Pelasgii, cea mai veche civilizatie din Europa

Pelasgii, cea mai veche civilizatie din Europa

Retinand ca marele popor pelasg isi avea centrul geometric de raspandire tocmai aproximativ actualul judet Hunedoara si mai la sud pe valea Cernei incluzand Clisura Dunarii, si stiind ca cei care conduceau destinele oamenilor locuiau zonele inalte ale muntilor, este aproape firesc ca Vf. Peleaga sa poarte numele regelui sacerdot Peleg (sau Pelasg) al pelasgilor. Probail ca in poiana Pelegii era resedinta lui obisnuita, pe varf sau pe Valea Rea retragandu-se doar periodic conform obiceiului consemnat mai tarziu la Zalmoxe.

Românii sunt urmasii directi ai acestor populatii primordiale si spatiul in care a avut loc contactul cu o civilizatie mai avansata si binevoitoare trebuie respectat si venerat, caci ar mai putea revenii in actualitate prin alte evenimente majore nebanuite.

Cea mai veche epoca, Paleoliticul, extins pe o perioada cuprinsa intre 1000000 – 10000, numita si epoca pietrei vechi, este perioada hotaratoare a procesului de antropogeneza, marcata de trecerea prehominizilor la Homo sapiens. Omul primitiv foloseste ca unealta si arma o combinatie simpla intre lemn si piatra cioplita. Organizati in cete de culegatori – vanatori – pescari se adapostesc in pesteri sau refugii sub stanci, in apropierea cursurilor de apa si a zonelor bogate in hrana.

Epoca paleoliticului cuprinde trei subdiviziuni : – Paleoliticul inferior (1.000.000 – 100.000) se caracterizeaza prin aparitia primelor unelte si descoperirea focului. In jurul anilor 600.000 se naste Pitecantropus erectus. – Paleoliticul mijlociu (100.000 – 40.000) este perioada culturii omului de Neanderthal si al primelor comunitati mai mari, de tip gentilic. – Paleoliticul superior (40.000 – 10.000) marcheaza disparitia omului de Neanderthal, in mod enigmatic, destinul omenirii va fi continuat de Homo sapiens, ruda mult inferioara fiziologic. Epoca Mezoliticului (10.000 – 5.500) marcheaza sfarsitul perioadei glaciare si imblanzirea climei. Marile comunitati gentilice se divizeaeza, diferitele grupari miscandu-se spre noi teritorii necunoscute pana atunci.

Epoca de trecere, mezoliticul face loc neoliticului (5500 – 2500) – epoca a pietrei slefuite -, perioada zdruncinata de mari mutatii in viata omului primitiv. Comunitatile umane se dezvolta pe baza extinderii agriculturii si cresterii animalelor domestice. Aceste activitati obliga gintele la sedentarizare si la amenajarea unor locuinte durabile, pe termen cat mai lung. Apare tribul ca o forma superioara de organizare, si primele asezari – sate aparate de o retea de garduri si santuri. Cultul zeilor paraseste marile spatii ale stepelor si padurilor, practicandu-se in altare si sanctuare primitive. Uneltele si armele sunt calitativ mai perfectionate, acordandu-se o atentie deosebita finisarii si diversificarii lor.

Transformarile profunde din randul comunitatilor umane sunt cauzate si de schimburile culturale, rezulte in urma penetratiei triburilor straine sau a miscarilor de populatii. Astfel perioada anilor 2500 – 1800, este perioada de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului (1800 – 800). Metalurgia bronzului adusa din Orient (dupa unii istorici), capata amploare. In scurt timp uneltele si armele din piatra vor fi inlocuite cu similare din bronz si arama. Rolul revolutionar in accelerarea dezvoltarii societatilor umane ii revine insa fierului. Metalurgia fierului se considera ca ar fi aparut in Asia Mica, regatul Hitit, in jurul anilor 1500 i.Hr., de unde s-a raspandit, dupa anul 1200 i.Hr. si spre spatiul carpato- danubian.

Epoca fierului (800 i.Hr. – sec. I d.Hr. ) aduce cu ea profunde modificari in cadrul comunitatilor umane ale acelor timpuri. Acesta este schematic modelul folosit de catre cercetatori si, invatat in scoala de catre copiii nostri. Si, totusi , nu este chiar asa!


Oamenii mezoliticului
traiau rudimentar folosindu-se de unelte de lemn si piatra cioplita pentru a supravietui ; totusi foloseau SCRISUL ! Ridicandu-se cu greu din starea de semi- salbaticie constuiau totusi sanctuare strict orientate dupa pozitia astrelor ! Prin descoperirea fosilei umane de la Bugiulesti, jud. Valcea, limita paleoliticului este impinsa inapoi in timp DOAR cu aproximativ 800.000, 1.000.000 de ani(!). Trebuie sa-i dam dreptate lui Mircea Eliade cand afirma atat de transant ca : ‘’ Sunt unele carti care necesita atat de lunga maturizare incat se invechesc si sunt depasite de stiinta inainte chiar de aparitie. Cam astfel a fost cazul Geticei lui Vasile Parvan, lucrare geniala care se va citi pentru Parvan, si nu pentru adevarurile sale, adevaruri an de an tot mai indoielnice.’’
De ce apar aceste discrepante uriase intre cartile actuale, consacrate ale unor istorici si , noile descoperiri arheologice ? Pentru ca in general noi oamenii avem tendinta de a fi dogmatici, mult prea comozi sa incercam sa ne modificam anumite mentalitati. Refuzam sa credem ca inaintea actualei civilizatii a existat o alta civilizatie care a putut sa straluceasca prin grandoarea si cuceririle ei. Si urme ale ecestei civilizatii sunt raspandite peste tot pe pamant, dar, si la ora actuala studiate doar ca simple ciudatenii si nu omologate ca realitati istorice. Dar aceasta este cu totul alta poveste, care nu intra oarecum in cuprinsul acestei lucrari.
Perioada de care ne vom ocupa mai in amanuntit este mai apropiata noua, mai bogata in date si marturii si anume cea de acum 9000 de ani (adica 7000 i.Hr.). Dar pentru a avea o mai multa intelegere asupra acestei epoci ne vom folosi de scrierile doamnei Marija Gimbutas, eminenta profesoara a Universitatii California din Los Angeles, care prin prefata cartii ei ne obliga la o gandire plina de respecta piosenie: ’’ Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 i.Hr., axata pe o societate matriarhala , teocratica, pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo – europenizate patriarhale de luptatori din epocile bronzului si fierului ( . . . )
Uluitoarele descoperiri facute in Romania si in alte tari invecinate dupa cel de-al doilea razboi mondial, asociate datarilor cu radio – carbon, au facut posibila intelegerea importantei inceputurilor culturii vechi europene, o cultura a unei societati de agricultori. A devenit de asemenea evidenta ca aceasta straveche civilizatie europeana precede cu cateva milenii pe cea sumeriana. Aceste date fac imposibila ipoteza conform careia civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob.
In Vechea Europa nu existau fortificatii elaborate si nici arme de lupta. Absenta reprezentarilor privind societatea razboinica sau condusa de barbati reflecta o structura sociala in care femeile aveau rolul principal si in care atat barbatii cat si femeile activau in mod egal intru binele comun. A fost o perioada de reala armonie in deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. Trebuie ca de acum incolo sa recunoastem realitatile si modul de viata al epocilor neolitica sia cuprului, caren insemnau mai mult decat semanatul, culesul, macinatul si coacerea painii ori ridicarea caselor ( .. .) ’’. Si pentru a fi si mai concret completam cuvintele Marijei Gimbutas, cu crezul de o viata al marelui nostru mitologist si istoric Nicolae Densusianu legat de existenta poporului pelasg: ’’ ( . . . ) ( pelasgii )au fost cei dintai care au adunat in societate familiile si triburile raspandite prin caverne, prin munti si paduri, au intemeiat sate si orase au format cele dintai state, au dat supusilor lor legi si au introdus modul lor de viata mai bland. (. . . ) Pentru poporul grec, pelasgii erau ’’ cei mai vechi oameni de pe pamant ’’. Rasa lor li se parea atat de arhaica,atat de superioara in conceptiuni, puternica in vointa si in fapte, atat de nobila in moravuri incat traditiunile si poemele gracesti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de – dioi – divini, ce ei intru adevar l-au meritat prin darurile lor fizice si morale.’’Si iata ca istoria, nu incepe la Sumer, asa cum am invatat pana acum. Istoria incepe aici in spatiul Carpato – pontic, in tara Geei (generatoare a matriarhatului ca forma de conducere)si a lui Pelasgos cel nascut din pamant negru. Iata cum se leaga scrierile recente bazate pe multiple dovezi arheologice, ale Marijei Gimbutas cu intuita geniala a lui Nicolae Densusineanu.

Iata cum termenul general de Veche Civilizatie Europeana isi recapata numele legitim cel de civilizatie pelasga. Au fost necesari ani ca ideile partial uitate ale lui Densusineanu, partial luate in ras, sa poata fi verificate, in parte si argumentate. Monumentala lui carte se cuvine a fi studiata pentru ca este un izvor de informatie nesecat si nu putem sti ca poate maine printr-o mica descoperire documentara sau arheologica sa se confirme multe alte prezumtii ale istoricului, care astazi ar parea banale sau fantaste. Si totosi care ar fi putut fi motivele generatoare ale unei mari civilizatii in aceasta zona. Ne folosim din nou de afirmatiile unor ilustrii istorici. N.J.Jirov concluzioneaza in celebra sa carte ’’ Atlantida ’’ ca: ’’ Civilizatiile primare au fost cele de munte. Astfel cultura sumerienilor din Mesopotania a fost creata de oameni veniti din tinuturile muntoase. Cultura chineza si cea indiana au fost intemeiate de asemenea de triburi muntene. Cele mai dezvoltate culturi din ambele Americi au aparut in regiuni de munte tsi pe platouri.’’ Iar ca o completare folosim si afirmatia lui Jaques de Launay : ‘’civilizatia se dezvolta in zonele temperate caracterizate prin ierni aspre si veri cu caldura normala.’’ Si astfel se concretizeaza un sumum de factori determinanti in geneza Vechii Civilizatii Europene, factorii de mediu geografici si climatic. In acest sens ne este usor sa argumentam existenta unei populatii predacice – pelasga – pe teritoriul Romaniei, tinand cont de varietatea si complexitatea formelor de relief existente. Zonele montane si inaltele platouri ofereau pesteri in care oamenii se puteau adaposti ; piatra si lemn ca material de constructii pentru case si sanctuare; apa curata atat de vitala existentei fiintei umane; hrana suficienta si buna sub forma animala, rezultata din vanat si pescuit, sau vegetala din diferite plante, fructe sau diverse radacini.Marile zone de pasune au impins omul spre ideea de a-si asigura un trai mai sigur, prin cresterea animalelor (initial oi apoi vite) obligandu-l la mari deplasari, ocazie cu care a descoperit marile campii sudice si estice, campii care l-au facut sa viseze la sedentarizare. Si iata cum incepe marea epoca a agricultorilor, care invata din instinc sa supravietuiasca folosindu-se de un complex de plante si animale: grau – orez, oaie – capra – vite – porc – caine si ulterior si cal. Si totodata cum apar si realtiile interumane dintre diversele comunitati, in primul rand prin necesitatea schimbului de produse specifice zonei de habitat (bastinasii montani cu cei de la campie). Dar eceste realtii nu se limiteaza doar cu atat ci ele converg spre forma mai complexa facilitand aparitia unor mari grupari umane care, sub conducerea unor oameni dotati intelectual si spiritual s-au extins pasnic si spre alte zone ale Europei. Conducatorii acestor grupari formate stiau ca isi asuma o responsabilitate enorma: viata si existenta semenilor sai si prin aceasta propria lor existenta. Dar aveau un ascendent moral, o experienta asemanatoare a omului conducator – primar, asa dupaa cum ne este relatata de acelasi Nicolae Densusineanu: ’’Arcazii, popor pastoral si viteaz, dupa cum ne spune Pausanias, caci cel dintai om nascut pe pamant a fost Pelasg, un barbat, care se distingea prin marimea, prin frumusetea si puterea figurei sale si care intrecea pe toti ceilalti muritori prin facultatile spiritului sau; ca acest Pelasg, dupa ce a inceput sa domneasca a fost cel dintai care a invatat pe oameni sa-si construiasca colibe, pentru a se apara de incomoditatiile frigului, a ploilor si a caldurilor ; ca el a invatat pe oameni sa-si faca haine din piei de oaie ; le-a interzis sa se mai nutreasca si mai departe cu frunze, cu buruien i cu radacini ( . . . ).’’ Iata cum este explicata de antici, prin legende, modalitatea de formare a primelor comunitati umane. Extinderea pelasgilor nu s-a limitat la teritoriul Romaniei, sau la cel imediat urmator. Urme si dovezi ale existentei lor apar si in Ucraina si actuala Republica Moldova, Ungaria si sudul Slovaciei, intreaga zona Balcanica inclusiv Grecia si insulele limitrofe, zonele de coasta ale Asiei Mici, Italia si Sudul Frantei, coastele Mediteraniene ale Spaniei. Inventarele arheologice care releva existenta lor sunt imense, incepand cu vestigii ale unor asezari pasnice, cetati si ziduri de aparare, sanctuare si obiecte de cult, obiecte de munca si de lupta, opere de arta neegalate, constructii megalitice. Dar cel mai important lucru ramas de la ei este limba, acea limba unica cu specific vechi european, o limba prelatina- asa-zisa protolatina ! Sunt convins ca aceasta afirmatie va parea socanta, dar in cursul acestei lucrari voi incerca sa argumentez cat mai precis aceasta afirmatie intradevar riscanta la prima vedere.Acum ma voi referi la o afirmatie foarte edificatoare care se gaseste in Vechiul Testament (geneza) legata de momentul construirii turnului Babel: ‘’ Tot pamantul avea o singura limba si aceleasi cuvinte’’. Sa incercam sa ne explicam aceasta afirmatie simplu si fara prea multe deductii. Civilizatiile umane vechi au aparut in diferite zone ale Pamantului, in adevarate focare, de unde s-au extins circumferic : – astfel in Asia, populatiile irano – indiene (dravidiana) formate pe podisurile muntilor Himalaia, s-au extins apoi in zona peninsulei indiene si a Asiei de Vest. Normal ca aceasta populatie sa fi folosit initial aceeasi limba; – civilizatia nascuta pe malurile Tigrului si ale Eufratului, asiro – babiloniana a generat aparitia popoarelor din Orientul Mijlociu. Limba vorbita era o limba semita din care s-au format ulterior limbile arabe si ebraice actuale si vechile limbi feniciene, egiptene, arameice, abisiniene; – civilizatia chino – mongola nascuta pe platourile Tibetane s-au extins in intreaga Asie Centrala si de Est. E foarte simplu de observat ca limbile chineza, mongola, coreana, japoneza si celelalte din zona au un fond comun. Deci ele au fost generate de o limba unica. Concluziile istoricilor in acest sens sunt unanime, fara dubiu : ’’ Limbile indo – europene evidentiaza numeroase apropieri, in primul rand gramatical, care nu se pot explica decat printr-o unitate lingvistica genuina, o limba comuna, ce presupune o patrie comuna si un popor initial ’’. (!) ( I.H.Crisan – Spiritualitatea geto–dacilor ).

Chia daca majoritatea istoricilor refuza sa mai creada in mitul ‘’ popoarelor indo-europene ’’ totusi mai folosesc acest termen perimat si gresit dintr-un automatism lingvistic. Teoria prin care se afirma ca Europa ar fi fost invadata, la un moment dat de in istorie, de un popor de origine asiatica, nu poate fi nici dovedita si nici argumentata. Nu a existat niciodata o limba indo-europeana care sa infuzeze spiritualitatea lingvistica a “neoliticului’’ si, sa-i confere o noua identitate. De altfel I.C.Dragan, in ideea de a fi impaciuitor intre partizanii teoriei populatiilor indo-europene si contedtatari propune si sustine termenul de ’’ populatie euro-indiana’’ argumentand : ’’ Din aceasta mare unitate euro-indiana, compusa din populatii vorbind o limba comunala origini, s-au nascut marile ramuri ale familiei europene stravechi, teza sustinuta si argumentata de de numeroti lingvisti precum : Boppe, Coeurdoux etc. Invazia euro-indiana s-a extins pana in Mesopotania prin Sumer si pana in Iran, iar in india, prin putinii asa-zisi Brahmani (sef politici religiosi), asemanatori rasiali cu noi Europenii si total deosebiti de Dravizii localnici. Arianii din Europa s-au raspandit mai mult pe continent si mai putin in India, motiv pentru care apare mai justificata expresia de euro-indieni in locul celei vechi de indo-europeni.’’ Dupa ce am prezentat termenii de indo-europeni si de euro-indieni, va voi prezenta si originea numelui de arieni care desemneaza de altfel aceeasi populatie.Vechea civilizatie a Indusului, civilizatia dravidiana de la Mohenjo-Daro, coboara dim marea familie a irano-indienilor formata pe platourile Himalaiei, si raspandita in Asia Centrala si de Vest prin miscari succesive. Limba folosita de aceasta populatie nu are legatura cu grupul de limbi ariene. La ora actuala exsta putini descendenti ai acestei mari civilizatii, habitati in zonele retrase ale Indiei, in jungle inaccesibile, vorbind dialecte din asa numitul grup Munda de limbi. Aceste mici comunitati mane ce supravietuiesc timpului sunt organizate in triburi cu identitate proprie si nume propriu : Santali, Khonzi, Gonzi etc. Chiar antropologic descendentii grupului irano-indieni sunt total diferiti de cel european (arian), avand o pigmentatie a pielii mai inchisa (bruna) si o statura scunda. In jurul anilor 1500 i.Hr. aceasta civilizatie va fi invadata de un popor de rasa alba, pe care aveau sa-l denumeasca Arya, ceea ce inseamna ‘’strain’’, iar mai tarziu ‘’om de origine nobila sau stapan’’. Impactul dintre cele doua civilizatii a creat actualul popor indian. De unde veneau acesti arieni Ce limba vorbeau ei, atat de diferita de dialectele locale ?

Cercetatorii nu reussesc sa se puna de acord pentru a solutiona problema. Sa incercam sa facem putina ordine in gandirea noastra si sa incercam sa judecam. Sa ne amintim de afirmatiile Marijei Gimbutas in legatura cu Vechea Civilizatie Europeana. Sa ni-l reamintim pe Nicolae Densusineanu al crez de o viata a fost ca : ‘’Inainte de civilizatiunea graca si egipteana, o civilizatiune mult mai veche se revarsa asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast camp de activitate a genului omenesc. Influentele acestor trei culturi pelasge au fost decisive, pentru soarta muritorilor de pe acest pamant. Pelasgii au fost adevaratii fondatoriai starii noastre actuale ( . . . ) Pelasgii ne apar dupa vechile traditiuni istorice ca una si aceeasi populatie cu neoliticii, cari introduc in Europa cele dintai elemente ale civilizatiunii, animale domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai prograsata.’’ Concluzie : Rasa alba s-a nascut in spatiul carpato-danubiano-pontic extins pana in zona caucaziana, de unde s-a raspandit apoi prin miscari succesive in intreaga Europa, cu preponderenta in jurul bazinului mediteranian, fapt care le-a adus si supranumele de ‘’popoare ale marii’’ Care sunt argumentele afirmatiei de mai sus ? In primul rand, existenta fizica a grupurilor de oameni depinde de factori sociali, culturali si mai ales geografici, de conditiile necesare desfasurarii functiilor fiziologice minimale ale organismului uman. Omul a trait din cele mai vechi timpuri pe teritoriul carpatic, gasind din abundenta hrana si apa necesara organismului. Un alt argument important, este, existenta in exces a sarii, substanta fara de care nici un mamifer nu poate trai. In mileniul VII i. Hr. (!) pelasgii aveau o scriere proprie , cea care va genera apoi alfabetele antice si cele moderne. Ori un popr care in jurul anilor 6000 i. Hr. scria si-si contabiliza viata de zi cu zi, nu putea sa se afle in stadiul de neolitic. Prezenta acestei civilizatii pe teritoriul tarii este confirmata si de existenta marilor constructii megalitice care pazesc Carpatii. Dupa cum ne spune Eschyl ginta pelasgilor a stapanit initial acest pamant, respectiv Europa, de la inceputul timpului istoric. Ori un asemenea popor intins pe o suprafata atat de mare nu avea cum sa dispara peste noapte, iar spatiile ocupate de ei sa devina pusti.

Va veti intreba de ce m-am oprit la termenul de ‘’ pelasgi’’ ? Pentru ca mi se pare cel mai corect din punct de vedere istoric. Termenii de populatie ‘’indo-europeana’’ si ‘’euro-indiana’’ sunt termeni moderni fara nici o legatura cu adevarul istoric. Deoarece atata timp cat s-a pedalat pe teoria ca Europa a fost invadata de un popor asiatic, cercetatorii au imbratisat cu frenezie notiunea de indo-european dintr-o oarecare intuitie, dar fara nici un support arheologic. Nu exista nici o dovada ca rasa alba a venit ‘’de undeva, candva’’din Asia si a fost generatoarea popoarelor europene. Invers, da ; este un fapt istoric dovedit ca Asia Mica, Orientul Apropiat si India au fost invadate de triburi de Arieni care veneau din Europa, mai corect spus, din bazinul carpato-pontic. Dar nici termenul euro-indieni adoptat ad-hoc, de catre cercetatori, nu este corect, deoarece civilizatia indiana s-a format pe scheletul comunitatii irano-indiene ; arienii infuzand doar aceasta civilizatie. E timpul sa nu mai alaturam doi termeni complet contrarii, pentru a crea o populatie utopica, care nu a existat niciodata. Sa ramanem mai bine la termenii folositi de antici, pentru ca ei i-au cunoscut, si, au fost in directa legatura, indiferent daca grecii si egiptenii i-au numit ‘’pelasgi’’ iar dravidienii ‘’arieni’’.

Cum aratau acesti pelasgi ne-o spun reprezentarile de pe vase ceramice si statuetele descoperite. Din puct de vedere antropologic pelasgii sunt diferiti de greci si egipteni : avand chipul oval, alungit, barbia retrasa, fruntea inalta, nasul drept (roman!), ochi mari denotand vivacitate si inteligenta, carnatie alba contrastand puternic cu parul bogat blond sau castaniu. Barbatii erau medii de inaltime, puternici, foarte agili, iar femeile mignone, delicate, deosebit de frumoase si suple. Iata cum in sec. VII – VI i. Hr. intr-o Europa dominata de un Homo sapiens aflat in epoca pietrei (dupa cum afirma marii cercetatori ai istoriei), primitiv si salbatic isi afirma prezenta un tip antropologic deosebit. ‘’ Un asemenea tip uman, zvelt, fin, specific, desi unele trasaturi se intalnesc si la alte popoare mediteraneene, apare curios daca este comparat cu imaginea general admisa despre omul din neolitic si chiar antic ( . . . ) Locul de unde a venit populatia respectiva (care a adus cu ea si obisnuinta folosirii metalelor neferoase) ramane inca incert. Caracteristicile antropologice elimina Africa, Asia si Grecia continentala, iar printre popoarele din Orientul Mijlociu nu se numarau prea multe de navigatori in mileniul al III-lea i. Hr. Oricum, argumente de ordin istoric si cultural, la care se adauga diferentele majore privind insasi conceptiile despreom, Univers, viata, societate, religie etc. a cretanilor, par sa excluda Orientul Mijlociu, ramanand deschise doar doua posibilitati : emigrarea unei populatii necunoscute din Asia Mica, ori, din Sud-Estul Europei (. . .)’’ ( Dan Apostol in Terra – Planeta Vietii, vorbind despre cretani, popor de origine pelasga ). Concluzie clara : Sud-Estul Europei, adica mai pe inteles – spatiul carpato-pontic ! ! ! Si aceasta fantastica civilizatie pelasga s-a extins in intreaga Europa, Asia Mica si Africa circumediteraneana generand istoria preantica. Este normal ca un asemenea popor sa aiba si o limba proprie, unica, in stadiul incipient, care a dat nastere ulterior la o mare parte a limbilor europene. Si care era aceasta limba ? Grecii afirma la venirea lor in Europa, ca pelasgii vorbeau o limba BARBARA , mult diferita de a lor, fara sa-i aminteasca caracterul. Care este caracterul acestei limbi ni-l comunica Quintilian afirmand ca, daca, se adauga la cuvintele latine, ori, se lasau pe dinafara, unele litere sau silabe, se obtinea vorbirea barbara. Cicero numeste limba poporului lui ca o limba barbara corupta – Barbaries domestica. Astfel dupa unii autori, limba barbara avea caracterele unei limbi latine vulgare sau rustice. De altfel ei etichetau ca limba barbara toate dialectele populatiilor de rasa pelasga, indiferent ca erau din Spania, Gallia, Dacia, Germania sau Tracia. Iar la randul lor, romanii erau considerati de graci vorbitori de limba barbara. Isidor din Sevilla ne spune ca cea mai veche limba latina a fost numita lingua prisca, adica, limba batrana. Ovidiu si-a compus ultimele versuri apeland la latina barbara a getilor, atat de apropiata de latina literara ; afirmand el insusi ca a devenit un poet get.

De altfel, dupa cum este evident si pe Columna lui Traian, dialogul dintre solii daci si imparat se face fara translatori, in deplina intelegere. Si nu credem ca dacii cei ’’ mandrii si nemuritori’’ s-au servit de latine imparatului ! Putem afirma cu toata convingerea si in conformitate cu concluziile trase de ilustri istorici, ca limba civilizatiei pelasge a fost o PROTOLATINA, sau altfel zis o latina vulgara. Un alt argument important in sustinerea acestei afirmatii este de ordin geografic. Spatiul sud-european de la vest la est este ocupat de popoare de limba latina (cu mici enclave), rezultate nu din romanizarea lor cu romanii, ci, din originea lor comuna pelasga. Romanii nu au reusit sa romanizeze limba daca in 165 de ani, precum nu au reusit sa romanizeze pe egipteni in 425 de ani (30 i.Hr. – 395 d.Hr.); pe greci in 641 de ani (146 i.Hr. – 395 d.Hr.) ; pe evrei in 325 de ani (70 d.Hr. – 395 d.Hr); pe maltezi in 1088 de ani (218 i.Hr. – 870 d.Hr.) ; pe britanici in 400 de ani si mai ales nu au reusit sa creeze o limba unitara in propria lor Italie, odata ce exista 1.500 de dialecte (!). Pe parcursul istoriei aceasta limba ‘’batrana’’ isi va pastra unitatea, fiind suportul pe care se vor construi limbile latine europeene. Diferentele lingvistice dintre ele au fost cauzate de asezarea geografica si influentele produse de popoarele care au venit ulterior, pe parcursul istoriei, in contact. Astfel limbile : italiana, franceza, spaniola si portugheza au suferit influente germanice, iar romana, slavone. Istoria pelasgilor este putin cunoscuta din textele antice. Ne-au ramas putine relicve de la ei pentru a putea cunoaste aceasta mare civilizatie uitata. Se pare ca multe informatii despre ei se afla in mitologia greaca si egipteana s informatii care se cer a fi descriptate. Ceea ce se cunoaste este putin si trebuie sa ne bazam pe intuitie pentru a putea discerne realitatea istorica. Incepand cu anii 4400 i.Hr. civilizatia pelasga se vede nevoita sa-si schimbe structura sociala. Atacarta dinspre Est de valuri succesive de triburi nomade (numite Kurgan de M. Gimbutas), provenite probabil din Asia, se vede nevoita sa se apere. In fata pericolului au loc profunde modificari de ordin social, culminand cu trecerea puterii decizionale in mainile barbatilor. Obligati sa faca fata unui dusman crud, puternic inarmat si calare, pelasgii vor invata sa-si faca propriile lor arme, sa foloseasca calul ca mijloc de razboi, vor construi in jurul asezarilor ziduri, imprejmuiri si santuri de aparare.

Atacatorii vor fi repede infranti si alungati. In mileniul al III-lea i.Hr. poporul pelasg se va angrena in mari miscari si deplasari de populatii : – spre sud, ocupand Asia Mica si insulele Marii Egee (asa se poate explica cum a ajuns alfabetul carpatic pelasg in Creta). – spre sud-est in Sumer (ducand cu ei scrierea care va fi etichetata ca ’’sumeriana’’). – Spre nordul Africii (carja incarligata a pastorilor carpatici este prezenta in mainile faraonilor ilustrati pe peretii piramidelor). – Spre India, in jurul anilor 1500, pomeniti de cronicile Vaii Indusului ca Arieni – Arya “strain !”, (multe legaturi spirituale s-au descoperit intre civilizatiile europeene si cea indiana). Aceste miscari ale populatiei pelasge au fost ciclice, permitandu-le sa ocupe mare parte a Europei, Asiei Mici si Orientale, parte din subcontinentul Indian si Africa de Nord (Egiptul) , repetandu-se la anumite intervale, determinate de sporul de populatie si necesitatea de noi spatii. Celebra epopee sanscrita “ Ramayana “, scrisa in secolul IV iHr. si alcatuita din 24.000 de distihuri si care prezinta epopeea printului Rama descrie in mod clar si distinct aceaste masive miscari de populatii dinspre zona Carpatilor si a Caucazului catre alte spatii. Demn de remarcat in aceasta epopee ca printul Rama este identificat ca “preot scit”. Ori numele de Scitia era in antichitate denumirea unui spatiu care cuprindea o parte din Dacia (Doborgea) sub numele de Scitia Mica si stepele nord – pontice, sub numele de Scitia Mare. Termenul Scitia defineste o provincie istorica si mai putin o regiune locuita de sciti. In urma unei revelatii divine Rama ajunge conducatorul spiritual al poporului sau. In urma unor divergente intre conducatorii pelasgi, Rama isi va duce adeptii spre India, spre noi teritorii.

Miscarea este masiva, pelasgii cucerind Caucazul, Iranul, India si Ceylonul. Rama este prezentat nu ca si un cuceritor, dornic de expansiune ci ca si “conducator al poparelor, domnul lumii, stapanul sufletului sau si dragostea oamenilor, tatal si mama supusilor sai; el a stiut sa uneasca toate fiintele intr-un lant unic al iubirii” ( E.Schure – Marii Initiati) Iata cum a fost considerata chiar si in India influenta civilizatoare pelasga asupra populatiilor bastinase. Demn de amintit este numele printului si al poporului lui: RAMA, RAMANI! In alt spatiu geografic in jurul anilor 1250 – 1100 i.Hr. populatii pelasge din nordul Balcanilor, triburi ilire, trace si predacice, numite de catre istorici ’’ triburile campurilor de urne ‘’, datorita faptului ca-si incinerau mortii (obicei arian indian), organizeaza o campanie impotriva triburilor grecesti – aheene. Angrenand in aceasta miscare si treiburile doriene, distrug lumea aheeana (revansa) din Grecia peninsulara, se raspandesc in Grecia insulara, trec in Asia Mica, regatul Hitit, Fenicia, Palestina si ajung pana in Egipt unde cu mare greutate sunt respinsi de catre Merneptah, in anul 1221 i.Hr. Care a fost scopul acestei invazii ? Unul singur : reluarea in stapanire a ceea ce le-a apartinut mai inainte. Nu degeaba cronicile grecesti numesc aceasta campanie de recucerire -’’ intoarcerea Heraclizilor ’’, iar egiptenii nu uita sa specifice ca atacatorii au fost – ’’popoarele marii’’. Se cuvine a face aici o mica paranteza legata de atributul acordat pelasgilor ’’heraclizi’’, adica urmasi ai lui Hercule. Iata cum recunosc grecii ca cel mai celebru erou al mitologiei ’’lor’’ a fost pelasg. Mileniul II i.Hr. va fi mileniul in care marele imperiu pelasg se destrama, populatia scindandu-se in triburi, cu identitate diferita determinata de spatiul geografic de habitat. De aici inainte izvoarele antice ii vor trata pe descendentii poporului pelasg cu denumiri zonale : iberi in Spania ; gali in Franta; etrusci si latini in Italia ; arimani in Germania; traci si ilari in Balcani ; gato-daci in Daci ; dar, toti vorbitori de latina barbara.

https://cultural.bzi.ro

https://mistere-romania.info

http://adevarul.ro

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)