Supranaturalul în stare latentă: Omul poate dialoga cu entitățile din planul invizibil

Cercetătorul Bernard de Montreal susține că omul poate dialoga cu invizibilul. Dialogul se realizează pe plan mental cu ajutorul vibrațiilor. Conștiința supramentală pe care fiecare dintre noi o avem trimite și recepționează vibrații de la spiritul și personalitatea planetară.

El consideră că există o realitate cosmică, față de care omul se află într-o permanență conexiune, cu ajutorul vibrațiilor. Chiar și inteligența este o formă de energie de înaltă vibrație.

Omul este programat

Omul este programat și obișnuit să vadă, să audă, numai ceea ce este material. Dincolo de material este o lume a vibrațiilor și energiilor pe care mentalul o poate descoperi.

Mulți dintre noi considerăm această teorie desuetă. Nu dorim să ieșim din rutina zilnică, nu vrem să fim diferiți de cei de lângă noi, pentru că am putea să ne trezim cu o etichetă pe care să scrie ciudat sau nebun.

Comunicarea nu se realizează numai verbal, prin limbaj. Formele elevate de comunicare se realizează prin telepatie sau cu ajutorul vibrațiilor pe care supramentalul le emite.

Trăim într-o formă de inconștiență care nu ne permite să ne dezvoltăm supramentalul și formele de energie pe care le deținem.

Supramentalul este asimilat cu conștiința înaltă, iluminată pe care o avem, dar care, din păcate, rămâne în stare latentă.
Sunt specialiști care susțin că omul este programat să depășească cu greu acest prag sau numai anumite persoane au această capacitate.

Preoții lamas care cunosc tainele supramentalului

Preoții lamas care cunosc tainele supramentalului, a energiilor și a vibrațiilor, au nevoie de cel puțin 20 de ani de exerciții pentru a ajunge la astfel de performanțe.

Specialiștii susțin că pentru a ajunge la o astfel de performanță este nevoie de o luptă cu sinele, o eliberare de barierele materiale.

Supramentalul presupune un salt, un alt nivel de dezvoltare pe care trebuie să-l înțelegem pentru a accede la el. Supramentalul nu este o mișcare religioasă, el presupune dezvoltare spirituală.

Această dezvoltare este anevoioasă, de lungă durată și individuală. Se spune că omul este într-o simbioză cu pământul, natura. Cercetătorii extrapolează și susțin că această legătură indestructibilă o avem cu universul, cu personalitatea și conștiința acestuia.

Memoria colectivă a Universului

Așa cum există o memorie planetară, o memorie a apei, există o memorie a universului. Universul emană vibrații, supramentalul emite vibrații și comunicarea se poate realiza. Între om și planul cosmic există un schimb de energii, un echilibru, față de care nu suntem conștienți.

a zecea planeta - Supranaturalul în stare latentă: Omul poate dialoga cu entitățile din planul invizibil

Pentru mulți dintre noi invizibilul nu există. Am fost învățați că numai ceea ce vedem, ceea ce putem atinge există.
Teoriile s-au schimbat. Există o memorie a invizibilului.

Creierul uman este proiectat și are capacități de a intra în această lume necunoscută, misterioasă. Important este să găsim drumul spre această comunicare.

https://www.efemeride.ro

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)