Pomul Vietii de inceput

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Încă din paleoliticul superior, omul a utilizat diferite simboluri, prin transpunerea observaţiilor directe în semne apropiate imaginilor, pentru a sintetiza idei de bază sau grupuri de idei legate logic, pentru transmiterea unei informaţii sau a unui mesaj.

160Meandre, V-uri, X-uri, linii paralele duble, triple, cvadruple şi multiple, V-uri dublate, triplate, multiplicate, inversate, opuse, precum şi asocierile dintre acestea, au evocat un gând, o judecată de valoare, o însuşire esenţială, o atitudine, iar folosirea persistentă a acestora timp de aproape 20.000 de ani este o dovadă a faptului că aceste semne, precum şi asocierile lor, au o conotaţie specifică.

Un studiu întocmit de Genevive von Petzinger, specialist în cadrul Departamentului de Antropologie, în colaborare cu profesorul April Nowell de la Universitatea din Victoria, Canada, a identificat 26 de simboluri care apar în mod repetat în arta preistorică de pe patru continente, în urmă cu peste 25.000 de ani. Utilizarea simbolurilor specifice oferă dovada existenţei unui cod grafic comun pe care îl foloseau oamenii la sosirea lor în Europa, plecând din Africa. Dintre aceste simboluri, cel puţin 19 semne au fost utilizate frecvent (cercuri, linii paralele unite printr-o altă linie, unghiuri sau triunghiuri, spirale) pe o perioadă de mai multe milenii, pentru a reprezenta idei abstracte esenţiale, cum ar fi viaţa şi moartea. În Australia şi cele două Americi se regăsesc aceleaşi simboliri, începând cu primele manifestări ale artei rupestre, fiind utilizate fără întrerupere din acel moment.

Prin derivare (procedeu prin care simbolul de bază a fost orientat în mod diferit sau acesta a fost modificat prin adăugare de noi linii) unele dintre simboluri au fost definitivate în neolitic, ca „semne ceramice”, iar altele au fost încorporate şi utilizate în mod regulat în alfabetele apărute ulterior, şi continuă să fie utilizate.

229După jumătatea mileniului al VI-lea î.e.n., în Europa central-răsăriteană, vechii europeni au dezvoltat un sistem de scriere, prin modificarea simbolurilor cu ajutorul liniilor, curbelor şi punctelor, precum şi prin gruparea inovatoare a semnelor primare cu derivatele acestora. Pentru transmiterea mesajelor cultice, semne anume create au fost grupate după funcţiile ce urmau să fie împlinite, acestea însumând atributele şi însuşirile zeităţilor acelor vremuri. Un asemenea grup de simboluri, format din două spirale serpentiforme între care se află poziţionat un unghi, triunghi sau romb – reprezentat prin îmbinarea a două triunghiuri – era incizat în piatră, pe ceramică sau pe statuete antropomorfe, din perioada neolitică până în epoca bronzului şi ulterior.

În sanctuarele malteze de la Hagar Qim şi Tarxien, reprezentate de morminte subterane în formă de ou şi datate în mileniul al IV-lea î.e.n. şi începutul mileniului al III-lea î.e.n., limbajul regenerării se remarcă prin utilizarea simbolurilor specifice pe ceramică, în reliefurile şi gravurile de pe pereţi, blocuri de piatră şi altare. În apropierea intrării în sanctuarul de la Hagar Qim se află un altar în formă de masă, incizat cu două spirale serpentiforme opuse, dispuse în oglindă, îmbinate cu un triunghi în partea superioară. Grupuri identice de simboluri sunt incizate pe blocuri de piatră descoperite în sanctuarul de la Tarxien; din spirale răsar muguri şi mlădiţe, indicând prin aceasta existenţa unei semnificaţii mai profunde decât simpla decoraţie geometrică.

230Într-un sanctuar datat la sfârşitul mileniului al VI-lea şi identificat în apropierea punctului de control Kapitan Andreevo, Bulgaria, a fost descoperit un vas antropomorf care prezintă imaginea Zeiţei Pasăre. Pe o suprafaţă aflată într-o poziţie centrală a vasului în formă de cap, ce ar corespunde frunţii, se află incizat în ceramică un grup identic de simboluri, format din cele două spirale serpentiforme între care se află poziţionat un triunghi.

Simboluri grupate în mod identic sunt dispuse pe idolul neolitic descoperit la Mount Pangaeio, Macedonia, sunt incizate pe blocurile din piatră utilizate la construirea tumulilor din Newgrange, Irlanda, ridicaţi în anul 3200 î.e.n., sau în lutul pâinilor rituale descoperite la Kremenjak, Slovenia, datate în neoliticul târziu şi aparţinând culturii Vinca.

Aceleaşi grupuri de simboluri sunt utilizate în epoca bronzului, incizate pe diferite obiecte precum ceramica rituală şi idoli antropomorfi, cum sunt cele descoperite într-o necropolă aparţinând culturii Gârla Mare – Zuto-Brdo, situată pe malul sudic al Dunării, în apropierea satului Orsoia, Bulgaria.

Simbolul V al Marii Zeiţe, bucraniul-uter şi pieptenele-perie, au fost grupate începând cu epoca bronzului, pentru o amplificare a semnificaţiei sacre, într-o anumită ordine care s-a păstrat de-a lungul timpului. Conform Glosarului de simboluri întocmit de Marija Gimbutas – una dintre cele mai reprezentative figuri ale arheologiei secolului al XX-lea – V-ul reprezintă emblema Zeiţei Pasăre, derivată din triunghiul feminin, atestat din neoliticul timpuriu şi continuă în fazele ulterioare. În opinia lui Harald Harman – unul dintre cei mai mari experţi în paleografie din Statele Unite – simbolul actualei litere V a fost considerat de locuitorii Vechii Civilizaţii Europene ca simbol iniţiatic, care reprezintă trecerea de la perioada oamenilor vânători-culegători la cultivatori, devenind ulterior simbol magic care reprezintă Divinitatea, literă de Simbolistică Zeiască.

233Simbolul bucraniul-uter – reprezentat prin două volute opuse (doi are mai multă putere procreativă decât unu, iar în arta Vechii Europe, din neolitic până la sfârşitul culturii minoice, se regăseşte deseori motivul dublului) – capătă o importanţă deosebită începând cu neoliticul timpuriu, devenind o reprezentare a uterului, iar simbolul pieptene-perie este asociat cu vulva, cu apele curgătoare, fiind un simbol al abundenţei. În comunicarea dintre om şi divinităţile neolitice, zeiţa care reprezintă regenerarea apare în forme sugerând organele de reproducere feminine, uterul. După cum observa graficiana Dorothy Cameron, studiind situl de la Catal Huyuk, pântecele feminin cu canalele sale fallopiene – descrise pentru prima oară de anatomistul italian Gabrielle Fallopio (1523-1562) – se aseamănă cu un cap descărnat de taur cu coarne, bucranium, ceea ce duce la ideea că acest motiv reprezintă regenerarea. Bucraniul-uter, ca simbol al regenerării, este întâlnit în arta Vechii Europe, iar toate celelalte simboluri juxtapuse bucraniului, precum triunghiuri şi perii, sunt ale regenerării.

Aceste trei simboluri de regenerare – V-ul, bucraniul şi pieptenele – au format prima reprezentare a pomului vieţii, pe care, sub această alcătuire, îl găsim incizat în partea superioară (cap-gât-piept) a idolilor antropomorfi feminini, aparţinând culturii dunărene de epoca bronzului Gârla Mare – Zuto-Brdo, prin descoperiri în judeţul Mehedinţi (localitatea Gârla Mare), dar şi în Serbia (localitatea Zuto-Brdo) şi Bulgaria (localitatea Orsoia). Grupul de simboluri format din două ramuri întoarse în cârcel, dispuse de-o parte şi de alta a unui ax şi rădăcina în V reduplicat şi paralel, incizate pe o figurină acefală din lut în zona pântecului roditor, descoperită la Cârna, judeţul Dolj, şi datată în epoca bronzului, este interpretat de cunoscutul scriitor şi etnolog Romulus Vulcănescu ca fiind o imagine a totemului bradului, ca substitut al pomului vieţii; acelaşi grup de simboluri a fost interpretat de Marija Gimbutas în lucrarea „The Language of the Goddess” ca reprezentând figura Zeiţei. Alexandru Tzigara-Samurcaş a remarcat inciziile de pe o figurină asemănătoare, care reprezintă tot un bust fără cap, cu un veşmânt bogat împodobit, similar iei. Pe piept figurina prezintă incizaţi trei brazi efilaţi, cu ramurile normale şi cu rădăcinile în formă de pieptene cu cinci dinţi.

299Putem vorbi cu siguranţă de o continuare a cultului regenerării, fecundităţii şi fertilităţii, într-o formă atât de expresivă cum este prezentat în plastica culturii Gârla Mare, în plină epocă a bronzului. Existenţa divinităţii feminine în această cultură specifică bronzului mijlociu reprezintă un element foarte rar în cadrul acestei perioade în care majoritatea culturilor renunţă la această practică. Prezenţa statuetelor antropomorfe feminine numai în mormintele de incineraţie aparţinând unor copii, simbolistica transmisă de simbolurile incizate pe aceste statuete – cu accent pe regenerare (pomul vieţii), fecunditate şi fertilitate

Cele mai vechi descoperiri arheologice atestă prezenţa pomului vieţii – ca arbore sacru – în epoca neolitică, când simboliza ideea de tinereţe fără bătrâneţe, de continuitate vitală şi nemurire spirituală. În anul 1968, Vladimir Dumitrescu – arheolog şi specialist în istoria societăţii primitive – a descoperit în tell-ul de la Căscioarele, pe malul Dunării, un centru de cult, în mijlocul căruia se afla un edificiu-sanctuar aparţinând culturii neolitice Boian-Spanţov, în care au fost găsite resturile a două coloane de lut pictate. Coloanele au fost construite pe trunchiuri de arbori bine curăţaţi, care au fost apoi scoşi din coloane după ce aceasta s-a uscat şi înainte să fie instalată. Ele nu aveau o funcţie arhitectonică, ci erau obiecte de cult şi aveau o destinaţie magico-mitologică, iar Marija Gimbutas consideră prezenţa acestor coloane de un interes deosebit, ele simbolizând arborele vieţii.

391Originea mitică a arborelui vieţii are la bază o ideaţie elaborată în legătură cu marea zeiţă a vegetaţiei, ca simbol al fertilităţii terestre şi, prin amplificare, al fertilităţii cosmice. Reprezentarea pomului vieţii, format din axul-coloană având poziţionat în vârf simbolul V, iar în partea opusă, un triunghi, sugerând ramificaţiile rădăcinii, are la bază practica preistorică prin care anumiţi arbori sacrii erau descoronaţi, pomul având în continuare rădăcinile înfipte adânc în pământ, rezultând astfel un capitel din cioate de ramuri dispuse în crăcană sau Y. Imagini ale pomului vieţii astfel reprezentat s-au perpetuat de-a lungul timpului până în prezent, fiind descoperite în Republica Moldova pe fragmente ceramice din secolul al XIV-lea e.n., dar există şi diferite obiecte cu funcţie cultică, care în forma lor puternic abstractizată prezintă un pom al vieţii similar, cum este cazul pecetarelor maramureşene.

Forma arborigenă, care genera din arborele viu, a fost cea mai arhaică pentru construcţia de tipul pomul vieţii, dar şi pentru derivatele şi substitutele acestuia (stâlpul ceresc şi coloana cerului). În primele sale ipostaze, forma arborigenă a pomului vieţii era totodată şi arborescentă, pentru că păstra pomul viu, aşa cum se găsea în natură.

Profesorul Dumitru Berciu, în lucrarea „Arheologia preistorică a Olteniei”, prezintă într-un centralizator al simbolisticii specifice ceramicii aparţinând culturii Gârla Mare un pom al vieţii într-o reprezentare similară, în care rădăcina pomului este redată prin simbolul pieptenelui, figurat în mod identic cu reprezentările aceluiaşi simbol pe ceramica aparţinând culturii Turdaş, dar şi pe ceramica descoperită la Troia. La această reprezentare a fost adăugat bucraniul-uter, substituit printr-o pereche de volute verticale, amplasate simetric pe ambele părţi ale axului pomului vieţii, cu rol de a-i asigura protecţia şi regenerarea.

Sursa: https://sites.google.com/site/pomulvietiideinceput/

 

 

Surse orientative: https://sites.google.com/site/pomulvietiideinceput/

 

 

 

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)