ZAMOLXE TE IUBEȘTE

Religia geto-dacilor, că a tuturor popoarelor din antichitate, constituie unul dintre subiectele cele mai pasionante, atât prin fascinaţia subiectului în sine, cât mai ales prin aura creată în jurul lui de către o literatură de tot felul. Deşi istoriografia noastră (dar nu numai) a reuşit achiziţii notabile, ea este totuşi destul de departe de a avea şi a ne oferi o imagine a religiei geto-dacice cât mai completă şi general acceptată.
In minunata sa carte Religia Dacilor, Dan Oltean il plaseaza pe Zamolxe in panteonul daimonilor (entitate supranaturala, un fel de erou-zeu, mediator intre lumea vazuta si cea nevazuta). Dupa Empedocle, daimon este un alt termen pentru suflet. La Platon, termenul are si conotatia de inger pazitor. In Legile, el scrie despre daimoni ca sunt un popor superior omului, si din randul caruia, Zeul Suprem alege un reprezentant care sa-i conduca pe oameni: „…exact asa cum facem noi astazi cu turmele si cu toate animalele domesticite care traiesc in cirezi, caci boilor nu le punem in frunte un bou si caprelor o capra…La fel zeul iubitor fiind de oameni ne-a pus in frunte un neam mai bun decat al nostru, pe cel al daimonilor”.
A trăit cu mai bine de o jumătate de secol înaintea Erei Creştine. Zeu suprem al geto-dacilor, erou naţional, învăţător şi judecător în slujba poporului său, Zamolxis a fost o divinitate totală.

Unul din marii iniţiaţi şi civilizatori ai lumii.Zeu de dublă sorginte: Vasile Pârvan îl consideră „Zeu ceresc”; Hadrian Daicoviciu îl socotea că „Divinitatea htonică” (terestră).Etimologia numelui de Zamolxis ne este explicată de către istoricul Porphiros: imediat după naştere, viitorul zeu a fost înfăşurat într-o piele de urs (zalmos = piele). Este aici locul să amintim despre celebra „trecere prin piele”, proba pe care o suportă neofitul, în procesul de iniţiere, în Templul lui Osiris din Egiptul Antic, când – sub ritualul ezoteric al sacerdoţilor – profanul murea şi renăştea omul spiritual, capabil să înţeleagă mersul şi rostul lumii.

Ceea ce demonstrează încă o dată – dacă mai era nevoie – despre racordarea culturii geto-dacice la marile valori universale. Izvoarele cu privire la existenţa şi opera lui Zamolxis sunt diferite, sunt foarte vechi şi cercetate de savanţi de larg prestigiu: Strabon, Socrate, Herodot, Platon, Origenes sau Clement din Alexandria.

Filozof prin vocaţie, constructor din pasiune, legislator prin convingere, medic prin necesitate, Zamolxis a făcut din neamul său un popor de nemuritori. Este bine cunoscut, de către istorici, spiritul de sacrificiu al geto-dacilor.

Zamolxe este printre altele si un eliberator, mantuitor, reformator. Dupa ce se retrage dintre oameni in pantecul pamantului, ca intr-o moarte initiatica, ramanand trei ani in solitudine si meditatie, Zamolxe iese tranfigurat, unindu-se cu scanteia divina din el, asemeni lui Iisus care traieste miracolul devenirii „Una cu Tatal„. Zamolxe separa viata de moarte prin initiere, adica prin confruntarea cu realitatile lumii nevazuta inainte de moartea trupului. Este identic cu ce aveau sa spuna sfintii crestini ai pustiei: „Nu poti cunoaste Raiul dupa moarte, daca nu l-ai inteles din timpul vietii!”
O alta asemanare interesanta intre crestinism si zamolxianism este ideea omului indumnezeit capabil sa reformeze si sa salveze umanitatea! Asa cum Iisus reformeaza Legea lui Moise: „Eu nu am venit sa stric Legea ci am venit s-o implinesc!”, tot asfel, Zamolxe redescopera sensurile invataturii primului Zeu, Gebelezis. Iata ce scrie Dan Oltean in Religia dacilor:” Zamolxe nu a demolat vechile divinitati getice, ci le-a dat un nou aspect, o noua infatisare. Din aceasta cauza era foarte firesc ca numele lui Gebelezis sa dispara, fiind inlocuit cu numele reformatorului sau.” Nu putem sa negam uluitoarea asemanere cu religia crestina care trece cu vederea peste Demiurgul Vechiului Testament, Yahve…Conform traducerilor, Gebelezis inseamna Zeul Cerului sau Zeul venit din cer…
Despre Zamolxis, istoricul Strabon vorbeşte cu multă limpezime: „Un get, numit Zamolxis, a fost servul reputatului Pitagora. L-a însoţit pe ilustrul filozof în toate peregrinările sale prin lumea Egiptului misterios, de unde a dobândit preţioase şi tainice informaţii despre fenomenele cereşti, despre spiritul uman, despre geometrie, filozofie şi medicină. Revenit în patrie – liber, iniţiat şi bogat – Zamolxis a căpătat rapid respectul cârmuitorilor şi al poporului. În cele din urmă, a izbutit să-l convingă chiar pe regele geto-dacilor să şi-l facă asociat la putere, ca pe un om superior, dotat cu harul de a releva voinţa zeilor. La început, regele i-a încredinţat funcţia de Mare Preot al zeilor, apoi l-a proclamat zeu pe însuşi Zamolxis”.
Magicianul în arta filozofiei, care a fost Socrate, vorbeşte despre Zamolxis într-unul din faimoasele „Dialoguri” platoniciene, în termeni mai mult decât admirativi: „Zamolxis dovedeşte, ca zeu al geto-dacilor, că tot aşa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să tratăm trupul, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul”. Foarte interesant este şi ceea ce spun, despre Zamolxis, doi mari erudiţi ai vremii: Origenes şi Clement din Alexandria. De la aceştia aflăm că în sala de mijloc a Templului lui Zamolxis nu se reuneau decât bărbaţii, după un anumit ritual. Ei purtau un brâu lat, din piele albă de miel, sub care se aflau, la vedere, semnele păstorului, agricultorului şi constructorului: cuţitul, spicul de grâu şi rigla cu 24 de gradaţii. Salonul de mijloc era un adevărat sanctuar, unde se săvârşeau acte iniţiatice, ezoterice, de felul celor din categoria misterelor osiriace, eleusiene sau dionisiace.
In privinta riturilor de inmormantare ale geto-dacilor, potrivit cercetarilor arheologice s-a putut constata ca, in perioada veche a fierului, a predominat inhumarea cadavrelor, iar in perioada noua a fierului a predominat incinerarea. In rare cazuri s-a folosit inhumarea, pentru copii si pentru persoane de mare importanta. Mormintele descoperite sunt unele plane, altele sub forma de movile de pamant, unele continand urna, altele fara urna. In unele cazuri, incinerarea s-a facut chiar pe locul mormantului, alteori pe alt loc.
referinte: codulluioreste.ro/149/, peurmelestrabunilor.wordpress.com, lovendal.net
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)