Stiinta studierii numelui. Onomantia, arta divinatorie care se bazeaza pe analiza numelui.

În vremuri demult apuse se credea că soarta îţi alege numele, dar şi că numele îţi influenţează soarta. Vechii greci se foloseau des de onomanţie, practică preluată mai târziu şi de alte civilizatii, care erau ferm convinse că nu numai oamenii, ci şi oraşele pot avea, în funcţie de nume, destine diferite. Astfel, după cucerirea unui oraș, invingatorii obişnuiau schimbarea denumirii aestuia cu una considerată favorabilă, care să aducă urbei prosperitate si noroc pe viitor.

Denumirea deriva din greaca veche, unde „onoma” inseamna nume, iar „manteia” – profetie. Aceasta disciplina era intens practicata in vremurile de demult cu scopul de a descifra destinul omului si, uneori, chiar pentru a-l determina. Primii si cei mai inflacarati sustinatori ai onomantiei au fost adeptii lui Pitagora. Antichitatea credea ca numele are puterea de a ne influenta destinul si foloseau ca metoda de predictie analiza primei litere a prenumelui.

De la greci, practica a fost preluata mai tarziu de romani, care aveau chiar si un dicton – „Nomen omen” – care in traducere libera ar insemna „Numele atrage soarta”.
Acestia erau atat de convinsi de puterea numelui de a influenta mersul lucrurilor, incat au extins aplicatiile onomantiei inclusiv asupra localitatilor. Geograful antic Pomponius Mela nota in lucrarea „De chorographia” ca autoritatile romane au schimbat numele unui oras ilir proaspat cucerit, pentru a-l face mai favorabil Romei (este vorba despre actualul port albanez Durres ).

 

Puterea literelor

Fiecare literă a numelui are o vibraţie aparte, insa cele mai importante sunt prima, ultima şi vocalele. În numerologie, cea dintâi literă a numelui a fost denumită „cornerstone“, iar ultima – „capstone“. În onomanţie, acestea sunt analizate plecând de la numele cel mai intens utilizat (dacă ai mai multe, va fi luat în considerare cel folosit de rude şi prieteni). Dacă nu te strigă nimeni după cel din buletin, ci după un nume de alint ce ţi-a fost dat în copilărie, atunci literele acestuia din urmă vor fi analizate. Prima literă a numelui oferă informaţii despre caracterul şi temperamentul unei persoane, felul în care aceasta reacţionează la stimulii exteriori, despre cum fructifică oportunităţile şi ocoleşte obstacolele vieţii.

Nota dominantă a reacţiilor diferă în funcţie de prima literă a numelui, unele persoane reacţionând mai mult fizic la tot ce li se întâmplă (de exemplu, când de frică te doare stomacul), alţii mental (gândirea e afectată pozitiv sau negativ), emoţional (îşi controlează cu greu trăirile) sau intuitiv (au capacitate de a anticipa, ca la şah, următorul pas). Aşadar, aceste reacţii sunt:

fizic – cei ale caror prenume incep cu D, E, F, M, N, O, V, W, X
mental – cei ale caror prenume incep cu A, H, J, Q, S, Z
emotional – cei ale caror prenume incep cu B, C, K, L, T, U
intuitiv – cei ale caror prenume incep cu G, I, P, R sau Y

Influenta vocalelor

Una dintre regulile onomantice mai putin cunoscute in ziua de astazi sustine ca daca numele contine un numar par de vocale, imperfectiunile fizice tind sa se manifeste pe partea stanga a corpului, in timp ce un numar impar de vocale conduce la imperfectiuni pe partea dreapta.

Prima vocala

Nu numai prima litera a prenumelui este importanta in onomantie. Prima vocala, de exemplu, ofera indicii interesante cu privire la reactiile instinctive pe care le avem in fata surprizelor, a schimbarilor neasteptate.

Astfel:

A – poate raspunde iritat sau agresiv, tinzand sa respinga ceea ce vine din exterior.
E – primeste foarte bine noul, ba mai mult, atunci cand se plictiseste tinde sa-l provoace.
I – reactioneaza intuitiv, dar cam ilogic si subiectiv, cu posibile regrete ulterioare.
O – reactioneaza lent, este greu de scos din ale sale si cauta sa-si controleze foarte bine emotiile.
U – raspunde cu pasiune, poate un pic teatral, si adesea diferit de cum te-ai astepta.
Cand prima litera a prenumelui se intampla sa fie chiar o vocala, persoana respectiva poate intampina dificultati in a separa logica de emotie, capul de inima.

Ce spun literele despre tine
Litera A
Imprima o atitudine plina de ambitie si curaj. Cei al caror prenume incepe cu A sunt oameni puternici, independenti si activi. Au o mentalitate de invingator, cauta sa-si impuna vointa si nu se dau batuti in fata capriciilor sortii. Sunt directi si urmaresc obiective precise. Le place sa actioneze pe cont propriu, in mod ferm si original. Sunt creativi, iubesc viata si natura.

Litera B
Imprima o atitudine discreta si moderata. Oamenii B sunt sensibili, emotivi, uneori timizi sau retrasi. Au insa un suflet insetat de dragoste si prietenie, sunt afectuosi, loiali si intelegatori.
Lucreaza bine in colaborare si sunt mult mai eficienti in a desavarsi decat in a initia. Cauta pacea si armonia, apreciaza arta, muzica si frumusetea si sunt deseori dotati cu fantezie si talent.

Litera C
Imprima o atitudine inteligenta si sintetica. Cei al caror prenume incepe cu C sunt mandri, hotarati si ambitiosi. De regula au o minte scaparatoare si spontana si excelente abilitati de comunicare. Pot repera rapid esenta unei probleme si gasi cele mai eficiente rezolvari. Sociabili si foarte expresivi, au priza la public. Pun pret pe prietenie, fiind amici sinceri, generosi si devotati.

Litera D
Imprima o atitudine practica si organizata. Cei ale caror prenume incep cu D sunt oameni cu o mare vointa, organizati si tenace.
Capacitatea lor de a se focaliza asupra telurilor este uluitoare. Au autoritate, simt practic si financiar, sunt buni in pozitii de conducere sau in afaceri. Conceptiile lor sunt solide si conformiste, iar sentimentele, durabile. Multi sunt pasionati de plante si gradinarit.

Litera E
Imprima o atitudine indrazneata si inventiva. Oamenii de tip E sunt deschisi si adaptabili. Invata repede si au abilitati de comunicare.
Nevoia de libertate este foarte mare – se simt bine cand pot sa-si largeasca orizontul: sa se miste, sa calatoreasca, sa acumuleze noi cunostinte. Sunt plini de resurse, talentati, creativi si originali.
Au un puternic instinct sexual, sunt pasionati si seducatori.

Litera F
Imprima o atitudine energica si decisa. Oamenii de tip F sunt impetuosi, puternici si fasci nanti. Indiferent ca se remarca in bine sau in rau, nu pot trece neobservati. Le place sa uimeasca si sa fie admirati. Sunt inteligenti, au o logica excelenta, sunt harnici, priceputi si buni profesionisti. Au o sexualitate viguroasa si tanjesc dupa adrenalina.
Sunt prieteni buni si statornici.

Litera G
Imprima o atitudine intreprinzatoare si perspicace. Oamenii al caror prenume incepe cu G au o parere buna despre sine si multa incredere in capacitatile proprii. Sunt hotarati, practici, perseverenti, ageri la minte si razbatatori. Au convingeri ferme, indrazneala si aptitudini de lider. Se pricep sa speculeze oportunitatile ivite, au adesea noroc de bani si cuceresc usor atentia sexului opus.

Litera H
Imprima o atitudine autonoma si motivata. Cei al caror prenume incep cu litera H urmaresc sa detina controlul, sa acumuleze putere si bani.
Au o personalitate puternica si dominanta, dar sunt totodata prudenti, rezervati si abili. Dotati cu spirit de observatie si o gandire profunda, actioneaza in baza unor planuri chibzuite si nu renunta pana nu-si ating obiectivele. Iubesc natura si sportul.

Litera I
Imprima o atitudine idealista si creativa. Oamenii de tip I sunt romantici si emotivi. Majoritatea au simt estetic si inclinatii artistice, iubesc armonia, eleganta si confortul. Sunt afectuosi si intelegatori cu cei din jur, dar nu le place ca acestia sa interfereze cu libertatea sau cu planurile lor. Sunt inteligenti, insa le lipseste simtul practic si curajul. Au o buna rezistenta fizica.

Litera J
Imprima o atitudine sincera si foarte bine intentionata. Persoanele al caror prenume incepe cu J sunt inteligente, au imaginatie si talent. Le face placere sa fie de folos si sa-i ajute pe ceilalti si se straduiesc sa se faca placute. Sunt increzatoare, optimiste si au aspiratii inalte, uneori chiar mai inalte decat le permit posibilitatile. Au o inima calda, sunt generoase si loiale celor dragi.

Litera K
Imprima o atitudine ambitioasa si inspirata. Oamenii de tip K sunt intuitivi, creativi si vizionari. Au o minte scaparatoare, o gandire percutanta si rapida, capabila sa gaseasca solutii ingenioase.. Pot avea talent in mai multe domenii. Sunt mandri si constienti de valoarea lor. Cauta succesul, il merita si cel mai adesea il obtin, capatand un plus de autoritate, respect si popularitate.

Litera L
Imprima o atitudine increzatoare si sociabila. Cei al caror prenume incepe cu L sunt isteti, curiosi si comunicativi. Se misca mult, calatoresc frecvent, se muta in alte locuri etc. Nu suporta nici un fel de constrangeri. Sunt plini de resurse, au diverse aptitudini, dar le lip seste viteza de reactie necesara specularii oportunitatilor.
Sunt senzuali, insa tind sa-si treaca emotiile prin filtrul mental.

Litera M
Imprima o atitudine constructiva si optimista. Persoanele M sunt responsabile, tenace si muncitoare, dar stiu sa se bucure si de viata.Realiste si practice, acorda o mare importanta sigurantei financiare.
Au insa o fire afectuoasa, sunt atasate de familie, dornice de dragoste, generoase si receptive la problemele celor din jur. Invata repede, au curaj si sunt capabile sa-si modeleze personalitatea

 

Litera N
Imprima o atitudine sociabila si comunicativa. Oamenii de tip N sunt facuti sa traiasca in cuplu, sa aiba multi prieteni si o activitate sociala bogata. Amabili, veseli si originali, atrag sim patia. Le place sa se distreze si pot da impresia de frivolitate, dar in realitate sunt inteligenti, abili, planificati si-si urmaresc bine interesele. Sunt norocosi, atrasi de mister si foarte senzuali.

Litera O
Imprima o atitudine hotarata si responsabila. Oamenii de tip O au vointa, convingeri puternice, scopuri clare si simtul datoriei dezvoltat. Totusi, au o inima entuziasta, porniri erotice intense si pot ajunge in situatia de a trebui sa aleaga intre sentiment si datorie. Au nevoie de dragoste, dar vor sa-si pastreze independenta.
Sunt inteligenti si dornici sa invete.

Litera P
Imprima o atitudine inteleapta si stabila. Cei al caror prenume incepe cu P sunt oameni puternici, laboriosi si prolifici. Foarte inteligenti, sunt adesea inclinati spre studiu, cultura sau spiritualitate. Sunt insa firi mai retrase, care nu socializeaza cu prea multa tragere de inima si care-si selecteaza atent anturajul. Cu toate astea, fac impresie, au influenta, iar parerile lor sunt ascultate.

Litera Q
Imprima o atitudine ingenioasa si originala. Cei (putini, de altfel) al caror prenume incepe cu Q sunt plini de idei, intuitivi si inspirati. Multi dintre ei au preocupari neobisnuite, sunt atrasi de mistere si subiecte neconventionale. Au o personalitate puternica si capacitatea de a-i fascina si influenta pe ceilalti, dar sunt greu de cunoscut si de analizat. Se pricep la afaceri si atrag banii.

Litera R
Imprima o atitudine determinata si reflexiva. Cei al caror prenume incepe cu R sunt profunzi, au spirit analitic si multa dorinta de cunoastere. Au un suflet bun, sunt milosi si gata sa puna umarul la indeplinirea unei cauze nobile. Interesele lor par a fi mai mult spirituale decat materiale. Sunt muncitori si seriosi, dar ating reusita doar in urma unei straduinte constante.
Litera S
Imprima o atitudine instinctiva si incordata. Cei al caror prenume incepe cu S au sentimente puternice si ambitii inalte. Sunt ageri, patrunzatori, intuitivi si imaginativi. Ambitia ii motiveaza si ii ajuta sa-si focalizeze energiile. Destinul lor este adesea presarat cu obstacole, lupte si framantari. O parte dintre ele ar putea fi generate sau intretinute de propria impulsivitate.

Litera T
Imprima o atitudine dinamica si sociabila. Oamenii de tip T sunt puternici, vivace, spontani, ingeniosi si constructivi. Nu pot sta pe loc; trebuie sa avanseze, sa evolueze, sa creeze, sa fondeze. Au initiativa, decizie rapida, aptitudini pentru organizare si comanda.
Totusi, sunt dependenti de ceilalti, de afectiunea si sprijinul lor. Au mare nevoie de dragoste, familie, prieteni si colaboratori.

Litera U
Imprima o atitudine metodica si superioara. Cei al caror prenume incepe cu litera U sunt organizati, muncitori, practici si performanti. Ii atrage insa si cunoasterea, spiritualitatea, misterul si pot avea talent artistic. Adesea sunt in impas, nestiind cum sa se imparta intre tendintele materialiste si cele idealiste, deopotriva de puternice. Au o parere foarte buna despre sine si le place la nebunie sa fie adulati.

Litera V
Imprima o atitudine respectabila si impozanta. Cei al caror prenume incepe cu V au planuri marete, dar urmaresc implinirea lor in mod prudent, tenace si planificat. Dotati cu o inteligenta vie, intuitie si inspiratie, au o mare capacitate de anticipare, ce poate fi luata drept spirit profetic. Sunt responsabili, eficienti, loiali si onorabili. Au emotii puternice, pe care cauta sa le controleze.

Litera W
Imprima o atitudine expresiva si adaptabila. Oamenii ?W? sunt curiosi, prietenosi, plini de farmec, vioi, inteligenti si comunicativi. Sunt consecventi in urmarirea scopurilor, dar abili si flexibili in metodele aplicate pentru a le atinge.

Litera Y
Cei al caror prenume incepe cu Y sunt pasionali, independenti, dinamici si curajosi, dar si intuitivi, sensibili si creativi. Au inclinatii romantice sau idealiste. Sunt emotivi si romantici. Au o buna rezistenta fizica.

Litera Z
Imprima o atitudine increzatoare si combativa. Cei al caror prenume incepe cu Z sunt curajosi si competitivi. Cauta puterea si faima. Pot avea interese financiare sau politice, dar daca sunt motivati din punct de vedere psiho-emotional, pot atinge succesul in orice domeniu, inclusiv artistic sau sportiv. Au instincte bune, o intuitie ascutita si o inteligenta iscoditoare. Sunt oameni pasionati, fascinanti si plini de forta.

Surse informationale: www.prafdestele.ne, www.caietulcuarticole.ro, www.femeia.ro

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)