PAPIRUSUL DE LA MANGALIA – Povestea celui mai vechi document scris din Europa

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Potrivit www.ziarulnatiunea.ro, în interiorul Muzeul de Istorie „Callatis” din Mangalia, poate fi vizitat un complex arheologic antic deosebit, mai puţin cunoscut, respectiv „Mormântul cu papirus”,care avea să ne dezvăluie taina sa: cel mai vechi papirus din Europa! De fapt, acest muzeu a fost construit peste structura antică existentă, cuprinzând-o și protejând-o. Cum s-a ajuns la această modalitate mai puțin întâlnită de creare a spațiului muzeal? În anul 1959, când au început lucrările de sistematizare a oraşului Mangalia, au fost efectuate noi cercetări arheologice de salvare, astfel fiind descoperite noi complexe în necropola elenistică, dar şi în afara vechii cetăţi greceşti Callatis, într-o zonă numărând câteva zeci de morminte.

Printre acestea se afla şi renumitul „Mormânt cu papirus”. Încercarea de nivelare a terenului din zona stadionului şi a teatrului de vară a dus, iniţial, la descoperirea unui cerc din blocuri de piatră cu diametrul de aproximativ 14 metri (inel, ca zonă de demarcaţie sacră; cerc întâlnit și în cazul unui mormânt tumular de 5000 de ani descoperit de curând în jud. Prahova – „Mormântul cu pandantiv tip ochelar”; semn al rotondelor altare și biserici getice-trace (Rotonda lui Galeriu, Biserica Omului de la Adam-Clisi, Sanctuarul Marilor Zei din insula Samothraki – Rotonda din Arsinoe); semn al Morii Cerești, a turlelor bisericești). În central cercului de piatră se afla o groapă rectangulară, cu dimensiunile de 3,90×2,25 m. Aici au fost descoperite patru vase greceşti: un kantharos, două farfurioare mici şi o pateră (vas folosit pentru libaţii ritualice). La adâncimea de un metru şi jumătate de la nivelul ringului de piatră, a apărut un mormânt construit din blocuri mari de calcar, lucrate doar pe laturile interioare.
mormantul-papirusDimensiunile mormântului erau de 2,05×0,85×0,72 m., cu orientarea est-vest, la fel ca toate mormintele de înhumaţie din necropola elenistică. Pe capacul mormântului, format din trei dale de calcar, au fost găsite resturi de coji de ouă şi o coroniţă fragmentară din frunze de bronz, dar şi bobiţe de ceramice, prinse pe un cadru de os, toate aurite (pe modelele diademelor şi coroanelor din frunze metalice descoperite în mormintele geţilor nord şi sud dunăreni).
 
În interiorul mormântului se afla un schelet bărbătesc, într-o stare precară de conservare. Pe craniul decedatului a fost găsită o altă coroniţă asemănătoare cu cea de pe capac, dar şi numeroase boabe de grâu. În mormânt au mai apărut urme de ţesături de la îmbrăcămintea defunctului şi fragmente de încălţăminte. Între oasele mâinii drepte şi peste oasele bazinului au fost descoperite, într-o stare avansată de degradare, fragmentele unui papirus scris probabil în limba greacă veche. Pe baza materialelor arheologice descoperite, a vaselor ceramice şi a monedelor emise în timpul împăraţilor macedoneni Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare, mormântul a fost datat în a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. Faptul că este datat în acest secol din perioada Latene, face ca papirusul din Mangalia să fie extrem de valoros şi pentru că este una dintre dovezile scrise care vorbeşte despre apariţia civilizaţiei pe aceste meleaguri. Directorul muzeului spune că toate documentele istorice scrise, adică lucrările unor istorici antici ca Ptolemeu, Strabon, Ovidiu, Pliniu cel Bătrân, Demetrios din Callatis, menţionează întemeierea cetăţii Callatis la sfârşitul secolului VI î.Hr. Toate descoperirile din Mangalia nu datează însă decât din secolul IV î.Hr., ceea ce pentru istorici este o dovadă că cetatea a început să funcţioneze la acea dată. „Atunci s-a ridicat zidul de apărare al cetăţii, atunci s-au construit ateliere meşteşugăreşti, atunci Callatisul începe să bată monedă, deci viaţa în Callatis începe în secolul IV”, a declarat Sorin Colesniuc. După coroniţele descoperite pe capacul mormântului şi pe craniul celui decedat, se poate presupune că persoana înmormântată a avut un rol important în cetatea Callatis (artist, legiuitor, preot sau nobil), întrucât aceste distincţii le primeau doar acele persoane care se remarcau prin fapte deosebite în activitatea obştească sau în cea cultural – artistică. Aceste presupuneri sunt întărite, bineînţeles, şi de papirusul descoperit în mormânt.
Papirusul – posibil lung de 30 cm. şi lat de cinci centimetri -, în momentul descoperirii sale, în contact cu aerul şi lumina a început să se deterioreze rapid, iar arheologii au fost nevoiţi să astupe mormântul din nou, pentru păstrarea condițiilor inițiale. Descoperirea a avut loc în ziua de 18 mai, iar papirusul a fost ţinut astfel acoperit în mormânt, până în ziua de 30 mai, când a sosit de la Moscova şeful de departament din cadrul Institutului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe din Moscova.
 
Conform www.ziarulnatiunea.ro, papirusul a fost extras din situl arheologic si a fost dus inițial la Institutul de Arheologie din Bucureşti, dar pentru că s-a considerat că aici nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru restaurarea şi conservarea acestuia, Prezidiul Academiei Republicii Populare Române a decis ca acesta să fie trimis la Moscova. În ziua de 5 iunie 1959, prof. Radu Vulpe, reprezentant al părţii române, a predat papirusul părţii sovietice, reprezentate de Mihail A. Alexandrovski. Timp de jumătate de secol, în România, nu s-a mai ştiut nimic despre acest papirus. În România, în revistele de specialitate, dar şi în diverse alte reviste şi ziare, au apărut informaţii cum că acest papirus nu a rezistat procesului de conservare și s-a distrus, fiind astfel pierdut definitiv. În schimb, în Rusia a apărut publicat în anul 1973 într-o revistă ştiinţifică din Moscova un articol în care se menționa că papirusul este în bună stare de conservare, dar nu se preciza şi unde se află acest papirus. De atunci s-a tot încercat să se sensibilizeze foştii directori ai muzeului, autorităţile locale şi autorităţile centrale, pentru a readuce papirusul în ţară, dar fără nici un rezultat.
 
În anul 2009, când se împlinea jumătate de secol de la descoperirea papirusului, s-a început o adevărată campanie de a regăsi şi aduce în ţară acest deosebit de important artifact pentru istoria Dobrogei şi a României. Dr. Sorin Marcel Colesnic – director al Muzeului de Arheologie „Callatis” din Mangalia și dr. Ion Pâslaru, specialist în cadrul muzeului, au fost cei care s-au implicat în acest proiect de suflet. După doi ani de investigaţii (sute de scrisori şi adrese către diferite instituţii din Federaţia Rusă şi din România, sute de e-mailuri şi sute de telefoane), precum şi trei deplasări la Moscova, a fost regăsit şi s-a reuşit readucerea în ţară a singurului papirus descoperit în România. Papirusul a fost găsit la Centrul de conservare „I.E.Grabar” din Moscova şi, la solicitările de restituire, dr. Alexander Lesovoy, directorul Centrului de conservare, a cerut aprobarea Ministerului Culturii din Federaţia Rusă, pe care a primit-o în iunie 2011. Mai mult, directorul Centrului de conservare a convocat şi un consiliu ştiinţific, cu specialişti şi experţi din Federaţia Rusă, pentru a analiza starea în care se afla papirusul. Rezultatul a fost acela că se află într-o perfectă stare de conservare, la fel ca în anul 1961, atunci când Mihail A. Alexandrovski a finalizat conservarea sa.
 
Ca urmare, în ziua de 22 august 2011, Muzeul de Arheologie „Callatis” din Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia, au organizat la sediul muzeului callatian un eveniment de importanţă naţională: ceremonia oficială de predare – primire a papirusului antic aflat adăpostit în trei cutii de mici dimensiuni. Acest deosebit de important artifact a fost predat de către dr. Alexander Lesovoy – directorul Centrului de restaurare „I.E.Grabar” din Moscova şi a fost primit de dr. Sorin Marcel Colesnic – director al Muzeului de Arheologie „Callatis” din Mangalia. La ceremonie a fost prezentă o mulţime de oficialităţi. Fragmentele de papirus au fost doar conservate şi nu restaurate, motiv pentru care scrierea aflată pe el se descifrează foarte greu, la nivel de semne. „Papirusul a ajuns într-o condiţie foarte proastă după ce a fost scos din mormânt, textul devenise indescifrabil, dar a fost salvat de munca complicată şi minuţioasă de conservare făcută de cercetătorii ruşi”, spune muzeologul Ion Pâslaru. În prezent, colectivul de specialişti ai muzeului, împreună cu prof. univ. dr. Alexandru Avram, de la Universitatea Le Mans din Franţa și un specialist din Ucraina, încearcă să descifreze textul scris pe acest papirus. Literele sunt scrise cu cerneală de culoare maroniu-închis şi au dimensiunile de doi-trei mm.
 
Pentru reuşita descifrării, au fost făcute fotografii ale fragmentelor din care este compus papirusul cu raze ultraviolet şi infraroşii. „Este posibil ca acest papirus să conțină informații de natură religioasă, așa numitele sfaturi date defunctului pentru modul în care se va purta în lumea de dincolo”, ne spune Laurențiu Radu, arheolog. Munca este însă destul de dificilă datorită faptului că sunt multe fragmente din acest papirus, unele de dimensiuni foarte mici. Au fost identificate câteva caractere în greaca veche, iar restul semnelor sunt încă necunoscute. Sorin Colesniuc spune că în întreaga Europă mai există un singur papirus asemănător, descoperit în 1962 la Derveni (Macedonia), care datează tot din secolul al IV-lea î.Hr.și se află într-un muzeu din Salonic (Săruna getică), din Grecia. Cel din România constă din 154 de bucăţi, ale căror dimensiuni variază între câţiva milimetri şi bucăţi de 3-4 centimetri. Primăria Mangaliei, dar şi directorul muzeului, Sorin Colesniuc şi dr. Ion Pâslaru (muzeolog), speră ca acest papirus să devină un adevărat brand al Mangaliei şi să atragă un număr cât mai mare de turişti. Deococamdată, el nu va putea fi admirat expus, pentru că specialiştii nu pot risca o deteriorare a acestuia. Cu ajutorul primăriei însă, se va achiziţiona o vitrină specială, din Rusia, unde papirusul va putea sta în siguranţă. În viitor, specialiştii speră că noile tehnologii le vor oferi posibilitatea să descifreze anumite informații pe care acest papirus le conține. Acest document a devenit un punct de atracţie pentru toţi vizitatorii.
 
Potrivit www.ziarulnatiunea.ro, Muzeul de Arheologie „Calattis” mai adăpostește arhitrave decorate cu simbolul repetitive al capului de bour (Bucranii; Apis) legat prin motive florale, frize identice și cu cele descoperite în necropola de la Sveştari (Bulgaria), la intrarea în marele mormânt al unui nobil get (Domihete), sau cu cele de la Altarul Marilor Zei din Arsinoe – insula Samotrake. Muzeul mai are în vitrinele sale altare votive ale Cavalerului Trac (Danubian, Zamolxian), ordin cavaleresc important al geților. Astfel, este posibil ca stăpânul cetăţii Callatis, la începuturile sale, să fi fost un nobil get, stăpân al pământului de pe malul Mării Negre, teritoriu denumit pe atunci Cerbatis (sau Acervatis). Zona a fost locuită încă din preistorie, dovada constituind-o vestigiile culturii materiale neolitice de la Gumelnița. Cea mai veche așezare cunoscută din țara noastră, de peste 2.500 de ani, a fost ridicată aici de către geți, urmând apoi elenii dorieni. Callatis (cred că vine de la „calathos”, coș al belșugului, al bogăției) a încheiat un tratat de pace cu Roma, considerat în prezent cel mai vechi document în limba latină cunoscut în estul Europei. În secolul I e.n., cetatea Callatis a ajutat cu bani Roma. Unii cetățeni ai Callatisului au fost mercenari regali în Egipt. Din Callatis sunt originari vestiții învățați care au trăit în Egiptul elenistic: Demetrios, Heracleides, Satyros, Istros, Thales. Legătura acesta Geția – Egipt, devine astfel posibilă, precum și Vechea Religie Valaho-Egipteană. Devine posibilă astfel și ipoteză că mormântul aparține unui nobil get, din vechea populație locală, mai ales că cele câteva caractere considerate ca necunoscute şi care se amestecă cu litere din greaca veche din scrierea de pe cel mai vechi papirus din Europa, cel de la Callatis, seamănă cu scrierea de pe Inelul de la Ezerovo (Bulgaria), ambele artefacte aparţinând secolului al IV-lea î.Hr. şi aflate pe același teritoriu geto-dac ce se va consolida trei secole mai târziu în regatul marelui rege Burebista. Să fie oare aceasta scrierea pierdută a geţilor? Cine o va compara și cu Tăbliţele de la Sinaia?
Sursa informativa: http://www.ziarulnatiunea.ro/
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)