Morminte din preistorie, descoperite la Mireasa

Construirea unui parc eolian în comuna Târguşor (satul Mireasa), din județul Constanța, avea să aducă cu sine și unele descoperiri arheologice de excepție. Cercetările de arheologie preventivă efectuate în zona unui tumul – movilă funerară, au scos la iveală o necropolă din epoca bronzului (de acum 4.000 – 4.500 de ani) înconjurată de alta, mai recentă de epocă medievală, secolele IX – X.

Cătălin Dobrinescu, specialist în epoca bronzului şi coordonator de lucrări din cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța, a dezvăluit din cele descoperite în urma săpăturilor de la Mireasa. Tumulul, datat din epoca bronzului, conţinea 12 morminte; unul central şi 11 dispuse în jurul lui, în cerc (12 ca „duzină”, ca „set”).

Semnificația numărului 12 este deosebit de complexă și plină de mistere. I se spune „numărul puterii divine”, ba chiar și „taina lui Dumnezeu”, deoarece apare adesea în legătură cu concepte religioase majore în Cartea Sfântă. Sunt 12 ceasuri într-o zi și 12 luni într-un an, 12 zodii în zodiac și 12 apostoli care au răspândit învățătura lui Iisus. Se întâmplă atât de des ca marile concepte religioase și filosofice să fie legate de numărul 12, încât acesta a căpătat semnificații misterioase profunde. Astfel avem semnificația numărului 12 în Biblie: Iisus Hristos a mers prima dată la templu la vârsta de 12 ani și a uimit preoții de acolo cu profunzimea gândirii lui; când a început să predice legea cea nouă, a chemat lângă sine 12 apostoli, care au pus bazele creștinismului după sacrificiul Mântuitorului; de-a lungul vieții lui Iisus, numărul 12 mai apare de multe ori. El a vorbit evreilor despre cele 12 scaune pe care vor sta 12 judecători și vor judeca cele 12 seminții; când oamenii erau înfometați, Iisus s-a rugat pentru pâine și firimiturile care au rămas de la ospăț au umplut 12 coșuri, să le țină de foame mai târziu; tot numărul 12 apare și în pilda tămăduirii, când Iisus vindecă o femeie care sângera de 12 ani, în timp ce mergea spre casa unei tinere de 12 ani care era pe moarte; tot 12 reprezintă și momentele de pe Drumul Crucii, căci Iisus a căzut dub povara grea de 12 ori. Iar numărul Evangheliilor este tot 12, ele reprezentând stâlpii credinței. Din tainele numărului cu valențe divine mai putem menționa: se crede că 12 este suma celor 4 virtuți creștine: smerenia, cumpătarea, dreptatea și curajul; datorită legăturii lui strânse cu Biblia și cu începuturile creștinismului, dar și cu Apocalipsa, despre care se vorbește în cea de a 12-a carte, acest număr a căpătat în istorie o mulțime de semnificații mistice; și pentru matematicieni, semnificația numărului 12 este una specială. Există foarte puține numere care se pot divide în atâtea subunități, precum 12. El poate fi împărțit în jumătăți, sferturi, treimi, șesimi și doisprezecimi, ceea ce explică de ce a fost ales drept etalon al împărțirii timpului. Multiplii lui 12 sunt folosiți pentru exprimarea timpului, dar și a spațiului. Spre exemplu, cercul are 360 de grade, adică 3×12×10. Ca atare, în pofida misterelor și puterilor sale străvechi, este un număr pozitiv, care sprijină și susține o mulțime de teorii universale. Nu întâmplător a fost atribuit puterii divine!

Datarea mormintelor preistorice de la Mireasa (în trecut satul Mireasa se numea Ghelengic / Cheia / Gelincik) s-a făcut prin analogii cu alte descoperiri similare din sud-estul României şi din zona nord-pontică.  După cum ne-a explicat arheologul, tumulul era construit la decesul unui personaj de vază al obştii. Ulterior, cei care-şi dădeau sufletul în comunitate erau îngropaţi tot acolo, în jurul căpeteniei (ca și Cavalerii Mesei Rotunde).

Ca ritual de înmormântare, aceştia erau înhumaţi chirciţi, poziţia fetusului sugerând, probabil, pregătirea de a renaşte, credinţa în ideea învierii. Aceeaşi credinţă este indusă şi de ocrul roşu găsit pe oseminte (symbol al sângelui, al jertfei de sânge, al magnetizmului fierului din sânge ce poate face „pasul la histerezis” la ceas de schimbare magnetică planetară), prezență explicitată ca „substanţă minerală care sugerează sângele, viaţa, specific populaţiilor nord-pontice din acea perioadă”, a mai explicat arheologul. Legat tot de ritualul de înhumare de acum 4.500 de ani, unele morminte au încăperea funerară (groapa propriu-zisă) protejată cu bârne de lemn (ca o casă). Bârnele aveau rolul unui capac de coşciug. Un lucru de mirare însă este că lemnul a rezistat peste patru milenii. Legat de vârsta sau sexul celor ce-au fost îngropaţi acum 4.000 de ani pe aceste locuri vor putea spune mai multe antropologii, însă unul dintre morminte a atras atenţia în mod deosebit, în el fiind găsiţi un minor şi un adult, probabil mama şi copilul.

Din observaţiile arheologilor, mormântul central a fost jefuit, dar nu s-a stabilit cu exactitate când. Lipsa inventarului funerar precum şi lipsa aparentă a altor urme (aşezare în zonă) sugerează o populaţie pastoral-nomadă din zona pontică (viața nomadă fiind asumată ca și cale – modalitate de salvare în caz de „mișcare” planetară (rezidirea lumii)), singurele vestigii ale trecerii acestora prin Dobrogea fiind aceşti tumuli. La baza movilei, arheologii muzeului constănţean au descoperit o altă necropolă, mai extinsă, medievală ce conţinea 160 de morminte din secolele IX – X d.Hr.

Unele morminte sunt orientate clar est-vest, osemintele având mâinile întinse pe lângă corp sau dispuse pe bazin şi capul îndreptat spre apus, elemente ce pot fi conforme tradiţiei creştine. Din ele, circa 10 morminte sunt conturate cu bolovani de şist (ca într-o scoică, uter al renașterii). „Interesant este însă faptul că, deşi în curs de creştinare, oamenii au păstrat tradiţia de a se înmormânta lângă un tumul, chiar la o distanţă de 3.000 de ani”, ne-a subliniat arheologul (ca o legătură cu Muntele Cerului Meru). Numărul mormintelor indică existenţa unei comunităţi destul de mari, însă posibil tot nomade, în lipsa indicaţiilor de aşezare şi a obiectelor funerare. Tumulii care jalonează Dobrogea de-a lungul şi de-a latul ei (movilele funerare şi nu cei de semnalizare), foarte puţin cercetaţi de arheologi până acum, încep din epoca bronzului şi ajung până la începutul mileniului II d.Hr. (acum 4000 de ani). Ultimele populaţii care au construit aceşti tumuli sunt triburile de pecenegi şi de cumani. Chiar dacă alte urme fizice nu au lăsat, în afara movilelor, numele lor s-a păstrat în toponimia zonei, ca de exemplu numele localităților de Pecineaga şi Comana. După încheierea săpăturilor de aici se va trece la o altă fază a cercetării: încadrarea culturală, studiul antropologic şi publicarea rezultatelor. Colectivul de arheologi care lucrează la această cercetare este compus din Cătălin Nopcea, Laurenţiu Radu, Marius Lascu, Vitalie Bodolică şi Cătălin Dobrinescu, din cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța. (G.V.G.)

surse: www.cugetliber.ro, www.ziarulnatiunea.ro, www.ziare.com

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)