Obiceiuri si traditii de Boboteaza

Cu siguranţă, ziua de 6 Ianuarie, când românii serbează Boboteaza, avea şi la geto-daci o semnificaţie deosebită, devreme ce în graiul lor este atestată o plantă de leac cu denumirea ANIAR-SEXE „Şase Ianuarie”.

 
Misterele orfico-zalmoxiene se lasă însă tare greu de dezlegat, mai ales că denumirea respectivei plante medicinale suferă şi alte tălmăciri: „Tinerii pentru Jertfă (cu Ofrande); Alegerea Tinerilor; Examenul Tinerilor; Despărţirea Tinerilor”. Am putea totuşi înţelege de aici mai multe obiceiuri româneşti de Bobotează, cum ar fi: întrecerea feciorilor pentru readucerea crucii la mal, desfacerea cetelor de colindători etc.
 
Chiar cea mai importantă denumire a sărbătorii de astăzi, Boboteaza, trimite la geto-dacicul POTAISSA „Curăţirea; Purificarea; Cinstirea; Împrospătarea; Alinarea; Tămăduirea; Întărirea”. La români, această sărbătoare se mai numeşte şi Botează, Botez, Apă-Botează, Iordanul, Chiralesa, Ardeasca ş.a. Zice-se ca strigoii umblă numai până la Bobotează. Din această zi, nici lupii nu mai sunt primejdioşi pentru oameni.
 
Cu privire la această mare sărbătoare, s-a păstrat şi următoarea informaţie: „Mai înainte vreme, când se muia crucile, se făcea copcă pe gârlă, ca şi azi, şi mergea Vodă cu alai la marginea Dâmboviţei, cum merge şi astăzi. După ce muia crucea, o lăsa în gârlă şi doi sau mai mulţi oameni se aruncau după dânsa. Cine o prindea, acela căpăta bacşiş bun de la Vodă. (…) Cei ce se aruncau erau din cei bolnăvicioşi, cari tot piroteau pe picioare. După ce se aruncau, se făceau sănătoşi tun”.
 
La Bobotează, se „încură” caii, adică se întrec. Prin Mehedinţi, în această zi, câţiva tineri călare, ţinând în mână un steag, merg pe la casele oamenilor, botezând steagul cu apa din fântână. După ce stropesc casa cu apă şi aruncă tămâie pe acoperiş, rostesc această urare:
 
Cum aruncăm apa,
 
Aşa să fie holda bogată!
 
Se mai spune că, pentru a nu te prinde frigurile, durerile de cap, de piept şi de stomac, e bine ca la Bobotează, când se afundă steagul în râu, să te speli în acele clipe cu apă de râu, şi tot anul vei fi sănătos. Oamenii merg la fântână şi-şi toarnă apă pe cap, ceea ce se numeşte Iordan sau Iordăneală, ca să fie apăraţi de friguri şi alte boli. În sensul celor arătate mai la deal, Iordanul, Iordăneala sau Iordănitul provin şi ele din graiul strămoşilor noştri, anume din IARDANUS „Iluminarea; Limpezirea; Tămăduirea”.
 
În alte ţinuturi, românii, bărbaţi şi femei, se spală în copca săpată în gheaţă, împotriva frigurilor. De Bobotează, vânătorii bagă puşca în lac sau în râu, crezând că va atrage mai mult vânt la ea. La Apă-Botează, unii aprind paie sau frunze uscate şi fac flacără mare şi, după ce se mai micşorează flacăra, sar peste ea, zicând că n-o să-i mai pişte puricii noaptea. Tot în această zi, copiii înconjoară, cu clopoţeii sunând, casa, grajdurile şi alte acareturi, ca să nu se mai apropie şerpii.
 
Se crede că, de Bobotează, se deschide cerul şi îngerul păzitor le spune celor de însurat sau de măritat dincotro va veni norocul. Cât despre alte prevestiri, se zice că dacă, la Bobotează, pământul va fi înveşmântat în promoroacă, va să fie belşug şi sănătate. Din care parte abură sau bate vântul, în ziua de Apă-Botează, în acea parte se va culca grâul în anul respectiv.
 
Până la Bobotează, căldura-i pe văi şi frigul pe dealuri, iar de la Bobotează frigul se scoboară la văi şi căldura se urcă la dealuri. De vor curge streşinile în această zi, se va face vin mult; dacă prunii vor fi îmbrăcaţi în zăpadă, se vor face prune multe.
 
Românul mai spune: „Dacă am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este frică de iarnă, am pus mâna pe primăvară!”

Legenda de la care a pornit obiceiul sfinţirii apelor se referă la faptul că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii au venit pe râul Iordanului pentru a o împiedica. În acel moment, Dumnezeu le-a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele. Ca urmare, toţi diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat.

 
În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa toată suflarea comunităţii. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleisa”- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă sură, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casă şi interiorul casei.
 
Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegatii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secaluselor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţă că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livada în scop fertilizator. De asemenea, înconjurau casă cu pulberea folosită că încărcătură pentru secaluse crezând că, în acest fel, casă va fi ferită de primejdii, mai ales de trăsnete.
 
În cele trei zile, cât ţine Bobotează în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor precum şi a unor vechi practici fertilizatoare. Preotul sfinţeşte apa unui râu, aruncând în ea o cruce, care trebuie adusă înapoi. Bărbatul care reuşeşte să scoată crucea din apă va avea noroc tot anul. În unele zone din ţară există obiceiul numit Iordanela: oamenii merg la fântâni şi îşi toarnă apă pe cap, ca să fie sănătoşi tot anul. Există şi credinţa că în noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se spune că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o crenguţă de busuioc, îşi vor visa alesul. Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad în această zi se vor mărita sigur până la sfârşitul anului. Se pare că este valabil şi pentru băieţi. În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut. În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile.
 
Se spune că apa sfinţită, numită agheasma mare, adusă în această zi de la biserică, e miraculoasă. Cu doar câteva picături poţi vindeca deochiul, alcoolismul, sterilitatea sau crizele de nervi. De asemenea, se poate curăţa casa de duhurile rele. Agheasma mare se ia dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 8 zile, până la 14 ianuarie. Ajunul Bobotezei era, în egală măsură, şi un moment favorabil farmecelor, descântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte de aprinderea focului, se strângeau cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi păstrate până în primăvară, când se presărau pe straturile cu legume „pentru a le face rodnice şi a le proteja de gujulii”. Fânul de sub faţă de masă şi bulgării de sare se adăugau în hrana animalelor „pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele”. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care venea cu Iordanul. În ajunul Bobotezei se ţine post – chiar post negru, cine poate. Apoi, de Bobotează, după ce au băut agheasmă, cei care au ţinut post se pot delecta cu bucate – de care însă nu se atinge nimeni până nu sunt sfinţite de preot! Acesta soseşte cu Iordanul sau Chiralesa, adică “Doamne, miluieşte!”, în neogreacă. Strigând Chiralesa, se spune că oamenii capătă putere şi toate relele fug, iar anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).
 
Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţă de masă se pune fân sau otavă, iar pe fiecare colţ se pune câte un bulgare de sare. Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: colivă, fiertură de prune sau perje afumate, borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, borş de pește, pește prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră -, plăcinte cu mac etc. Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de praşilă”.
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)