NEDEIA LUPILOR

„Filipii de Iarnă”- „Drăgostitele”- „Nedeia Lupilor” (Nedeie=Petrecere) – 16 ianuarie – 2 februarie.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

„Sânpetrul Lupilor“ – Pe 16 ianuarie avem una dintre cele mai importante sărbători, guvernată de o divinitate mito-folclorică pe măsură: „Sânpetru Lupilor”. I se mai spune „Sânpetru de iarnă” şi este frate al „Sânpetrului de Vară”, şi el stăpân peste lupi, cel care păzeşte grindina, iar atunci când pocneşte din bici scânteile care sar se prefac în licurici pentru a lumina cărările celor rătăciţi. Şi pentru că sunt fraţi buni, iar numele lor vine de la „piatră”, la „Sânpetru de Iarnă” ţăranii ţin ziua unor divinităţi meteorologice, „Fulgerătoarele”, de frica grindinii verii şi a viscolelor iernii.

Sărbătorile care îl celebrează pe lup, toamna, „Filipii de Toamnă”, încheie ciclul sărbătorilor lupului, fiind ultimele din acest an. Odată cu „Noul An”, în luna ianuarie, încep alte sărbători dedicate lupului.

„Sărbătorile lupului” marchează „Miezul Iernii” şi „Miezul Verii”, momentul în care puterile anotimpului respectiv au ajuns la împlinirea maximă şi încep deja să dea înapoi.

„Lupu-şi schimbă părul, dar năravul, ba!” – Năpârlind în general toamna în zonele temperate, lupul are o „haină” de vară, mai închisă la culoare, și alta de iarnă, mai deschisă, pentru a se putea camufla, fiind astfel mai greu zărit de pradă și putând deci să vâneze mai ușor. Atunci, când lupul își schimbă părul, năpârlește și îi crește altă blană, se „înnoiește”, pregătindu-se pentru anotimpul friguros, acesta este asociat cu perioada de „Înnoire a Timpului” și este celebrat toamna, la „Filipii de Toamnă”. „Ciclul de toamnă este grupat în jurul unor momente cruciale din viaţa lupului: în octombrie se formează haitele şi au loc atacurile în grup, pentru procurarea hranei. Împerecherea începe în a doua parte a lunii noiembrie şi se termină la sfârşitul lui ianuarie şi începutul lui februarie. Lupul relevă un comportament bazat pe repetabilitate şi stabilitate, care, în plan simbolic, accentuează paradoxul dintre Viaţă şi Moarte: animalul se înmulţeşte şi dă viaţă în anotimpul morţii şi al frigului, este fertil atunci când întreaga natură este sterilă.” (Romulus Antonescu, în Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti, 2009)

„Monografia Lupului” (biologie, ecologie, management, de C. Promberger, O. Ionescu – Ed. Halco International, 2000) indică cerbii drept principal vânat al lupilor din Carpați, ceea ce este adevărat, luând în seamă tenacitatea în luptă a mistreților, care pot doborî și ursul și faptul că stâncăriile inaccesibile oferă un excelent refugiu caprelor negre.

Perioada de împerechere a lupilor este cuprinsă în lunile Decembrie, Ianuarie și Februarie. Începând cu luna ianuarie, avem alte sărbători dedicate lupului. În 16 ianuarie avem ” Sânpetru Lupilor”sau „Nedeia Lupilor”.

Între 25 ianuarie și 2 februarie încep „Filipii de Iarnă”, ce marchează încheierea perioadei de împerechere a lupilor. Sărbătoarea „Filipii de Iarnă” mai este numită și „Drăgostitele”.

În tradiția populară în luna lui „Gerar”, data de 16 ianuarie este însemnată ca fiind, în fiecare an, „Nedeia Lupilor”. NEDÉIE, nedei, s. f. 1. Petrecere câmpenească populară de origine pastorală, organizată de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram.

Legendele spun că la miezul iernii, în ziua „Sânpetrului de Iarnă”, numită și „Nedeia Lupilor”, lupii primesc partea lor de hrană pentru tot anul. Atunci, în miez de noapte, Sânpetru se arată înaintea lor călare pe un cal alb, le aduce ofrande și le dă dezlegare să prade animale și oameni.

Pe 16 ianuarie avem una dintre cele mai importante sărbători, guvernată de o divinitate mito-folclorică pe măsură: „Sânpetru Lupilor”. I se mai spune „Sânpetru de iarnă” şi este frate al „Sânpetrului de Vară”, şi el stăpân peste lupi, cel care păzeşte grindina, iar atunci când pocneşte din bici scânteile care sar se prefac în licurici pentru a lumina cărările celor rătăciţi. Şi pentru că sunt fraţi buni, iar numele lor vine de la „piatră”, la „Sânpetru de Iarnă” ţăranii ţin ziua unor divinităţi meteorologice, „Fulgerătoarele”, de frica grindinii verii şi a viscolelor iernii.

Despre Lup:

Lupul (Canis lupus) face parte din familia Canidae. Pe vremuri, lupul era prezent în întreaga emisferă nordică, adaptându-se cu succes la cele mai diferite condiții de trai. Pentru a se descurca în aceste condiții diverse, lupul a fost nevoit să învețe să vâneze cele mai diferite varietăți, fie insecte, rozătoare, sau animale mai mari, cum este cerbul, elanul, bizonul sau boul moscat.

Este un vânător foarte talentat, însă modul lui de trai are un impediment major: este concurentul direct al omului, și pe majoritatea zonei lui de răspândire a pierdut în această luptă inegală. Lupul este cea mai mare specie din familia câinilor (Canidae). Această specie este una din cele șapte care formează ordinul carnivorilor (Carnivora). Cele două specii de lupi sunt lupul (Canis lupus) și lupul roșu (Canis rufus). Subspeciile lupului sunt lupul arctic (C. l. arctos), lupul nord-american (C. l. lycaon), lupul de șes (C. l. campestris) și lupul obișnuit (C. l. lupus).

Greutatea normala a lupului (Canis lupus) este intre 25-50 kg, insa literatura de specialitate citeaza si greutati de 72 si 79 kg.

Culoarea blanii variaza in functie de sezon si biotop. In lantul carpatic culoarea este cenusiu inchisa, sau galbena cenusie cu usoare nuante negricioase. Puii sunt de culoare brun inchis, spre negru.

Ca si cu privire la alte specii, intre vanatori s-a discutat posibilitatea ca sa existe in spatiul carpato-danubiano-pontic doua varietati, anume lupul de stuf si lupul de padure sau „de munte”. Lupul de stuf este mai mic la statura, de culoare galben bruna; lupul de munte are fizicul mai viguros iar culoarea este cenusie. Existenta acestor varietati este mai degraba rezultatul observatiilor empirice ale unor vanatori.

Lupul naparleste in martie – aprilie, cand parul lung de iarna cade, iar cel nou va creste incet, atingand finalul dezvoltarii in septembrie – octombrie. Diformismul sexual nu este evident, profanii inselandu-se lesne. Femela este ceva mai mica, mai delicata, cu craniu mai ascutit; masculul are corp mai viguros si frunte mai lata.

Longevitatea speciei este de 15-16 ani, in aprecierea varstei doar uzura dintilor putandu-ne indica trecerea anilor. Comparativ cu caninii cainelui, cei ai lupului sunt mai dezvoltati. In libertate, nu cred ca putem gasi exemplare care sa se apropie prea mult sau sa depaseasca limita de varsta data, deoarece animalele ranite, bolnave sau intrate din diverse motive in imposibilitate de a lupta, sunt sfasiate, mancate, de restul haitei.
Lupul este un animal social astfel ca – exceptand perioadele de imperechere si de crestere a puilor – se strange in haite. In perioada toamnei lupii ies la vanat cu puii din acel an, la care se adauga puii din anul precedent, ajungandu-se la un grup de 7-16 indivizi. Singura sansa a lupilor de a dobori un vanat mare valid este atunci cand vaneaza in haita, sansele unui singur lup fiind minime.

Perioada de imperechere a lupilor este in decembrie – februarie. Maturitatea sexuala este atinsa la 22-23 de luni, iar durata sarcinii se intinde pe circa 62 de zile. Primele care intra in calduri sunt femelele batrane. Intre masculi au loc lupte pentru obtinerea „favorurilor” lupoaicei; rezultatul acestor dispute poate fi o ranire grava, caz in care respectivul exemplar nu supravietuieste, fiind mancat de semeni.

Inainte de a fata, femela se instaleaza fie in culcusul avut in anul precedent fie in cel parasit de o alta lupoaica. Cand nu gaseste culcus, isi cauta un loc neumblat, de preferinta intr-o rapa insorita, intr-o scorbura de copac sau la adapostul unui trunchi doborat de vant. Daca nu afla unul din adaposturile enumerate, isi sapa o groapa nu prea adanca, o „scobitura”.

Lupoaica fata de regula 4-6 pui, in cazuri exceptionale numarul lor putandu-se dubla. Timp de 9-16 zile, puii sunt orbi si surzi, aceste inconveniente fiind depasite in intervalul dat in functie de vigoarea respectivului exemplar. Acestia vor fi alaptati timp de sase saptamani si ar fi de precizat ca vreme de trei saptamani lupoaica nu ii paraseste, fiind hranita de catre mascul cu carne pe jumatate digerata. Daca in aceasta perioada lupoaica socoteste ca puii se afla in pericol, atunci ii muta intr-un loc mai sigur, ducandu-i in gura.

In perioada de circa trei luni cat dureaza cresterea puilor, nici unul dintre parinti nu se va departa mai mult de 3-6 km de „vizuina”, acest interval de timp fiind singurul de restrictie a razei lor de actiune. In cautarea hranei, lupii pot parcurge usor, intr-o noapte, distante de 40-60 km.

Dupa ce a fost combatut, fara incetare pana in anii ’90, in prezent lupul este trecut pe lista speciilor complet protejate, urmand ca posibilitatea vanarii lui sa existe doar acolo unde provoaca mari pagube. In Europa, Romania numara cel mai mare efectiv de lupi, urmata de Bielorusia (2.000-2.500), Ucraina (2.000), Spania (2.000), Macedonia (1.000), Bulgaria (800-1.000), Polonia (600-700) etc., avand aproape o cincime din cei 16.000-17.600 de lupi evaluati la nivelul continentului (Lupul, 2000).

Bibliografie – Mitica Georgescu – Mamiferele salbatice din Romania – Editura Albatros, 1989 (Sursa: Mihai Ionescu Lupeanu, Bucureşti)

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)