună cu urările, străvechi, neschimbate până azi, de bine, de sănătate, de bucurii şi dragoste. Gestul oferirii mărţişorului, fie de către femei, fie de către bărbaţi, asemenea felicitărilor de azi, poartă în intenţionalitatea lor buchetul de urări oferit celor dragi şi apropiaţi la începerea unui nou ciclu de viaţă.

Din alte surse aflăm că  în folclorul geto-dac, împletirea celor două culori reprezintă o spirală a vieţii, în care roşul şi albul se alătură într-o renaştere perpetuă ţesând ADN-ul magic al ciclului etern al vieţii. Unitate a contrariilor, şnurul mărţişorului duce la contopirea roşului reprezentând focul, esenţa feminină cu albul, simbolizând aerul, învolburarea norilor şi curăţenia zăpezii , fiind asociat înţelepciunii bărbatului.

De cele mai multe ori, mărţişorul era confecţionat din cele două şnururi albe şi roşii sau din bănuţi de aramă sau argint, simboluri lunare, spune etnograful Margareta Mihalache.
„Se obişnuia să fie purtat bănuţul de argint sau de aramă. Era considerat că avea acea putere de a ajuta astrul nopţii să crească şi în acest fel să ajute şi culturile agricole. Bănuţul de argint era purtat şi de fete la gât ca să le păzească de rele, dar şi ca să nu le ardă soarele obrazul primăvara. După 9-12 zile se practica un rit arhaic, cu un descântec, şi se arunca bănuţul în soare“, spune Margareta Mihalache. În general, adaugă specialiştii, mărţişoarele erau lăsate după 9-12 zile de purtat în diferite locuri cu semnificaţie şi descântece. „După ce erau purtate, şnururile de la mărţişor era agăţate de crengile copacilor. Era un ritual al fertilităţii“, spune Laura Tocariu.
Specialiştii etnografii mai spun că, de fapt, mărţişorul este la origine un talisman cu proprietăţi magice. Nu era purtat în piept, ci la încheieturi, după un ritual bine precizat. „La început mărţişorul era un fel de talisman pus de părinţi la începutul zilei de 1 martie, până la răsăritul soarelui, copiilor. Era purtat la încheietura mâinii, la gât, fie în primele 9 zile ale lunii martie, fie până când înfloreau anumiţi copaci. Fetele îl purtau şi spuneau că această culoare duală, roşu şi alb, le va ajuta să fie albe dar rumene în obraji tot anul“, precizează Laura Tocariu.

Legenda Mărţişorului: Tânărul care s-a jertfit pentru a readuce Soarele

Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.

Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.

După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită.

referinte: http://adevarul2012.blogspot.be,

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)