ZONA NEMURIRII – Izvorul lui Zamolxe.

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Dincolo de natura misterioasă a Masivului Bucegi, sacralitatea zonei oglindește fără rezerve forme specifice științei lui Zamolxe, care, în ansamblul lor, propăvăduiesc aura străveche de purificare și revitalizare a trupului. Știința vindecătoare a străbunilor noștri geti, daci, traci, sau ”daoi”, cum li se mai spuneau, se bucură de atâta faimă în antichitate, încât remediile folosite de aceștia erau recomandate de marii medici ai patinei timpului în scrierile lor.

Coincidență, sau nu, privitor la centrul de greutate al acestui aspect, potrivit izvoarelor, legendelor străvechi, Zamolxe și Artemis s-au născut în ziua 7 luna 7. Până să se retragă în lumea sa, Zamolxe era considerat de către daci Tatăl Celei de-a șaptea Porți, ce contura înțelepciunea celor șapte Zei. Era unicul Zeul care unea Cerul cu Pământul și Oamenii cu Zeii, singura entitate, care făcea slujbele și jertfele Zeilor, călăuzindu-i pe daci către cer.

cheile-orzei

Cheile orzei.

”Fiecărui neam, și-a zis Zamolxe, le-am dăruit câte un lucru magic pentru a păstra armonia pământului. Am să dau acum dacilor, cele 12 discuri solare ce dau putere, înțelepciune și dragoste, fiindcă, iată, ei sunt cei mai legați de pământul pe care trăiesc, ei iubesc cel mai mult apele și pădurile și caii, ei îmi pomenesc cu cel mai mare respect numele.
Am să fac din ei un neam mare și de temut și ca să fie așa, voi trimite pe copila zânei Bendis, cea care sălășuiește în lacul sfânt, să le dăruiască și sabia Soarelui, cea ce despică piatra în două”.

Încă din vremuri demult apuse, atunci când Moșii (Zeii) guvernau și propăvăduiau pacea pe pamânt, ținutul sfânt se remarca prin plaiurile sale înflorite, profund înzestrate de mireasma plantelor vindecătoare, dar și prin esența vie, apa, care izvorea neîncetat din grotele reci și întunecate ale Bucegiului. În inima sa, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, undeva pe versantul Estic al masivului, la o altitudine de aproximativ 1300 de metri, într-un loc cunoscut de peste două milenii, despre care legendele amintesc că era zona inițiatică a strămoșilor noștri, se află un loc unic pe planetă, care ascunde o sursă de apă misterioasă.

Șapte izvoare, un loc deosebit, uitat de lume, unde, alături de discipolii săi, Zamolxe ținea cursuri de medicină și trata afecțiunile în ansamblul lor, ținând cont că acestea aveau repercursiuni atât asupra corpului fizic, cât și asupra psihicului. Strămoșii noștri erau înzestrați cu cunoștiințe solide asupra efectelor plantelor și apelor termale, însă stăpâneau și metodologii avansate de preparare a tincturilor și unguentelor medicinale. Foarte important este faptul că dacii se ocupau şi de chirurgie, disciplină descoperită nu de mult prin intermediul arheologilor pe teritoriul țării noastre.

cascada 7 Izvoare vedere din satelit

Cascada Sapte izvoare – văzută din satelit.

Informațiile desecretizate de curând, indică faptul că, încă de pe timpul lui Ceaușescu, siguranța națională avea indicii despre aceste izvoare tămăduitoare, izvoare ce au fost analizate încă din primavara anului 1935, atunci când mediile academice, spre surprinderea a multor servicii, au adus rezultate incredibile.

Surprinzător este faptul că, după o multitudine de analize efectuate cu privire la chimia apei, cercetătorii au ajuns la concluzia că această apă nu prezintă forme nocive, poluante, adică n-a fost gasită nicio bacterie care să poată influența (chimic negativ) valoarea O pozitiv a acesteia. Mai mult, atât experții în chimie/fizică cât și geofizicienii au mărturisit că ceva nu-i în regulă cu această apă, al cărei debit este de aproximativ câteva sute de litri pe secundă, întrucât nu s-a detectat nicio formă de azotaţi sau azotiţi, cei din urmă clasificând-o fără rezerve, una dintre cele mai pure ape potabile de pe Terra.

20150508_143834-1024x576Într-un timp cronometrat de serviciile secrete române, ținându-se cont, desigur, de curiozitatea ”tovarășei Elena”, au urmat şi alte cercetări, inclusiv ale specialiștilor străini, însă rezultatele au rămas de fiecare dată neschimbate. Menționam că, apa conține o doză consistentă de calciu, însă și un plus de magneziu și sodiu, iar pe vremea comuniștilor, se vehicula că singurii care consumau această apă erau, evident, doar cuplul Ceaușescu și animalele sălbatice care guvernau incontestabila zona.

Se presupune că cele şapte izvoare reprezintă chiar “apa sfântă” a dacilor. Aceştia credeau că izvoarele dețin puteri miraculoase de vindecare. De altfel, pe scuturile de luptă ale dacilor se afla şi simbolul acestui loc magic, pe care l-au și denumit, potrivit științei dacice, “Zona Nemuririi”.

De fapt, în opinia noastră, absolut toată apa care izvorăște din Masivul  Bucegi este guvernată de aceleași proprietăți miraculoase, însă, întreg masivul, potrivit științei, baladelor străvechi, este un hotar de o valoare inestimabilă.

  •   Valea Superioară a Ialomiţei era văzută ca apa sfântă a traco-daco-geţilor, care au numit-o Naparis-Cerescul, datorită faptului că izvora de sub Vârful Omu. Arheologii au descoperit de-a lungul timpului o serie de obiecte creştine vechi, dar şi mai multe biserici îngropate de-a lungul cursului acestui râu.
  • Râul Ialomiţa izvorăşte din Munţii Bucegi şi îşi desfăşoară albia, potrivit științei noastre, subteran/suprateran pe o lungime de 400 kilometri, având o reţea hidrografică de 3.131 kilometri.
  • Ialomița izvorăşte de fapt, de sub o stâncă curbată, ce are o poveste interesantă, numită Mecetul Turcesc, stâncă pe care montaniardul Ioan Turcu din Zărneşti o numise la 25 august 1886 “La Biserică”. Cursul de apă pe prima sa porţiune de izvor se numeşte Valea Bisericii care, mai în aval, după ce sare Cascada Obârşiei, devine Valea Obârşiei, zonă, care este înzestrată cu funcții la fel de miraculoase (vezi Gura de Rai).
    025

    Lacul Bolboci, lângă Cabana Bolboci – Munții Bucegi.

Potrivit lucrării Enciclopedia Târgoviştei, pe stânca ce găzduieşte sediul Arhiepiscopiei Târgovişte, un profesionist al arhitecturii şi pasionat arheolog, Cornel Ionescu, a săpat pe la începutul mileniului al III-lea, în spaţiul bisericii cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului’ şi “Sf. Antonie cel Mare” (Creţulescu), secolul XVII, actualul paraclis arhiepiscopal. Chiar sub temelia paraclisului au fost descoperite rămăşiţele unui set de şase bisericuţe care adăposteau obiecte ceramice dacice şi de ceramică roşie romană.

Arheologul Lucioasa Oance, de la Muzeul de Istorie din Târgovişte, a participat la mai multe săpături în zona Râului Ialomiţa şi crede că în zona cuprinsă între cartierul Suseni şi Valea Voievozilor avem de-a face cu o populaţie de geto-daci liberi. Iată declarația sa:
”Dacă este să facem o legătură între credinţa trăită de strămoşii românilor care trăiau lângă Apa Sfântă şi încreştinarea în procesul de etnogeneză românească se poate vorbi despre ideea că trecerea de la adoraţia lui Princeps Deorum / Capul lui Dumnezeu (Zeus Karaios) / Zamolxis (Zeul Moş) / Întemeietorul, al cărui tron ar fi fost muntele Cogaionon (Vârful Omu), la adoraţia lui Dumnezeu şi a Fiului Iisus fiind întruparea pământeană a Creatorului întregului Univers”.
daci-columna

Columna lui Traian. Simbolul Nemuririi pe scuturile dacilor.

Fiind de interes maxim, prin anii 1981 –1982, şi societatea Hidrotehnica a efectuat studii cu privire la misterioasa apă din inima Bucegilor, iar după aflarea rezultatelor, Nicolae Ceauşescu a cerut ca toată zona să fie închisă. El a fost informat că șapte izvoare este sursă de apă fără pereche pe Terra, cunoscută încă din timpul dacilor, și că, potrivit istoriei, există un simbol al celor şapte izvoare redat chiar pe Columna lui Traian. Ceaușescu ar fi ordonat imediat Departamentului secret din acea vreme ”Umbre în Carpați” ca zona să fie păzită și protejată secundă după secundă cu prețul vieții lor.

Lui Ceaușescu i-a sunat bine, mai ales că, acolo, s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic pozitiv. Din păcate, după cum știm, nu a apucat prea mult să savureze prea mult din apa lui Zamolxe. Dosarele de la Şapte Izvoare au fost redeschise după ‘90, iar testele recente au arătat că informaţiile lui Ceauşescu nu erau chiar departe de realitate. Iată declarația unuia dintre cercetători:

Este chiar zona de care am vorbit, de pe versantul estic al masivului Bucegilor, apa ciudată de aici constituind obiectul unui studiu de laborator încă din 1927, studiu continuat în perioada interbelică de către academicianul Gheorghe Murgeanu și de către o societate franceză. Testele au dovedit că apa de la „Șapte Izvoare” are toți indicatorii calitativi, un standard superior tuturor surselor de apă cunoscute în lume, numărul bacteriilor fiind zero, ca și poluarea cu azotați și azotiți. Ceaușescu a fost plăcut impresionat că, în urma ultimelor studii făcute la Hidrotehnica, în zona Cheilor Zănoagei, la Izvoarele Ialomiței ar exista un nucleu energetic pozitiv al nemuririi. 

Este imposibil ca dictatorul să nu fi discutat cu tovarășa problema, mai ales că acesteia i se aducea în fiecare zi cu elicopterul de la Olănești apă minerală proaspătă pentru afecțiunile de care suferea, în special ale tubului digestiv, fapt confirmat și de mărturiile militarilor care au intrat în contact cu aceasta în orele dinaintea execuției și care arăta că, neavând spray-uri asupra sa sau parfumuri, degaja un miros foarte greu, ca de cadavru.

  • Camil Roguski, care a fost arhitectul de interior al familiei Ceaușescu vreme de câteva decenii, își amintește că în fiecare zi se aducea o cisternă de apă plată de la Câmpulung, folosită numai la spălarea vaselor, cu toate că la casa principală din Primăverii exista un puț adânc de o sută de metri cu apă pură.
  • În consecință, Ceaușescu a cerut ca perimetrul în care se află ȘAPTE IZVOARE de la Scropoasa să fie închis circuitului turistic și să se limiteze accesul la datele cercetărilor. OK, dar de ce doar apa de la ”ȘAPTE IZVOARE” ?
20150508_143834-1024x576

Șapte Izvoare.

Cercetătorii au două ipoteze privind puritatea celor “Şapte izvoare”. Prima se referă la faptul că este posibil să treacă printr-un câmp magnetic, fiind curăţată astfel de toate impurităţile. A doua ipoteză implică existenţa unui zăcământ de argint pe lângă care trec izvoarele, fiind împiedicată astfel dezvoltarea bacteriilor. Totuşi, nu se ştie dacă vreuna dintre aceste variante este cea reală, astfel că zona rămâne în continuare învăluită în mister. Iată declarația surprinzătoare a Dr. ing. Ion Olteanu din vara anului 2003 pentru cotidianul Libertatea:

”Dosarele de la „Șapte Izvoare” au fost redeschise în 1990, iar testele moderne confirmă că apa izvorăște dintr-o grotă, unde se află un imens lac subteran, cu un debit de 4.000 litri/secundă. Izvoarele sunt într-adevăr unele dintre cele mai pure surse naturale de apă plată din lume, datorate unor anomalii ale magnetismului Terrei, încă neștiindu-se cauza și efectele ce le pot avea anomaliile respective asupra organismului uman.”

 

453

Simbolul nemuririi pe armele si coifurile dacilor.

În completarea acestei declarații bioenergeticienii spun că în zonă există energii pozitive foarte puternice. De altfel, de-a lungul vremii, au existat şi mărturii ale unor oameni care au susţinut că s-au vindecat miraculos de anumite afecțiuni pe baza acestei miraculoase ape.

P.S. Cea mai bună variantă de a ajunge la această minunată zonă este DN 71 Târgovişte – Sinaia. Părăsiţi DN 71 şi intraţi pe DJ 713 – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiu. De la Cuibul Dorului faceţi stânga spre platoul Padina, pe drumul asfaltat recent şi mergeţi până ajungeţi la Campingul Zănoaga. De la Campingul Zănoaga există indicator Lacul şi Cabana Scropoasa. Se trece apa pe un podeţ din capătul din stânga al campingului şi se urmează marcajul cruce albastră. Ţinând partea stângă a Lacului Scropoasa, ajungeţi la capătul Cheilor Orzei (vezi foto). Nu departe se află şi Cascada 7 Izvoare.

 Video – Bucegi Șapte Izvozre.

If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutubeby feather
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Alpha Carpatica (DAC)

Despre Departamentul Alpha Carpatica (DAC)