Sa ne bucuram de Piramida din Masivul Bucegi – ENERGIE, VIBRATIE, LUMINA

Cu o lungime a bazei de aproximativ 300 metri si o inaltime in jur de 150 de metri, mult mai ”tanara” decat Piramida Fizica ridicata de stramosii atlanti in Masivul Retezat in urma cu aproximativ 12.000 de ani, Piramida din Masivul Bucegi este pe deplin activata si reflecta un camp energetic vibrational asemanator cu cel din interiorul Piramidei din Egipt (Piramida lui Keops).

1477582_530843533674319_867954816_nÎn timp ce ultimele fâşii de pământ ale Atlantidei se scufundau în apele învolburate ale oceanului, la mii de kilometri distanţă, pe toate continentele, supravieţuitorii castei maeştrilor-preoţi atlanţi, dintre cei care păstrau linia nealterată a doctrinei ancestrale, pregăteau calea celor care urmau să preia ştafeta dintre generaţii. Urma să se realizeze o primă joncţiune, cu implicaţii karmice, dintre civilizaţia atlantă şi cea băştinaşă primitivă. Ca urmare a acestui fapt, s-au pus bazele noilor civilizaţii de pe Terra (hiperboreană, pelasgă, neagră, galbenă).

 
In acelasi chip – EVOLUTIA trebuia să cuprindă dinamica evolutivă a corpului emoţional şi mental, adică zona de intersecţie a primelor structuri energo-informaţionale, o etapă în care egoul părea să fie singurul suveran, materia părea să fie singurul spaţiu, iar manipularea {prin forţă, ameninţarea cu forţa, prin religii sau prin diverse curente ideologice} părea să fie singura formă de orânduire. Desigur – a fost {şi încă mai este} etapa dualităţii şi a „eternei” bătălii dintre bine şi rău. Ce-i drept, totusi !! – este că omenirea nu era obligată să treacă prin toate cele câte a trecut. Nu era nevoie de suferinţă! Nu erau necesare războaiele, nu erau necesare tiraniile, nu trebuia să cunoaştem forme de orânduire dintre cele mai hidoase. Desigur – putea fi altfel (…)
 
DSC05038Dată fiind noua situaţie de pe Terra, s-a hotărât ca în zonele în care s-au regrupat o parte din centrele energetice, să se construiască ”pilonii” de bază pentru noua grilă planetară. Acest lucru presupunea construirea unor piramide (centre specializate), prin care se făcea conexiunea, reglajul, amplificarea şi distribuţia fluxurilor energetice, lucrându-se cu o paletă foarte largă de frecvenţe vibraţionale.
 
 
 
Din punct de vedere geografic, tinutul Romaniei de astazi s-a potrivit ”la manusa” in raport cu planurile de reorganizare eneroinformationale ale terrei, intrucat tinutul tarii noastre este situat chiar în centrul anahata al Terrei, iar unul dintre pilonii de bază ai grilei energetice este tot în această zonă. Acest aşa-zis pilon de bază cuprinde un centru principal şi mai multe centre secundare.
 
Centrul principal este reprezentat de o piramidă energetică extrem de complexă şi de puternică, având un rol capital în energetica actualelor şi viitoarelor transformări planetare. Această piramidă este poziţionată în zona actualului Parc Naţional Retezat, iar centrele secundare sunt poziţionate în zonele: Bucegi,Rarău, Ceahlău, Hăşmaş, Defileul Văii Oltului, zona Herculane, Parcul Naţional Porţile de Fier, Gugu, Defileul Văii Jiului, Parâng, Munţii Orăştiei, zona Roşia Montană si nu in ultim rand, atentie! – Marea Neagra, acolo unde se presupune ca in vremuri demult apuse functiona o puternica baza a Atlantidei.
 
DSC06091În aceste zone speciale sunt poziţionate mai multe instalaţii energetice, care au rolul de a amplifica energiile naturale (telurice, magnetice, gravitaţionale), energiile specifice Terrei (diferite vortexuri, energii elementale) elemente, care desigur – sunt conectate cuantic cu structurile energo-informaţionale umane.
 
Construita din noua ”trepte” pe un afet cristalin, uriasa piramida din Nordul Bucegilor este clasificata ca fiind singura structura calcaroasa din potcoava Bucegilor construita artificial, initiatii catalogand-o ”Poarta catre o alta lume”
 
Intr-un alt aspect – structura este imensa in raport cu ceea ce noi suntem obisnuiti sa comparam. Este cat un munte – ea fiind protejata din adancuri de catre atlantii supravietuitori, dar si de gardieni si entitati energetice care au functia de a indeparta atenţia şi voinţa celor interesati sa patrunda in aceste ”galerii”cu ganduri rele.
 
De regula Piramida din Bucegi nu este ”inchisa”- sau interzisa, insa exista anumite ”protocoale de intrare” pe care trebuie sa le respecti. Este necesar să ai o pregatire corespunzatoare, sa fi atins anumite praguri de conştiinţă, intrucat accesul la acestea se efectueaza numai dacă oscilam in anumite tipare de frecvenţa.
 
DSC04918 (2)Dupa spusele lui Herodot, Zamolxe a reusit sa tranziteze cele trei porti/baraje enegetice ale Piramidei din Bucegi, tot atat – a patruns pana in miezul acesteia, unde a fost intampinat de gardienii atlanti, dar si de entitati energetice din galaxia apropiata (Andromeda) situata la aproximativ 2,9 milioane de ani lumina. Motivul ”intalnirii” cu aceste fiinte era foarte clar, trebuiau efectuate multiple legaturi dintre structura din Masivul Bucegi şi o anumită zonă a Daciei. Acea zonă prezintă o convergenţă specială a energiilor telurice, magnetice şi elementale. Respectiva zonă este cunoscută sub numele de Sarmizegetusa Regia. Acolo urma să se construiască o reţea energetică foarte complexă, având conexiuni cu circuitele subtile din piramidă, dar si cu alte centre energetice de pe teritoriul Daciei, Tibetului, insa si de pe teritoriul Egiptului.
 
Când atlanţii au părăsit zona, lăsând astfel să se desfăşoare noul program evolutiv (în jurul anului 6.000 î.Hr.), au fost nevoiţi să predea ştafeta noii generaţii. Pentru a realiza aceasta, au selectat şi pregătit mai mulţi băştinaşi (vechii daci). Ei au fost primii iniţiaţi ai noii ERE. Sunt cunoscuţi în tradiţia strămoşească sub denumirea de MOSI. Chiar dacă nu puteau fi pregătiţi asemenea maeştrilor-preoţi atlanţi (din cauza structurii lor energo-informaţionale), aveau totuşi avantajul puritatii sufletului, fapt care i-a avantajat foarte mult la înţelegerea naturii divine a omului şi a unicităţii sufletelor.
 
12576083_963926373689119_1088990212_nPe de altă parte, multe entităţi superioare (inclusiv Ral), au făcut „coborâri vibraţionale” până la nivelul energetic primar, în special pentru a facilita salturile de conştiinţă ale dacilor. Moşii {Dacii vechi) erau aproape permanent în contact cu entităţile superioare şi lucrau extrem de eficient cu fluxurile energetice ciclice ale naturii. Erau adevărate focare de iubire, echilibru şi înţelepciune pentru ceilalţi locuitori ai Terrei.
 
Mentionam ca transformările pozitive ce au loc la ora actuală în lume, şi care se vor amplifica din ce în ce mai mult, vor fi nu numai exterioare, datorită trecerii prin „centura fotonică” (banda energetică de înaltă vibraţie), ci şi interioare, vizând o serie de transformări radicale la nivelul conştiinţei … 
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)