Lupul Alb. Protectorul Daciei.

În antichitate dacii erau cunoscuţi şi sub numele Daoi (daos, în dialectul traco-frigian însemnând lup). După unii autori, acest nume se leagă de rolul dacilor ca Protectori ai Centrului Spiritual al Lumii.

882211-bigthumbnailO tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc. Pelasgii, locuitorii din nordul Dunării de Jos, din Dacia preistorică, erau numiţi de către greci dioi şi erau consideraţi „cei mai vechi oameni de pe pământ”.

Simbolul lupului ca apărător al acestor pământuri nu se opreşte la perioada dacilor. În alte legende se spune că Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască în „tărâmurile lupilor” şi că tot timpul a fost vegheat şi ajutat de către Marele Lup Alb.

Legenda Marelui Lup Alb.

Cândva, în vremuri de demult, un preot al lui Zamolxis cutreiera tărâmurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie şi pentru a transmite dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Spre deosebire de toţi ceilalţi preoţi, fără a fi în vârstă, avea părul şi barba albe ca neaua, iar credinţa şi curajul său erau cunoscute nu numai de Zamolxis şi de oameni, ci şi de fiarele pădurii.

lupii din CarpatiZeul, impresionat de slujitorul său, îl cheamă la el în munţi pentru a-l servi de aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeaşi hotărâre ca şi înainte. În scurt timp, animalele sălbatice au ajuns să asculte de el şi să-l considere conducătorul lor. Cei mai apropiaţi îi erau lupii, cei care nu avuseseră un conducător până atunci. După un timp, Zamolxis decide că a venit timpul ca preotul să îl slujească în alt fel şi, pentru aceasta îl transformă în cel mai temut şi mai respectat animal: un Lup Alb, mare şi puternic cât un urs.

Menirea pe care i-a încredinţat-o era aceea de a aduna toţi lupii din codrii pentru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor. Era de ajuns să se audă chemarea Marelui Lup Alb şi de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră fraţi. Au fost vremuri fericite, în care Dacii şi haitele Marelui Lup Alb au trăit în bună înţelegere ajutându-se unii pe alţii, conduşi cu iubire şi dreptate de Zamolxis şi slujitorul lui devotat, Marele Lup Alb.

ziua lupilor

Cu puţin timp înainte de marea invazie, romanii reuşesc să sădească în sufletele unor laşi sămânţa neîncrederii faţă de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie. Trădătorii, cuprinşi de frică, încep să omoare toţi lupii ce le ieşeau în cale în speranţa că unul din aceştia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieţii lor.

Lupii, câţi au mai scăpat, fug în inima munţilor şi nu mai vin în ajutorul fraţilor ce îi trădaseră. Lupul Alb şi Zamolxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum dacii vor fi înfrânţi de romani din cauza trădării. Într-o zi , Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară, dacă vrea să rămână lup ori să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, ştiind ce vremuri vor urma, Marele Lup Alb decide să rămână alături de Zeul său, sperând ca astfel să slujească mai cu folos ţinutul şi poporul său.

wolf-moon

Multă vreme s-a scurs de atunci, dar Marele Lup Alb încă veghează şi aşteaptă trezirea dacilor şi îndurarea Zeului pentru iertarea lor. Încă mai speră să vină clipa în care Zamolxis îi va cere să adune din nou haitele pentru a alunga duşmanii, pentru a reclădi vechiul regat Dac, pentru a bucura urechile credincioşilor şi a înspăimânta pe trădători prin urletu-i de luptă, cântul atât de dulce al neîmblânzitului Mare Lup Alb.

Credinţele şi tradiţiile strămoşilor noştri ne pot inspira şi ne pot fi de ajutor în acest prezent frământat în care trăim. La fel ca întotdeauna, planeta şi umanitatea trăiesc în simbioză şi formează împreună un tot. Depindem unii de alţii, suntem legaţi prin fire nevăzute şi cu toţii ne aflăm acum într-o situaţie îngrijorătoare datorată tuturor faptelor rele ale oamenilor. În unitate, ne putem oferi încă o şansă nouă înşine, planetei şi întregii umanităţi prin post şi rugăciune sinceră, umilă şi plină de credinţă în Dumnezeu.

 

1689086_1374251119508881_1303168874_n

Testamentul Lupului Alb…

Poate că ar trebui să ne amintim că suntem Neam de Daci Liberi, că Spiritul Marelui Lup Alb veghează, aşa cum Sfinxul în tăcere şi prin tăceri ne vorbeşte… Suntem Stăpâni pe deciziile noastre, dacă dorim cu adevărat, şi nimeni nu ne poate manipula sau constrânge la nimic, o fărâmă din Spiritul Marelui Lup Alb ajunge să ne… trezim, să ne redescoperim spiritul de luptători, să nu mai permitem să fim umiliţi, să nu lăsăm ca valorile să ne fie călcate-n picioare, să ne opunem îngrădirilor şi niminiciei… o fărâmă şi-acea fărâmă din Spiritul Marelui Lup Alb se află-n fiecare pui de Dac !

BALADA LUPULUI ALB
de Pavel Corut

Feciori din dacã mamã,
Pribegi ca douã cânturi,
Trecând din vamã-n vamã
Sub pãlmuiri de vânturi,

Mai blânzi ca o poveste
Din care-i lipsa vina,
Ne-au zãmislit din Creste
Si ne-a scãldat Lumina.

Spãlati în ploi si moine,
Curati ca douã schituri,
Ne-au botezat în doine
Si ne-au sfintit în mituri.

Mai plânsi ca douã lacrimi,
Cuminti ca douã stele,
Noi dezlegãm de patimi
Si descântãm de jele.

Din tâmple ningem vise,
Din Inimã-dureri,
Sperantele nezise
La porti de învieri.

Ne-am îmbrãcat în Soartã,
Cumpliti ca o osândã
La daca noastrã poartã
Ca lupii stând la pândã.

Vom însera cu anul
Si-om deveni pãmânturi…
Ne-o tine minte Neamul
Frumosi ca douã cânturi.

Vom adormi cu veacul
Si-om deveni zãpadã…
Ne-o pomeni sãracul
În plânset de baladã.

Ne vom zidi-n Credintã,
În bolta Casei noastre,
Vom ninge cu vointã
Si vom ploua cu astre.

Ne-o creste foc din Suflet,
Ne-or plânge-n palme macii,
Când ne-om opri din umblet
Feciori ai sfintei Dacii…

 

Un material realizat de Melania Radu. DAC.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)